Cele mai adanci radacini ale muzicii sunt legate de geneza unui popor, de evenimentele, trairile si circumstantele unei istorii, niciodata lipsita de dramatism. Cum a ajuns doina „de dor si jale” a fi cantata de un grup de interpreti virtuozi evrei din New York, cum genul muzicii kletzmer s-a ingemanat cu profunde traditii de muzica romaneasca, care este semnificatia unei extraordinare translatii muzicale peste considerabile coordonate geografice – sunt cateva dintre intrebarile generate de recentul film documentar semnat de Radu Gabrea, carora iscoditorul cineast doreste sa le dea si raspunsuri bine argumentate.
Pornind de la un concert al formatiei Kletzmer Band „Hot pstromi” (Pastrama fierbinte), condusa de violonistul si muzicologul Yale Strom si sotia sa, cantareata Elizabeth Schwarz, regizorul Radu Gabrea elaboreaza un subtil eseu cinematografic dedicat surselor inspiratoare ale muzicii, dar si neasteptatelor ei trasee in istoria culturala. Materializarea unei compasiuni pentru autentica traire a ritmului, melodiei si armoniei, lacrimile exceptionalei interprete care este Elizabeth Schwarz devin marturia deloc patetica a dorului si jalei exprimate in muzica kletzmer. Ilustrat si comentat de inspirati interpreti si de eruditi muzicologi (fara exces de academism), genul studiat de Radu Gabrea isi dovedeste adanci radacini in folclorul romanesc si cel evreiesc. Teritoriu de convergenta, spatiu cultural cu largi zone de granita supuse unor varii influente, melosul celor doua popoare cunoaste tangente armonice de mari profunzimi si tensiuni ale trairilor. Chiar unul dintre virtuozii interpreti, clarinetistul Andy Statman, declara: „Prin muzica mi-am regasit credinta si viata religioasa”.
Demonstratia cinematografica a lui Radu Gabrea, materializata intr-un perfect puzzle de muzica si comentariu, de amintiri si ambiante urbane, de emotii si evocari, nu lipsite de umor, propune o seducatoare ipoteza ce avanseaza premisele unei incontestabile simbioze culturale in aria muzicala, folclorica ce uneste melosul romanesc si pe cel idis. Discursul este convingator si frapant, mesajul exprima toleranta si inspiratia comune intr-un spatiu geografic supus multiplelor si complexelor influente limitrofe.
Filmul semnat de Radu Gabrea, descoperind un grup de virtuozi americani care au topit doina romaneasca intr-unul dintre cele mai dinamice si vii genuri muzicale evreiesti, marcheaza totodata certe spatii de interferenta culturala, reveleaza profunzimi remarcabile, inovatoare in plan estetic-muzical, imprimand momente de adevar si emotie greu de uitat.
Prezentat recent la Centrul National al Cinematografiei, filmul lui Radu Gabrea mai atesta disponibilitatea cineastului pentru un gen cinematografic plin de riscuri, dar si capabil sa ofere neasteptate impliniri (dovada stau, de altfel, si celelalte excelente documentare pe care regizorul le-a semnat: „Struma” sau „Mostenirea lui Goldfaden”).
