» Oficialii HCM-ului anunta schimbari masive in perioada din vara.
» Infringerea categorica de la Valladolid a aprins spiritele in tabara echipei de pe litoral.
» Stanescu si compania vor sa se revanseze printr-o victorie de palmares in fata spaniolilor.
Cincisprezece goluri diferenta intr-o partida europeana nu mai inseamna infrangere, ci umilinta. Sa pierzi la o diferenta atat de mare intr-o partida internationala nu poate se insemne decat ca locul tau nu este acolo. HCM a ajuns in sferturile Cupei Cupelor dupa doua calificari de exceptie, dar atunci cand a fost nevoie mai mult sa dea dovada valorii sale a capotat, s-a facut de ras. Acest lucru i-a infuriat la culme pe oficialii constanteni, care au sarit la gatul jucatorilor. "Multi dintre jucatori nu isi merita nici pe departe contractele. Au facut figuratie, s-au plimbat pe teren la Valladolid si nu merita sa imbrace tricoul HCM-ului. Vor vedea ei care sunt in vara atunci cand vor fi modificari majore in lot", a declarat presedintele executiv al echipei de pe litoral, Nurhan Ali. Pe langa jucatori, nici antrenorul Zoran Kurtes nu pare a mai avea viata lunga pe banca echipei de pe litoral.
Desi in campionat echipa o duce bine, in Europa nu mai are de trait decat 60 de minute, pentru ca un handicap de 15 goluri este practic imposibil de remontat, mai ales in fata unei echipe ca Valladolid. Chiar daca nu se gandesc la o calificare miraculoasa, jucatorii gruparii de la malul marii vor sa isi ia revansa duminica, atunci cand este programat meciul-retur cu spaniolii. "Suntem constienti ca doar printr-un miracol ne putem califica. Este practic imposibil sa recuperezi o diferenta atat de mare in fata spaniolilor, dar nu asta ne propunem noi. Vrem doar sa castigam in fata celor de la Valladolid si in acest mod sa ne cerem scuze in fata suporterilor pentru dezamagirea provocata", a spus Ionut "Rudi" Stanescu.
» Pe 15 aprilie se decide campioana
La patru puncte de urmatoarea clasata, HCM are prima sansa la titlu anul acesta. Echipa de pe litoral va disputa pe 15 aprilie cel mai important joc al sezonului, in Capitala, cu Dinamo. O victorie in aceasta partida ar aduce in mare masura titlul cu numarul patru pentru constanteni. Dupa acest joc mai sunt de disputat patru runde, iar o victorie cu Dinamo ar duce pe constanteni la cinci puncte in fata urmatoarei clasate, UCM Resita. Acest lucru ar insemna ca, in patru etape, HCM ar trebui sa mai obtina doar doua victorii pentru a se incununa campioana.