Puţin cunoscute, neglijate de comunităţi, se topesc asemeni mormintelor care le înconjuară. Vorbim totuşi de o neasemuită comoară a Românei – bisericile din cimitire. Construcţii mici, din lemn, unde clopotele au tăcut pe vecie. Cum autorităţile nu fac nimic pentru salvarea secularelor lăcaşuri de cult, diverse asociaţii profesionale şi civice au pornit, de câţiva ani, un ambiţios proiect de restaurare.
„Zorii civilizaţiei româneşti”
Bisericile din lemn reprezintă „zorii civilizaţiei româneşti”, spunea cândva Nicolae Iorga. Dar cine să mai ia azi în seamă astfel de cuvinte, în era termopanelor?! Cu totul special este cazul lăcaşurilor de cult din cimitire. Mai grav este că în diverse comunităţi rurale asemenea construcţii au fost cu totul abandonate. Nici slujbe nu se mai fac, lemnul a putrezit, prin acoperiş plouă, iar când vezi o asemenea siluetă beteagă o compari mai degrabă cu un om căzut la pat. Semnalul de alarmă e tras încă din anii 2007-2008 de Fundaţia Dala, în privinţa bisericilor din patru judeţe – Hunedoara, Sibiu, Gorj şi Vâlcea – 60 de construcţii fiind într-o avansată stare de degradare. S-ar putea spune primele 60 pe lista priorităţilor, pentru că biserici din lemn, în cele patru judeţe, sunt de ordinul sutelor. Dacă te duci într-un sat şi întrebi cui aparţine biserica din cimitir, nimeni nu ştie să spună clar, constată arhitectul Şerban Sturdza. Comunităţile au investit bani mai degrabă în biserici noi, în centrul satului. Culmea e că lăcaşurile de cult vechi sunt înscrise în lista de patrimoniu. Dar asta nu înseamnă că lacătele n-au ruginit pe uşile care n-au mai fost deschide de zeci de ani.
Schimbarea de mentalitate
Despre salvare sau salvgardare se vorbeşte acum, într-o acţiune în care s-au implicat, între alţii, Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia Pro Patrimonio. Susţinute de fonduri private, colecte publice, dar şi de voluntari, restaurările sunt în plină desfăşurare. Asta înseamnă mai ales schimbarea acoperişurilor şi punerea pe piloni a vechilor construcţii, pentru ca apa să nu mai sape la temelia lor. E abia prima fază. Menită să oprească degradarea. Ar trebui urmată de refacerea picturilor şi a obiectelor de cult. Dar cât de greu e să formalizeze în acte asemenea acţiuni, adaugă specialiştii. Tocmai din cauză că autorităţile locale, mai ales, nu ştiu cui aparţin bisericile din cimitire. Deşi nu sunt vestite, ascunse prin sate aproape depopulate, aceste biserici sunt totuşi foarte importante prin picturile lor sau prin obiectele de cult. „Ce trebuie neapărat să se schimbe este mentalitatea comunităţilor în care se află aceste biserici. Prin efortul de acum, noi reuşm să le salvăm, dar ele vor trebui, în continuare, îngrijite de oamenii din acele localităţi”, conchide Dan Mohanu, profesor la Universitatea Naţională de Artă şi restaurator de pictură murală. Priviţi imaginile acestor biserici şi gândiţi-vă la cuvintele lui Iorga…
