Interviu cu scriitorul Ion Manolescu
Romanul Derapaj al lui Ion Manolescu este impresionant, nu atat prin numarul de pagini (650, un numar mare pentru comoditatea cititorului roman), cat prin stil, atitudinea, miza sa: un roman de atmosfera (a Romaniei tranzitiei), cu intriga politista, amintind de sarcasmul lui David Lodge si de constructia lui Umberto Eco.
– Derapaj (Polirom, 2006) apare la opt ani dupa Alexandru. In acest timp, ati publicat studii (Videologia), „amintiri” (O lume disparuta si proiectul Explorari in comunismul romanesc). De ce ati asteptat sase ani pentru a scrie un nou roman?
– Am inceput Derapaj in 2004, intr-un moment in care imi vazusem tiparite o mare parte din proiectele academice. Cand lucrezi intr-o universitate, te ocupi in primul rand de scrierea si publicarea unor carti academice, destinate studentilor sau specialistilor. Asta nu inseamna ca toata lumea procedeaza asa. Exista profesori cu doar una sau doua carti tiparite, de dimensiuni si consistente milimetrice. Exista culegeri de eseuri sau de cronichete literare care trec in CV drept „contributie stiintifica”. Exista doctorate obscure, fara note si cu bibliografii de pe vremea lui Vlaicu-Voda. Si exista si oameni talentati si competenti, dar care pun interesul literar inaintea obligatiilor profesionale. Eu imi respect prea mult meseria si studentii, pentru a nu le da intaietate. Pe de alta parte, nu poti ramane indiferent fata de propria vocatie. Iti indeplinesti obligatiile profesionale si, pe urma, te ocupi si de proza sau poezie sau orice te-ar reprezenta in ochii publicului. Am ramas surprins sa constat ca fostii mei elevi si studenti ma opreau pe strada si ma intrebau: „Ce mai faceti, dom' profesor? Cand ne mai dati un roman?” Derapaj este in primul rand romanul lor.
– La Derapaj, ati lucrat doi ani, un timp scurt pentru 650 de pagini, cat are cartea. Cum arata o zi obisnuita din viata dvs. atunci cand ati scris la roman?
Sa fac putin pe agentul de PR
– Derapaj este o aparitie de tinuta occidentala: 650 de pagini, hardcover, cu o coperta de arta, asemanatoare celor din seriile cyberpunk nord-americane. E un produs de lux, cu un continut surprinzator de accesibil: un soi de Porsche al prozei romanesti, pe care ai ocazia sa-l duci acasa la un pret convenabil. Eu, daca l-as vedea la un vecin, l-as achizitiona pe loc. Numarul de pagini aproape ca nu conteaza: cartea isi tine publicul cu sufletul la gura, e scrisa accesibil, are mult dialog. In plus, combinatia de proza detectivistica (urmariri senzationale; erotica picanta; comploturi conspirationiste; rapirea „celui mai mare scriitor roman in viata”) si roman cult (recuperarea trecutului identitar ceausist; istoria socio-politica a tranzitiei; o istorie printre randuri a literaturii romane) ii va satisface atat pe cititorii dornici de consum comercial, cat si pe cei iubitori de subtilitati estetice. In mijlocul Derapajului, un erou parca familiar: Alexandru Robe, lector doctor la Facultatea de Litere din Bucuresti. Cum scrie pe clapeta interioara a romanului: „Am 38 de ani, casa, masina si o iubita pentru care sunt invidiat. Ziua predau la Literele bucurestene, iar noaptea studiez mecanica dezastrelor aviatice si trag cu ochiul prin computerele altora”. Nu-mi amintesc cum arata o zi de-a mea din 2004. Dar daca deschideti paginile romanului, o sa gasiti cateva luni palpitante din viata lui Alexandru Robe in 2005. Si, cine stie?, poate chiar din a dumneavoastra.
– Ce lipseste/prisoseste mediului literar/literaturii de la noi?
– Lipsesc impresarii. Oamenii care sa-ti reprezinte interesele din clipa in care te-ai asezat la masa de lucru si pana cand iti ridici banii de pe tiraj si semnezi urmatorul contract. Mai lipsesc niste agenti de PR care sa stie cum sa promoveze diferentiat autorii si produsele lor. Agentii profesionisti nu apar peste noapte. Nu merge sa improvizezi, pierde toata lumea: si autorul, si cartea, si editura. Mai e nevoie si de un buget consistent pentru marketing auctorial, pe care nu toate editurile sunt dispuse sa-l arunce in joc, desi castigurile ar depasi in cele din urma investitia initiala. La noi, se promoveaza inca dupa ureche: fie se pedaleaza pe cultul personalitatii unice, fie se scot pe piata zeci de autori in acelasi timp si sub acelasi ambalaj publicitar. Un hardcover e promovat la fel ca un paperback. Un debutant primeste acelasi ambalaj ca un autor intrat in istoriile literare. O carte de succes e reeditata la fel ca una fara cota de vanzare. Cum sa mai stii ce sa cumperi, daca pe toate copertile scrie „Best-Seller”? Sau, mai rau, nu scrie nimic. Ce prisoseste mediului literar romanesc? Impostura, clientelismul, lasitatea, invidia. Sa nu fim, insa prea drastici: sunt trasaturi general umane.
– Ce va va aduce Derapaj?
– Saci de bani, celebritate, o vacanta la Paris… Glumesc! Sa lasam placerea criticii literare sa spuna ce-mi va aduce Derapaj. Deja cartea e laudata scrasnind din dinti, de parca ar fi o rusine sa recunosti valoarea unui text. Se putea insa si mai rau. In general, cand lucrezi independent si esti neafiliat, nu intri in calcul. Daca mai produci si ceva de calitate, deranjezi de-a dreptul. Asa arata Romania culturala a anului 2006: un campionat local al resentimentelor. Altruismul, fair-play-ul, obiectivitatea critica nu exista. In ultimul caz, lucrurile sunt de inteles: ar fi necesara o minima competenta in domeniu, pentru a o dobandi. Din (ne)fericire, Derapaj nu poate fi ignorat, asa ca romanul e elogiat cu pumnii stransi.
