17.7 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialRomania a cucerit zece medalii europene

Romania a cucerit zece medalii europene

Delegatia Romaniei care a participat la intrecerile feminine din cadrul Campionatelor Europene de gimnastica de la Volos si-a depasit obiectivul fixat inainte de plecarea la competitie, reprezentantele noastre cucerind zece din cele 31 de medalii acordate, cinci senioarele si tot atatea junioarele. Supararea si lacrimile componentelor lotului olimpic al Romaniei din prima zi, cand numai o zecime (cea mai mica depunctare din gimnastica) le-a despartit de titlul european la echipe, a fost spulberata de rezultatele din ultima zi a competitiei, din finalele pe aparate, unde Catalina Ponor a cucerit medaliile de aur la barna si bronz la sol, iar noua stea a gimnasticii romanesti, Sandra Izbasa, a urcat pe prima treapta a podiumului la sol, aparatul sau favorit, si pe cea de-a treia la barna, confirmand asteptarile specialistilor.
La junioare, unde am cucerit o medalie de argint la echipe si patru in intrecerile pe aparate, vedete au fost Aluissa Lacusteanu si Andreea Grigore, care au urcat pe prima, respectiv a doua treapta a podiumului la sol, tot ele, in ordine inversa insa, adica Grigore, Lacusteanu, castigand argintul, respectiv bronzul la barna.
Dupa aceste rezultate, Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic, s-a declarat satisfacut. „Per total sunt multumit pentru ca de fapt acesta a fost obiectivul nostru nedeclarat. Am dat dovada ca putem schimba din mers lotul, ceea ce nu este putin. Este dureros ca am pierdut titlul la echipe, dar trebuie sa spunem ca Italia pregateste de trei ani formatia cu care a castigat aurul, in timp ce la noi abia se face schimbul de generatii. La Mondiale va fi mult mai greu, dar speram ca vom trece cu bine si peste acel hop”. Componentele lotului nostru vor avea la dispozitie numai o saptamana pentru refacere, dupa care isi vor relua pregatirea, pentru ca in octombrie sunt programate Campionatele Mondiale.

Retragere in glorie

La Volos, Catalina Ponor, tripla campioana olimpica de la Atena, a reusit ceea ce orice mare sportiv isi doreste la final de cariera: o retragere in culmea gloriei. Si de asta a avut parte Catalina la aceasta editie a Europenelor. A fost principalul sustinator moral al colegelor sale mai mici, aflate in premiera la o competitie de asemenea anvergura ca senioare, a avut o contributie fundamentala la obtinerea medaliei de argint pe echipe, iar titlul de la barna si bronzul de la sol, adjudecate in ciuda durerilor pe care le-a acuzat la genunchi inainte de finale, au demonstrat ca este o mare gimnasta. De acum incolo va incerca altceva. „Ma gandesc la o cariera in lumea modelingului. Sper sa reusesc. Ma bucur ca am incheiat asa cariera de gimnasta. Nu va mai fi vorba de nici o revenire, pentru ca imi ajung 15 ani de munca in sala. Vreau sa fac si altceva”, a spus Catalina Ponor.

A rasarit o alta stea

Sandra Izbasa este fara dubii noul lider al reprezentativei feminine a Romaniei si se simte in stare sa poarte pe umeri aceasta „povara”. „Sunt fericita ca am castigat pe aparate si in special ca am confirmat la sol, care este cel mai bun aparat al meu. Meritam titlul si la echipe, dar n-a fost sa fie. Imi pare bine si de medalia de bronz de la barna, la care sincer nu ma asteptam. Consider ca locul cinci la sarituri este bun sau cel putin reprezinta actualul meu stadiu de pregatire. Am o prima saritura pusa la punct, dar la a doua inca mai trebuie sa lucrez. Apoi vin paralelele, unde, de asemenea, trebuie sa ma perfectionez. Pana la Mondiale sper sa progresez”, a spus Izbasa.

Prezenta lui Leonida, un subiect controversat

Printre primii care l-au felicitat pe Nicolae Forminte a fost Dan Grecu, antrenorul coordonator al lotului olimpic masculin. „Am urmarit concursul si nu poate sa ma convinga nimeni ca n-ati obtinut un rezultat bun”, a spus Dan Grecu, strangandu-i mana lui Forminte. A fost doar inceputul unui lung sir de tehnicieni care l-au laudat pe Forminte. Si totusi, succesul de la Volos continua sa fie umbrit de pierderea titlului la echipe, o contributie majora avand-o ratarile Floricai Leonida, a carei selectionare in lot ramane un subiect controversat mai ales ca ea a avut o evolutie slaba inca de la inceputul anului. „Includerea Floricai Leonida a fost decizia noastra, pe care mi-o asum in totalitate. Nu putem sti daca Daniela Druncea, pe care am lasat-o acasa, ar fi putut mai mult. Oricum, exercitiul Floricai la paralele era mult mai valoros decat al lui Druncea si nu se stie daca aceasta, chiar si fara ratare, ar fi putut lua mai mult. Oricum, oricine putea rata in egala masura”, a spus Nicolae Forminte.

Cele mai citite

Român prins în Italia cu o cantitate record de cocaină

O încărcătură de cocaină destinată aprovizionării principalelor centre de distribuție din Roma a fost interceptată de Garda Financiară a Comandamentului Provincial Roma la bariera...

Update Sean Diddy Combs a fost arestat pentru trafic de persoane și racketeering și este acuzat că a condus un imperiu de crime sexuale

Sean "Diddy" Combs a fost acuzat de trafic de persoane și racketeering și este acuzat că a condus un imperiu de crime sexuale. Magnatul muzical...

Gemeni adolescenți, elevi la un liceu din Târgu Jiu, dispăruți fără urmă

Frații Tăbuși Marian și Tăbuși Gheorghe, ambii de 15 ani, nu s-au mai întors acasă după școală. Gemenii studiază la un liceu din Târgu...
Ultima oră
Pe aceeași temă