Emanoil Mârza a fost singurul fotograf care a imortalizat momentele istorice de la 1 Decembrie 1918. Exemplarul păstrat la Cluj-Napoca i-a fost dăruit de Mârza cardinalului Iulian Hossu, iar după arestarea acestuia a fost păstrat, în secret, de familia lui Alexandru Borza, părintele Grădinii Botanice din Cluj. După Revoluţie, moştenitorii acestuia l-au pus la dispoziţia publicului.
Unicul album cu fotografii originale păstrat de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a supravieţuit printr-un miracol al istoriei şi se află la Cluj. Albumul a fost realizat de singurul fotograf care a participat la evenimentele de la Alba Iulia, Emanoil Mârza, cel care a imortalizat mulţimea venită să îi aclame pe liderii românilor ardeleni, care au decis unirea Transilvaniei cu România.
Albumul cu coperţi vişinii, care are în spate o istorie de aproape un secol, include originalele unor fotografii care au devenit celebre după ce au fost publicate în manualele de istorie, precum cea a delegaţiei din Galţiu la Marea Adunare Naţională. Mai puţin cunoscută este fotografia care îl înfăţişează pe viitorul cardinal Iuliu Hossu, pe atunci episcop greco-catolic de Gherla, care a citit mulţimii adunate la Alba-Iulia hotărârea de Unire a Transilvaniei cu România.
În fotografie apare şi episcopul ortodox al Caransebeşului, Miron Cristea. Astfel, un singur instantaneu îi surprinde alături, într-un moment istoric crucial, pe Miron Cristea, cel care avea să devină primul patriarh ortodox al României din istorie, şi pe Iuliu Hossu, cel care avea să devină primul cardinal român din istorie.
Supravieţuirea acestui album este una surprinzătoare. Acesta a rezistat vitregiei vremurilor este tocmai cel al lui Iuliu Hossu, arestat în anul 1948 şi decedat în detenţie, în timpul regimului comunist. Albumul a fost realizat chiar de Emanoil Mârza, care a dăruit unora dintre participanţii la Marea Unire câte un set complet de fotografii de la Alba Iulia, dar şi din momentele ulterioare, cum a fost cel al prezentării rezoluţiei de Unire în faţa Regelui Ferdinand I.
După arestarea lui Iuliu Hossu, albumul a fost păstrat în secret de familia întemeietorului Grădinii Botanice din Cluj, Alexandru Borza. După căderea comunismului, el a fost readus la dispoziţia publicului de către fiica lui Alexandru Borza, Viorica Lascu, una dintre reprezentantele de seamă ale intelectualităţii clujene.