Rodica Popescu Bitanescu si-a descoperit si o alta vocatie,
pe langa cea de actrita, scrie cu daruire piese de teatru si… are succes!
Pe vremuri, cand eram tanara actrita la Teatrul National
si l-am cunoscut pe marele Ion Baesu, acesta mi-a spus: "Rodica, dar tu de ce nu scrii?". "Eu, dar eu nu am talent!", am spus, iar el mi-a raspuns: "Tu trebuie sa scii asa cum vorbesti!". Asa este. Eu cand scriu, scriu cu pofta, asa cum vorbesc. si asta probabil ca se transmite direct in inima si in capul spectatorilor. Sunt intr-o perioada in care ma ocup pur si simplu de mine, imi fac ordine in casa si, cand am o anumita stare afectiva, mai scriu la cea de-a treia piesa.
Prima a fost "Cinci femei de tranzitie", care se joaca de peste patru ani la Teatrul National, cu casa inchisa. Exista oameni care vin sa o vada a doua si a treia oara, ceea ce ma incanta nespus. A doua piesa am terminat-o deja si acum scriu la cea de-a treia. Foarte tarziu in viata am descoperit ca pot sa scriu. Nu m-am gandit niciodata sa scriu, pentru ca nu mi-a placut niciodata sa scriu. Nu scriu niciodata vreo scrisoare, spun ce am de spus la telefon. Mi-am descoperit talentul prin anul 2000, cand mi-am dat seama ca am adunat foarte multe povesti adevarate despre oameni. Povesti filozofice, cu talc. La piesele mele se rade dar, in acelasi timp, cand ajungi acasa, iti pui intrebari asupra textului si a ideilor, pentru ca numai asa imi explic cum lumea vine sa revada piesa. Intr-un fel, piesele mele sunt filozofico-tragi-comice. Imi permit eu sa-mi analizez stilul de a scrie! O spun in gluma, dar poate fi si foarte serios! Numai in urma unor povesti adevarate, foarte dure, triste, scriu eu piesele la care lumea sigur rade cu pofta, pentru ca oamenii intotdeauna rad la necazul altora si, in acelasi timp, se regasesc in personaje. Nu exista persoana in sala care sa nu se regaseasca macar intr-unul dintre personajele mele de pe scena. Acest gen de teatru prinde si cred ca este momentul meu, pentru stilul meu, de a scrie teatru. Sunt o persoana foarte concentrata in ceea ce fac, directa, adevarata, piesele mele nu vor fi niciodata prea lungi. Sunt foarte multe povesti. Fiecare personaj are o poveste a lui, adevarata. Le-am strans mergand cu metroul si ascultand diferite povesti, fiind la o petrecere, acolo unde oamenii incep sa-si povesteasca anumite necazuri, anumite bucurii, de prin tren, cand mergeam prin tara, din familia personala, de la prieteni. si lucrurile fiind atat de adevarate, pe mine m-au marcat aceste povesti. si m-am gandit ca daca pe mine m-au marcat, spectatorul din sala nu poate ramane insensibil la ele. Acum, depinde si cum scrii aceste povesti! Teatrul este foarte greu, cumplit de greu! Lumea spune ca am scris bine "Cinci femei de tranzitie" pentru ca sunt actrita. Nu are nici o legatura tanda cu manda! Poti sa fii actor si sa nu ai talent sa scrii piese. Sa ai numai impresia ca stii! Mie de asta mi-a fost frica: ca am numai impresia ca este o piesa buna. Mi-a fost foarte greu. Am tinut-o ascunsa mult timp pana am aratat-o! Pentru ca mi-a fost jena: daca eu cred ca este buna si, de fapt, ea este o catastrofa?! Am un simt autocritic mult prea dezvoltat probabil, dar piesa a fost buna. Este greu, pentru ca tot timpul trebuie sa interesezi. Sa nu plictisesti lumea, sa tii spectatorul in priza, povestea sa aiba si adevar si filozofie. Este greu. Lucrul acesta nu ai de unde sa-l inveti. Dar mie imi face mare placere sa scriu. si in
clipa in care imi vine in minte o poveste – doua pagini daca este – o scriu imediat, asa cum simt.
Intre timp, ne pregatim si pentru toamna, cand se reia "Asteptand la arlechin", un spectacol unde joc cu mare placere deoarece am un rol in care cant. A fost visul vietii mele sa cant opera sau opereta. si am nimerit-o oarecum, fiindca tot ceea ce cant eu este atat de sensibil, de cald si de frumos, iar melodiile sunt superbe! Joc cu deosebita placere si lumea este surprinsa ca eu cant si cant atat de sensibil. Asta pentru ca sunt perceputa ca o persoana extrem de vesela, ceea ce este o mare greseala. Eu sunt nu numai o persoana vesela, ci si o persoana profunda si extrem de sensibila, care plange la fel de repede cum rade. Cine m-a vazut in "Azilul de noapte" nu a putut sa creada ca am putut face un rol atat de dramatic, de profund. Tot din toamna joc "Rendez-vous cu Rodica", in regia regretatului nostru coleg, Victor Moldovan. Interpretez 13 personaje – 13 este numarul meu norocos – si o fac cu mare placere. Acest spectacol doresc sa ramana toata viata in repertoriul meu. Scrisorile lui Musatescu au un haz nebun pentru ca textul este extraordinar, foarte actual. 13 personaje, unul mai tampit decat altul, care se cred geniale. De aici si hazul. si fiecare cu drama lui! Comedia reiese intotdeauna din drama. Daca personajul nu are o tragedie de care sa razi, e degeaba. El vine sa se planga de niste probleme caraghioase, idioate, agramate. si numai Musatescu putea sa scrie atat de genial aceste texte de care lumea a uitat. Iata, eu il iubesc pe Musatescu si vreau sa fie in repertoriul meu toata viata! Va astept sa-l vedeti si dumneavoastra.
