-7.7 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăSpecialREVOLUŢIONAR. Vaccin împotriva demenţei

REVOLUŢIONAR. Vaccin împotriva demenţei

Un vaccin împotriva demenţei senile ar putea fi creat în următorii trei până la cinci ani, potrivit cercetătorilor australieni în urma unei descoperiri care ar putea preveni până la 7,5 milioane de noi cazuri în fiecare an. 

Demenţa este un sindrom care afectează memoria unei persoane, gândirea şi capacitatea sa de a îndeplini sarcinile de zi cu zi şi se manifestă preponderent la persoanele în vârstă. Însă, cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea Flinders din Adelaide cred că au găsit o modalitate de a o preveni înainte de a da semne de manifestare, în urma unei colaborări cu o echipă de cercetare de la Institutul de Medicină Moleculară şi de la Universitatea din California.

Potrivit Agerpres, cercetătorii australieni cred ca au creat cu succes o formulă de vaccin care ţinteşte proteinele neregulate beta-amiloid şi tau, cele care declanşează această maladie. Profesorul de medicină Nikolai Petrovsky, de la Universitatea Flinders, a declarat miercuri pentru compania media News Corp că dacă descoperirea trece de testele pe oameni, ar putea fi disponibilă pentru utilizarea pe scară largă în termen de maximum cinci ani. "Dacă avem succes în studiile clinice, în trei până la cinci ani, am putea fi pe drumul spre unul dintre cele mai importante progrese din istoria medicală recentă", a spus Petrovsky.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Trump e încrezător că SUA și NATO vor ajunge la un acord satisfăcător pentru ambele părți

Statele Unite și NATO vor ajunge la un acord privind viitorul Groenlandei care va satisface ambele părți, a declarat marți președintele american Donald Trump...

Studiu psihologie: Cei care nu postează pe social media sunt mai încrezători și au relații mai sănătoase

Un nou studiu arată că persoanele care aleg să nu își publice viața pe social media pot dezvolta o încredere interioară mai puternică și...

O avarie a lăsat Craiova fără căldură pentru 30 de ore începând de marți seara

Municipiul Craiova a rămas, marți seara, din nou fără căldură pentru 30 de ore din cauza unei avarii la instalațiile energetice.Potrivit Electrocentrale Craiova S.A.,...
Ultima oră
Pe aceeași temă