10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodUn român lansează, în America, un tratament care învinge cancerul. Adrian Bot...

Un român lansează, în America, un tratament care învinge cancerul. Adrian Bot a creat un medicament care vindecă leucemia | VOCEA DIASPOREI

Adrian Bot este doctor în medicină și științe biomedicale la Los Angeles. A studiat medicina la Timișoara, dar l-a cunoscut pe George Emil Palade – laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie – la San Diego.

„Orașul îngerilor“, Los Angeles, a devenit în ultima vreme locul în care mulți români își împlinesc visul american. Tot mai mulți tineri din lumea literară, a cinematografiei sau a medicinei scriu adevărate povești de succes în America. O ast-fel de poveste, în plină desfășurare, este și cea a cercetătorului româno-american Adrian Bot, timișorean la origine, posesor de doctorate în medicină și în științe biomedicale, cu o carieră de excepție în biotehnologie, proiectare și dezvoltare de noi medicamente.

Pasiunea sa pentru știință a pornit devreme, încă din anii de liceu, în 1986, când a fost olimpic internațional la fizică. A studiat medicina la Timișoara, și-a luat doctoratul, dar nu s-a mulțumit cu atât. În 1994 a traversat Oceanul, cu destinația New York. Aici s-a încununat cu încă un trofeu profesional: un doctorat în științe bio-me-dicale, luat la celebra New York University – Mount Si-nai School of Medicine.

După o trecere de patru ani prin San Diego, ca director de cercetare pentru compania farmaceutică Alliance Pharma Corporation, a ancorat definitiv în Los Angeles. Aici lucrează pentru Kite Pharma, o companie publică, unde speră ca în câțiva ani să scoată pe piață un medicament care va reuși să înfrângă leucemia.

În San Diego, Adrian Bot a avut extraordinara șansă de a-l cunoaște pe regretatul George Emil Palade, decan la Universitatea din San Diego și laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie. Interviul care urmează dovedește încă o dată creativitatea și capacitatea de afirmare a specialiștilor români, care fac cariere strălucite în străinătate, acolo unde sunt apreciați și unde își pot etala cunoștințele și talentul.

RL: Adrian, de ce ai părăsit România și de ce ai ales America?

Adrian Bot: Am ajuns în State în ianuarie 1994. Motivul a fost unul pur profesional, deoarece am dorit dintotdeauna să fiu om de știință în domeniul biotehnologic și medical. America este locul unde acest lucru se face la cel mai înalt nivel și unde visele devin realitate. Aici am reușit să fac ceea ce îmi place.

Ai studiat medicina la Timișoara, deși în liceu ai fost olimpic la fizică…

Am fost dintodeauna pasionat de științe, inițial de fizică și apoi de biofizică, o disciplină în cadrul științelor medicale. Întrucât medicina era facultatea care îmi oferea posibilitatea să studiez științe biomedicale, m-am decis să o studiez în orașul natal, Timișoara. După facultate, am intrat la catedra de fiziologie, dar după puțin timp, Zeița Fortuna mi-a zâmbit și mi-a făcut cadou o bursă de doctorat în America. Astfel, în anul 1994 plecam cu destinația New York, o decizie pe care nu o voi regreta niciodată. O decizie care mi-a schimbat viața și care m-a împlinit ca om de știință.

Ți-ai aprofundat studiile la New York…

Un mare cercetător american de origine română în domeniul imunologiei, Constantin Bona, mi-a oferit posibilitatea să-mi fac doctoratul în științe biomedicale la New York University – Mount Sinai School of Medicine. Aici am învățat tainele muncii de laborator în biologie și imunologie. Lucrarea de doctorat a fost în domeniul ingineriei genetice, pentru a dezvolta noi vaccinuri. Pe atunci era ceva nou, dar acest concept a rămas, în ultimii 20 de ani, și va fi pentru un timp, pasiunea și focusul meu profesional.

Autor a 10 brevete de invenții

Ce a urmat?

Între 1998 și 2002 am lucrat în San Diego, care este unul dintre cele mai mari centre din lume în domeniile biotehnologiei și științelor biologice. De la cercetător, am fost promovat ca director de cercetare. În paralel, lucram ca cercetător la Scripps Research Institute, unul dintre cele mai mari și prestigioase institute de cercetare din lume. Printre altele, acolo am avut extraordinara șansă să-l cunosc pe regretatul George Emil Palade, decan la Universitatea din San Diego și laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie – o somitate în materie de biologie celulară. În această perioadă, mi-am continuat cercetările în domeniul imunologiei, al bolilor autoimune și al ingineriei genetice.

Ar fi de interes să aflăm mai multe amănunte despre cercetările tale în domeniul cancerului.

Între 2002 și 2011 am avut prilejul să-mi continui cariera la o companie nouă și dinamică, în regiunea Los Angeles, care se numește MannKind Corporation. Aici am început ca director de cercetare și am continuat ca senior director și apoi vicepreședinte de cercetare. La această companie am condus divizia de cercetare și dezvoltare de noi vaccinuri împotriva cancerului. În principiu, inventăm, dezvoltăm și testăm la toate nivelurile tratamente noi pe baza vaccinurilor genetice, capabile, teoretic, să programeze sistemul imunitar să lupte împotriva cancerului. În această perioadă am avut cel puțin 10 brevete de invenție acordate. Unul dintre aceste produse a demonstrat rezultate bune pe pacienții cu melanom și a primit aprobare să se înceapă cea de-a doua fază – cea de studiu pe pacienți. Între timp, o tehnologie superioară de programare genetică a sistemului imunitar a fost dezvoltată de o nouă companie, Kite Pharma, în Los Angeles. Aici am fost cooptat să fac parte, în 2011, din conducerea companiei. Este o tehnologie foarte sofisticată, prin care celulele „T“ ale bolnavului sunt reprogramate genetic să distrugă numai celulele anormale, canceroase. Lucrăm în strânsă cooperare cu guvernul american.

În 2017 va fi lansat medicamentul contra leucemiei

Când crezi că va ieși pe piață primul vostru medicament? Ce anume va trata?

Primul medicament al companiei noastre va ieși pe piață, probabil, în 2017 și va trata anumite forme de leucemie și limfoame netratabile cu tratamentele pe care le avem acum în dotare.

Cam cât durează cercetările până când medicamentul iese pe piață și poartă ștampila FDA? Am citit undeva că drumul unui medicament către pacient durează peste 10 ani.

Un lucru interesant și puțin cunoscut este că industria americană este una dintre puținele care au puterea de a dezvolta noi clase de medicamente. Spitalele și universitățile nu au nici pe departe resursele necesare. În medie, o companie farmaceutică americană, cu divizie de cercetare și dezvoltare, cheltuiește în jur de un miliard de dolari pe medicament pentru a-l dezvolta. Ciclul de dezvoltare durează ani și ani – mai puțin în cancer, unde evoluția este galopantă și rezultatele cercetărilor pe pacienți sunt mai rapide, aici vorbim de o perioadă de 5-10 ani. FDA (Federal Drug Administration) are reguli foarte riguroase și nu permite acceptarea medicamentelor pe piață dacă nu au un pachet solid de rezultate clinice și toxicologice.

Soția ta lucrează tot în domeniul medical, și tot în cercetare.

Simona, soția mea, este cercetătoare în domeniul cancerului, cu facultatea de medicină terminată în România și cu studii post-doctorale în New York, în domeniul imunologiei. În prezent, este cercetător con-sultant pentru o companie americană care dezvoltă o nouă generație de medicamente împotriva can-cerului, bazate pe nanotehnologie – MultiCell Technologies.

Răsfăț pe plantațiile viticole din Sonoma

Ești căsătorit, ai copii, o familie împlinită. La intensitatea muncii pe care o faci, mai ai timp pentru soția și fetele tale?

Cu toate astea, da, mai există și timp liber. În fiecare weekend ieșim cu copiii sau doar noi doi. Los Angeles este un oraș vibrant, plin de artă și de cultură, iar clima este aproape perfectă. Suntem privilegiați prin faptul că locuim la doar 20 de minute de ocean. Este minunat. De asemenea, o stațiune de iarnă se află la doar câteva ore de condus. Îmi place să schiez, iar vara mergem să explorăm California, un loc special pentru noi, renumit pentru plantațiile viticole din Sonoma și Napa Valley, unde se produc și se degustă cele mai bune vinuri din lume și unde îmi place să îmi răsfăț, din când în când, papilele gustative.

În țară mai mergi? Te gândești la o eventuală revenire?

Mergem în fiecare an sau la doi ani în Europa, inclusiv în România, cu mare plăcere și cu dor de familie și de țară. Avem foarte multe rude și mulți prieteni acasă. Este dificil să-mi imaginez însă o întoarcere definitivă în România. Suntem – și noi, și copiii noștri – cetățeni americani, iar eu am o carieră de conducere într-un domeniu tehnologic care nu are similaritate în afara Statelor Unite. Poate la pensie ne vom petrece o parte din an în România. În orice caz, sunt interesat de modul în care aș putea împărtăși din experiența mea în mediul medical românesc.

„Am România în suflet oriunde mă poartă drumurile vieții“

Ce îți place cel mai mult în America? Există ceva care îți displace?

Este o țară foarte dinamică, unde știința se face la cel mai înalt nivel. Birocrația este foarte limitată, iar inițiativa privată este încurajată. Americanii, spre deosebire de europeni, sunt mult mai sinceri și direcți în conversație. Diversitatea culturală și națională este fantastică. Este, probabil, singura țară mare din lume unde te simți ca acasă chiar dacă ești emigrant. O țară unde poți să devii milionar, dintr-un om sărac, dacă muncești cinstit. În rest, cred că America are nevoie de mai mult talent în domeniul guvernamental, pentru a-și îndeplini obligațiile și misiunea globală. Un alt aspect este legat de dinamismul exagerat al societății americane, care induce un oarecare nivel de stres. Majoritatea se obișnuiesc, dar unii mai și capotează.

Planuri de viitor?

Pe plan profesional, aș vrea să dezvolt prima terapie genetică împotriva cancerului și, în viitorul mai îndepărtat, să dezvolt o companie în domeniul high-tech, cu aplicație în medicină, împreună cu soția mea. Pe plan familial, aș vrea să-mi văd toți copiii realizați, cu pers-pective solide și la casele lor. Mai încolo, aș vrea să-mi răsfăț nepoții. Și, nu în ultimul rând, aș vrea ca, după posibilitățile mele, să ajut și România, țara care m-a format și pe care o am cu mine, în suflet, oriunde mă poartă drumurile vieții.


CV. Cine este Adrian Bot

Adrian Bot este doctor în medicină și științe biomedicale, cu o carieră în biotehnologie, proiectare și dezvoltare de noi medicamente. Are peste 13 ani de experiență în industria biofarmaceutică, precum și expertiză în cercetarea și dezvoltarea unor imuno-terapii în oncologie.

Din 2011, Adrian Bot este Chief Executive Officer al Kite Pharma, o companie biotehnologică din SUA.

În acest timp a fost implicat în conducerea unor aspecte de cercetare și dezvoltare care au condus la testarea clinică a medicamentului anti-cancer.


Tratament. Noua terapie atacă maladia la nivel molecular

Echipa de cercetători condusă de dr. Adrian Bot a dezvoltat o terapie prin care celulele albe, limfocitele, sunt extrase și manipulate genetic prin inserarea unui receptor artificial, care este capabil să recunoască celulele canceroase. Celulele imune reprogramate genetic sunt reintroduse în corpul pacientului. Ele acționează foarte rapid: se activează în primele două săptămâni după infuzie și proliferează distrugând masele tumorale în aproximativ 4-12 săptămâni.

Terapia a fost testată în limfomul malign și leucemie. Rezultatele în toate fazele de cercetare clinică indică un răspuns pozitiv la aproximativ jumătate din pacienți. Dintre aceștia, aproximativ 40% răspund complet.

Primul pacient a fost tratat cu această tehnologie în 2010 și este în răspuns complet, adică maladia nu a recidivat. Următorul pas este aprobarea comercială a acestei terapii.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă