Evenimentul zilei titrează: ”Cum a ajuns Geoană să-i ţopăie pe nervi lui Antonescu”. ”Intenţia lui Ponta de a-l promova pe fostul prezidenţiabil al PSD îi nelinişteşte pe liberali. Aceştia au ieşit la atac împotriva celui pe care l-au susţinut în 2009 la Cotroceni”, scriu jurnaliştii de la Evenimentul zilei.
”Mobilizare mondială pentru decoraţia lui Tokes”, titrează Adevărul. ”Propunerea de retragere a decoraţiei eurodeputatului Laszlo Tokes, de către Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României“, a depăşit graniţele ţării. Mai întâi, un membru al Camerei Lorzilor a solicitat Guvernului britanic să ia atitudine faţă de hotărârea de la Bucureşti de a-i retrage decoraţia europarlemntarului maghiar”, conform publicaţiei Adevărul.
Tot evenimentul zilei scrie că Dan Voiculescu este bântuit de trecutul securist. ”Voiculescu îşi pune colaboratorii de la „Dunărea” în funcţii publice”, scriu cei de la Evenimentul zilei, care notează că ”prietenul mogulului media a ajuns şef peste hocheiul din România. În 1989, cei doi sărbătoreau cu whisky începutul Revoluţiei şi s-au „uşchit” vitejeşte din faţă gloanţelor”.
”Un incompetent la CCR. Băsescu, chemat în judecată pentru numirea lui Morar judecător la Curtea Constituţională”, conform Jurnalului naţional. ”Acţiune fără precedent în Justiţie, care demonstrează că magistraţii din această ţară ştiu să apere interesele generale ale societăţii în faţa unor politicieni care încearcă prin orice mijloace să controleze Justiţia, plantându-şi oameni servili în posturi-cheie”, notează Jurnalul naţional.
Gândul publică un reportaj, intitulat ”Un nigerian, un yemenit şi o franţuzoaică. Povestea medicilor străini care vorbesc perfect româneşte. Un singur cuvânt le lipseşte din vocabular: ŞPAGĂ”.
”Cum decontează clienţii datoriile firmelor de asigurare?”, titrează Capital. ”Societăţile care îşi concentrează afacerile în jurul poliţei RCA datorează sume importante către alţi asigurători. O parte a acestor datorii sunt disputate deja în instanţe”, notează jurnaliştii de la Capital.