Aflat la Vaslui, premierul Victor Ponta a descoperit că mai există în România drumuri naţionale de pământ, neasfaltate. Acolo unde ele continuă să fie trecutul se află la el acasă. Între zonele respective şi cele cu autostrăzi, distanţa nu se măsoară în kilometri, ci în secole. Viteza deplasării, calitatea traficului, frecvenţa autovehiculelor, felul în care se circulă, cantitatea şi calitatea mărfurilor duse şi aduse în regiune, timpul de desfăşurare al acţiunilor cotidiene, ba chiar şi reprezentările despre sine şi lumea înconjurătoare, totul este diferit şi totul intră sub influenţa acestei condiţii de existenţă; care e doar una dintre cele ce influenţează nivelul de trai, pe lângă destule altele.
În mai, ministrul Dan Şova spunea că drumul cel mai precar din România actuală este cel dintre Botoşani şi Suceava. Vechea cetate de scaun a Moldovei şi relaţia ei cu Botoşanii, cu Vasluiul a ajuns astăzi, aşadar, într-o subdezvoltare crasă, „beneficiind” de un îngrijorător deficit de atenţie din partea guvernanţilor ultimilor douăzeci şi ceva de ani. Odinioară, graţie aşezării sale strategice, Suceava era reşedinţa domnească privilegiată printre altele, chiar dacă Ştefan cel Mare avea o casă domnească minunată şi la Vaslui şi chiar dacă a ctitorit o biserică şi în Botoşani. În orice caz, zona era pe cât de înfloritoare îi permiteau timpurile să fie, între campaniile militare ale invadatorilor şi ritmul ezitant al dezvoltării economice din acele vremuri. Despre Suceava vremii lui Vasile Lupu scriu contemporanii străini, consemnând o mulţime de biserici, de şcoli, şi palatul domnesc, oferind imaginea unei anumite prosperităţi şi vitalităţi. Iată însă că modernitatea, unirea cea mică, din 1859, şi, în cele din urmă, abandonarea politicii comuniste de relativă nivelare a regiunilor ţării – pentru unii „în sus”, pentru alţii „în jos” – par să fi contribuit la decăderea, nu la înălţarea unei zone de mare frumuseţe şi de mare încărcătură istorică, posesoare a unei moşteniri esenţiale pentru definirea identităţii noastre naţionale.
„Trebuie să facem ca în România să nu mai fie nici un drum naţional de pământ. Acesta e ultimul şi cred că e ruşinos pentru România să aibă drum naţional de pământ”, a spus premierul Victor Ponta la întâlnirea cu vasluienii. Dacă e ultimul asemenea drum naţional din ţară rămâne de văzut. Dar că locurile care i-au dat culturii române pe Mihail Eminescu sau pe Nicolae Iorga pot fi în mod consecvent subestimate şi tratate în dispreţul principiului şanselor egale la prosperitate sau măcar trai decent, aceasta nu este de acceptat cu inima senină.
Într-un fel, problema aparent prea puţin importantă a unui segment de drum dintr-un colţ de ţară evidenţiază caracterul iluzoriu al înţelegerii tradiţionale a unificării naţionale. Câtă vreme, din motive de infrastructură, perimetre întregi din interiorul ţării noastre sunt decuplate, mai mult sau mai puţin, de la ritmul naţional al dezvoltării, fiind menţinute în trecut, ce fel de unitate se poate aştepta în mod realist? Paradoxal, nimeni nu pare îngrijorat de asemenea decuplări, ocupându-se însă mai degrabă de faptul că secuii îşi afirmă identitatea prin confecţionarea unui drapel simbolic. Cu toate acestea, prin decuparea de facto a unei zone de tipul Suceava – Bacău – Vaslui din interiorul concertului provinciilor şi al zonelor concertate mezzoguvernamental, cazul secuiesc nu mai rămâne izolat şi nici nu mai poate fi explicat exclusiv prin raţiuni de factură etnoculturală. Intrăm astfel într-o zonă gravă de disfuncţionalităţi administrative, în problematica tabuizată a guvernelor care nu guvernează, a statului care este incapabil să se manifeste ca stat, a administrării lacunare şi selective.
Veştile recente referitoare la Vaslui sunt îngrijorătoare. Iată ce spune un jurnalist din partea locului: „… În 2012, pe când PDL era la guvernare, judeţul primea 10,048 milioane lei la drumuri comunale şi judeţene, în acest an, când Ponta şi Antonescu sunt la putere în România, judeţul «roşu» Vaslui primeşte doar 9,954 milioane. Vasluienii se pot întreba, acum, când au aflat cifrele oficiale: de ce USL nu sprijină un judeţ în care obţine o căruţă de voturi? Când le-a fost mai bine vasluienilor: pe timpul PDL-ului cel mult hulit sau pe vremea USL-ului, devenit între timp un fel de partid unic?” (Daniel Tanasuc).
După ce, într-un cunoscut foileton umoristic, scriitorul Ioan Groşan lua în derâdere gogomănia politică românească a momentului, punând în oglindă literară înapoierea vasluiană şi enormitatea aspiraţiilor noastre de a ne alia cu cei mai puternici parteneri strategici ai lumii, în serialul caţavencian Judeţul Vaslui în NATO, inadvertenţele de conduită ale puternicilor postcomunismului răzbat acum la suprafaţă cu putere, din declaraţiile politice şi din statisticile oficiale.
Cum stă, de fapt, Vasluiul dincolo de chestiunea bietului său drum naţional de pământ? O spune tot acelaşi Daniel Tănăsuc, fără ocoliş: „Am ajuns ca, în 2013, să vedem că Ponta nu vede dezvoltarea acestui judeţ şi funcţionarea amărâtelor de primării – din care peste 70% sunt USL! – ca o prioritate a guvernării, nici măcar la nivelul celor din PDL. În 2013, primăriile din judeţul Vaslui vor primi 56,1 milioane, cu peste cinci milioane mai puţin faţă de anul trecut. O sumă imensă pentru nevoile zecilor de primării din mediul rural, care nu au bani pentru plata facturilor la utilităţi sau pentru salarii şi cărora Guvernul Ponta le face o «surpriză» extrem de neplăcută”. Nu-mi rămâne decât să adaug că, de fapt, vulnerabilităţile României par, în acest moment, să se dezvăluie (şi) la Vaslui.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai
