Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a amânat pentru 21 decembrie desemnarea unui candidat pentru funcţia de premier, care trebuia să aibă loc vineri, scrie Agerpres.
Un anunț în acest sens a fost făcut de șeful statului moldovean după consultările avute cu liderii celor patru formațiuni proeuropene — Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat și Partidului Popular European din Moldova, după cum informează Radio Chișinău. Președintele Timofti a explicat că decizia sa a fost luată la solicitarea reprezentanților acestor formațiuni, care au motivat că mai au nevoie de discuții pentru a ajunge la un consens în privința candidatului la funcția de prim-ministru.
De amintit că vineri expira termenul limită dat de președintele Timofti partidelor parlamentare pentru a constitui o majoritate parlamentară și pentru a ajunge la un acord în privința unei candidaturi la funcția de premier. Nicolae Timofti declara anterior că, dacă partidele nu vor reuși să ajungă la un consens, el va nominaliza un candidat indiferent dacă va exista sau nu o majoritate parlamentară care să învestească guvernul.
După ce a anunțat că este hotărât să desemneze un candidat la funcția de premier, liderii Partidului Democrat au dat de înțeles că ar putea declanșa procedura de demitere a șefului statului. Ulterior, la o întâlnire cu Nicolae Timofti, i-au cerut acestuia să-l desemneze pe controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, însă președintele a respins propunerea democraților.
În cadrul unei întrevederi avute joi seara cu ambasadorii statelor membre din Uniunea Europeană, Nicolae Timofti le-a vorbit diplomaților europeni despre tentativa structurilor oligarhice de a deturna cursul european al Republicii Moldova, despre presiunile exercitate asupra sa și a familiei sale și a promis că nu va ceda. Potrivit unui comunicat al președinției, diplomații europeni și-au exprimat susținerea față de poziția lui Nicolae Timofti. ”Orice presiune asupra șefului statului este inacceptabilă. Vom sprijini un guvern care va face să funcționeze instituțiile, va distruge sistemul statului captiv, va consolida societatea, va reduce corupția și va asigura independența energetică a țării. Dorim dezvoltarea pozitivă și stabilă a Republicii Moldova”, a declarat șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, prezent la întrevedere, potrivit Deutsche Welle.
Republica Moldova nu are guvern de la sfârșitul lunii octombrie, când a fost demis guvernul liberal-democratului Valeriu Streleț, printr-o moțiune de cenzură inițiată de socialiști și comuniști și votată și de democrații din coaliția proeuropeană. În cazul în care deputații nu vor reuși să învestească un nou guvern până la 29 ianuarie 2016, șeful statului este obligat să dizolve parlamentul și să stabilească data alegerilor anticipate.