Sejurul echipei nationale de fotbal a Romaniei la Cluj a luat sfarsit ieri, cand echipa pregatita de Victor Piturca a decolat de pe Aeroportul International din capitala Ardealului, inspre Insulele Feroe, urmatorul adversar al nationalei. Desi era programata la ora 15:00, plecarea tricolorilor a fost intarziata cu aproximativ doua ore, din cauza ca avionul care urma sa-i preia pe jucatori nu a sosit la timp. Astfel, Radoi si compania au zburat pana in Danemarca, iar de acolo si-au continuat drumul pe mare catre Torshavn, capitala Insulelor Feroe, acolo unde se va disputa fli meciul de maine seara, din grupa a flaptea a preliminariilor pentru Campionatul Mondial. "Desi am pierdut, cred ca ne vom mai intoarce la Cluj pentru ca avem conditii bune, iar publicul a fost minunat. Oriunde in tara am fi fost fluierati la 3-0 pentru adversari, nu doar la Cluj", a declarat, la plecare, directorul executiv al FRF, Ionut Lupescu.