33.2 C
București
luni, 15 iulie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Cum se pregătește PSD să răstoarne guvernul Cioloș

REVISTA PRESEI. Cum se pregătește PSD să răstoarne guvernul Cioloș

Ziarul Adevărul prezintă „Toate planurile PSD pentru trântirea Guvernului Cioloş”. Potrivit jurnaliștilor, „Liviu Dragnea, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu vor să le facă zile fripte tehnocraţilor, însă, deocamdată, nu se înţeleg dacă să intre la guvernare încă din vară sau să mai păstreze până în decembrie actualul Guvern, dar cu puteri amputate”.

Totuși, există o problemă: „Mai există un singur hop: interesele personale total diferite ale celor implicaţi: Dragnea, Ponta şi Tăriceanu, oamenii care dictează majoritatea parlamentară”.

Evenimentul Zilei prezintă noi informații suprinzătoare din dosarul accidentului în care a murit patronul firmei Hexi Pharma. Potrivit jurnaliștilor, „intervalul de timp stabilit de anchetatori și comunicat de Parchet încurcă și mai tare lucrurile. Martorii nu au văzut ultimele 5 minute din viața lui Condrea”,

Ziarul Libertatea dezvăluie „aroganțele fiului vitreg al Elenei Udrea, în dosarul despăgubirilor de sute de milioane”.

Ziariștii susțin că „Alin Cocoș stătea cu picioarele pe masa ANRP-ului”. Informația ar proveni de la trei angajați ai ANRP, care au fost audiați miercuri la Înalta Curte de Casați și Justiție în dosarul în care Alina Bica și Sergiu Diacomatu, foști membri în comisia de despăgubiri ANRP, au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru fapte de corupție.

Ziarul Cotidianul ne spune „ce se ascunde în spatele scandalului Maria Olaru vs Belu şi Bitang”.

Jurnaliștii fac o corelație foarte interesantă: „Esenţial este alegerea momentului apariţiei cărţii. (O carte care avea manuscrisul gata în 1999, când – o spune Tolontan pe blogul lui – a fost solicitat să scrie prefaţa.) Două sunt motivele pentru care s-a ales acum scoaterea la lumină a respectivei cărţi. Primul: ne aflăm în plin scandal de dopaj al întregului lot de kaiac-canoe şi al unor atleţi calificaţi iniţial la Jocurile Olimpice de la Rio. Toată lumea arată cu degetul spre Alin Petrache, şeful Comitetului Olimpic din România. Sunt şi voci care-i cer demisia. Când s-a înregistrat catastrofa (anunţată de Ion Ţiriac încă de acum 15 ani) prin pierderea calificării la olimpiadă a naţionalei României de gimnastică, acelaşi Alin Petrache a încercat să îi indice pe Belu şi Bitang drept vinovaţi, deşi nu ei, ci sistemul a generat marele eşec. Un sistem supervizat şi de Alin Petrache (care nu a mişcat vreun deget), primul politruc (venit direct din Camera Deputaţilor în baza prieteniei cu premierul de atunci, Victor Ponta) din fruntea COSR. Acum, acuzaţiile din această carte vin ca o mănuşă pentru Petrache. Al doilea motiv este de ordin electoral. Maria Olaru este soţia deputatului ultranaţionalist Bogdan Diaconu. Informaţiile publicate din carte de GSP.ro au făcut deja ocolul presei. Şi toată lumea face acum o asociere între Olaru şi Diaconu, candidat la Primăria Capitalei. Şi, pentru ca lucrurile să fie clare până la capăt, lansarea are locsâmbătă 4 iunie, deci cu o zi înainte de alegeri. Primul care a făcut anunţul a fost chiar Diaconu, pe pagina sa de socializare”.

Gazeta Sporturilor anunță că formația Astra a reacționat după ultimele achiziții de fotbaliști ale Stelei, prin aducerea unuia dintre cei mai buni tineri jucători din Liga 1.

Campioana României va achita în jur de 150.000 de euro pentru mijlocașul dreapta de 21 de ani de la ACS Poli, Cristi Bărbuț. El a decis să-și schimbe echipa după ce Poli a retrogradat în Liga a 2-a.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă