21.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialREZULTATE FINALE BACALAUREAT 2012: Note finale pentru judeţul Vaslui după contestaţii

REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2012: Note finale pentru judeţul Vaslui după contestaţii

Promovabilitatea la bacalaureat a crescut cu mai puţin de un procent în judeţul Vaslui, de la 48,16 la sută la 49 la sută, în urma soluţionării contestaţiilor, iar 28 de candidaţi au reuşit să promoveze examenul după ce lucrările le-au fost recorectate, transmite MEDIAFAX.

Potrivita datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, din cele 1.015 contestaţii doar 212 au fost soluţionate favorabil. Mai mult, din cele 309 contestaţii admise, un număr de 97 de lucrări recorectate au primit note mai mici decât cele iniţiale.

Astfel, la Limba şi literatura română din 385 de contestaţii au fost aprobate 161, 40 de lucrări fiind depunctate. O situaţie similară este şi la Matematică, unde din 280 de contestaţii 71 au fost aprobate, iar jumătate dintre lucrări au primit note mai mici decât cele iniţiale.

Din cei peste 400 de candidaţi care au solicitat recorectarea tezelor în speranţa că vor primi medii de trecere, doar 28 au şi obţinut acest lucru.

„Faţă de anii din urmă, nu au existat diferenţe spectaculoase între notele iniţiale şi cele de după rezolvarea contestaţiilor. Doar două lucrări au primit un punctaj mai mare de 1,5 puncte, respectiv 1,60 şi 2,10, însă ambele în minus şi acelea la două teze care au fost notate sub 5, deci fără să influenţeze cu ceva media finală. Oricum, odată cu rezolvarea contestaţiilor, promovabilitatea a crescut în limite rezonabile, cu sub un procent”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Potrivit acesteia, din cei 3.296 candidaţi prezenţi la sesiunea de vară a bacalaureatului, 1.615 au fost declaraşi admişi după rezolvarea contestaţiilor, ceea ce face ca procentul final de promovabilitate în judeţul Vaslui să ajungă la 49.

Mai bine de jumătate din cele 21 de unităţi de învăţământ liceal din judeţul Vaslui vor face subiectul unor anchete ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, după ce promovabilitatea la bacalaureat a fost sub 40 la sută înainte de contestaţii.

Printre liceele vizate se află şi Grupul Şcolar Tehnic „Sfânta Ecaterina” Huşi, unde promovabilitatea a fost zero, şi Grupul Şcolar de Arte şi Meserii Huşi, unitate la care din cei 57 de candidaţi prezenţi la examen doar unul singur a promovat, şi acela cu media minimă, 6.00. Tot aici s-a înregistrat şi cea mai mică medie a unui candidat din judeţ, respectiv 1,4, după ce a obţinut nota 1,6 atât la Română, cât şi la Fizică, precum şi nota 1.00 la Matematică.

„Trebuie făcută o analiză foarte serioasă pe fiecare unitate în parte, mai ales că sunt unele grupuri şcolare care an de an au rezultate slabe la bacalaureat. Se va urmări dacă profesorii şi-au făcut treaba la clasă, cu acele pregătiri ale elevilor pe disciplinele de examen, dacă au făcut simulări şi, mai ales, dacă au interpretat rezultatele. Evident că unde vom vedea disfuncţionalităţi se vor lua şi măsuri împotriva celor vinovaţi, printre cei vizaţi putând fi şi directorii de şcoli”, declara inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Pe lângă cele două unităţi de învăţământ din Huşi, unde promovabilitatea a fost zero, respectiv 1,75, a mai existat şi un liceu particular din Bârlad unde niciunul din cei cinci candidaţi nu a obţinut media de absolvire.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă