Mai mulţi reprezentanţi ai unor ONG-uri pentru protecţia şi susţinerea drepturilor omului s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, fiind ridicaţi de jandarmi, întrucât nu aveau autorizaţie.
Oamenii, adepţi ai mişcării Occupy România, s-au adunat în Piaţa Universităţii, motivând că zona este un simbol al libertăţii de exprimare. Ei scandau lozinci împotriva sărăciei din România, relatează Mediafax.
Acţiunea nu era autorizată, nefiind primită aprobare din partea Primăriei Capitalei. Oamenii au spus că lipsa unui răspuns la solicitarea lor de a organiza această acţiune în Piaţa Universităţii este o sfidare la adresa lor.
Participanţii au fost ridicaţi de jandarmi, iar unii dintre ei, care s-au opus, fiind luaţi cu forţa şi duşi la cele două dube de jandarmi prezente la faţa locului. Ulterior,ei au fost duşi la Secţia 1 Poliţie.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei Georgian Enache a declarat, pentru MEDIAFAX, că oamenii au fost ridicaţi de jandarmi întrucât au refuzat să se legitimeze.
La secţia de poliţie urmează să fie identificaţi, a spus Enache. Acţiunea a fost organizată pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, sărbătorită în 10 decembre, astfel de evenimente fiind desfăşurate în oraşe din diverse ţări, în cadrul mişcării Occupy.