16.9 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăSpecialRestricţia de circulaţie pe podul de la Agigea, ridicată la 5 tone

Restricţia de circulaţie pe podul de la Agigea, ridicată la 5 tone

Restricţia de circulaţie pe podul de la Agigea va fi ridicată de la 3,5 tone la 5 tone, din 23 decembrie, a anunţat prefectul judeţului Constanţa, conform Mediafax.

Prefectul Eugen Bola a declarat, într-o conferinţă de presă, că lucrările care trebuiau făcute, în această toamnă, la podul de la Agigea au fost încheiate mai devreme decât se preconizase iniţial, fiind înlocuite fasciculele de la hobanele podului, astfel că restricţia pentru autovehicule de la 3,5 tone la 5 tone poate fi ridicată.

Eugen Bola a precizat că a propus reprezentanţilor Ministerului pentru Proiecte de Infrastructură ca această restricţie să nu se aplice şi mijloacelor de transport în comun, cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie, când sunt programate noi lucrări la pod.

„Cu certitudine restricţia va fi ridicată de la 3,5 la 5 tone. Problema este că am cerut ca această restricţie să nu se aplice mijloacelor de transport în comun între 23 decembrie – 22 ianuarie şi credem că ministrul Şova va aproba ca podul să fie traversat şi de mijloacele de transport în comun mai mare de 5 tone. De ce până pe 22 ianuarie? Teoretic la această dată poate începe o nouă etapă de reabilitare a podului, care se va întinde până la sfârşitul lunii mai, început de iunie”, a declarat Eugen Bola.

Citeşte şi: Încep restricţiile pe podul din Agigea

El a precizat că în cazul în care condiţiile meteorologice nu vor permite reluarea lucrărilor atunci, restricţia de circulaţie ar trebui să rămână în vigoare până când reîncep operaţiunile de reabilitare a podului.

Măsura privind ridicarea restricţiilor de la 3,5 tone la 5 tone va intra în vigoare după semnarea ordinului în acest sens de către ministrul delegat Dan Şova, a precizat prefectul Constanţei, care crede că acest lucru se va întâmpla în cursul zilei de vineri.

Începând cu 1 octombrie, vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone nu au mai avut voie să circule pe podul de la Agigea din cauza lucrărilor de reabilitare, iar pentru a ajunge în Portul Constanţa au folosit mai multe rute ocolitoare.

De asemenea, de la jumătatea lunii octombrie, podul de la Agigea a fost închis total, pentru două-patru ore, trei zile din săptămână, pentru înlocuirea unor fascicule la hobanele podului.

Cele mai citite

Liban: 22 persoane au fost ucise și 117 rănite în două atacuri israeliene asupra Beirutului

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, joi seara, potrivit unui nou...

Principele Radu al României este în vizită în Polonia

În zilele de joi, 10 octombrie, și vineri, 11 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principele Radu se află într-o vizită în Republica Polonă, în...

Categoria Fugi d-acia

Ion Iliescu, fost președinte al României despre celebrul lui zâmbet: „Am un zâmbet de Dacie”. Source link
Ultima oră
Pe aceeași temă