2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Revizorul" trăit

„Revizorul” trăit

Neputinţa de-a ieşi din mediocritate, existenţa minciunii şi corupţiei în societate şi sentimentul că există un ochi universal care judecă, ne trimite cu gândul la satira de moravuri „Revizorul” lui Gogol. La 4 mai teatrul clujean a prezentat în premieră spectacolul „Revizorul” de N.Gogol. Actorii „naţionalului” au dat o reprezentaţie de succes, iar publicul a savurat deliciul piesei ca pe o dramă existenţială. Apariţia imaginarului „revizor”, ne-a conectat la tensiunea ascendendentă a spectacolului, în care răsturnările de situaţie din viaţa personajelor ilarice şi comice se leagă de „vestea rătăcită”. Exact ca în „scrisoarea pierdută” lui Caragiale. Personajul „Hlestakov”, predispus pentru o aventură de inducere în eroare a unor societăţi decadente, mânate de interese, dar ridicol de credule, există realmente. Pentru că ne dorim o zi care să deconspire, să zmulgă măştile falsităţii, mediocrităţii, şi să provoace căinţa falşilor amici.

Cele mai citite

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...
Ultima oră
Pe aceeași temă