Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

RL - 135 de ani -Cum a descoperit China capitalismul. Relatare de la faţa locului

Imediat după anul 1990, Consiliul de Administraţie al RL a hotărât să trimită o delegaţie în Republica Popular Chineză, ca schimb la vizita pe care trei jurnalişti chinezi au făcut-o la noi în ţară, la invitaţia ...

Share

Virgil Lazar 0 comentarii

19.03.2012 - 19:21
Imediat după anul 1990, Consiliul de Administraţie al RL a hotărât să trimită o delegaţie în Republica Popular Chineză, ca schimb la vizita pe care trei jurnalişti chinezi au făcut-o la noi în ţară, la invitaţia „României libere". În asemenea împrejurări, pentru că ziarul era sărac, îmi trimiteau şi mie oaspeţi, să mă ocup de ei şi, fireşte, să le rezolv nişte probleme cu relaţiile pe care le aveam. Aşa că, împreună cu Emil Munteanu şi cu Mihai Creangă am plecat în China, cu destinaţia Beijing. Am fost primiţi cu multă căldură. Gazdele aveau între ele un translator de limba română, care a făcut Filologia la Bucureşti, tovarăşul Şu.

Cazaţi în pagode

Prima impresie pe care ne-am făcut-o, odată ajunşi la Beijing şi instalaţi extrem de confortabil într-un hotel de tip pagodă, la ieşirea pe bulevarde, a fost dată de miile de biciclişti. Cu un front de 10 biciclişti, în faţă, urmaţi de o "coadă" lungă de kilometri, străbăteau oraşul de la un capăt la altul. Pe atunci, doar oficialităţile aveau maşini în China.

Aceşti biciclişti aveau o dexteritate de acrobaţi. Ba am văzut unul pe care soţia cu copilul mic îl aşteptau în faşa unui cămin. El a virat într-acolo, a încetinit puţin viteza, dar nu a oprit, iar femeia a sărit cu copilul în braţe şi duşi au fost...

Am ajuns în China în perioada în care începea "infiltrarea" capitalismului, exact ca şi la noi, după anul 1989. Am fost conduşi pe o stradă cu mici restaurante, un soi de bistrouri chinezeşti. Ele aveau în faţă, spre stradă, mese şi scaune pentru servirea mesei, iar acolo, în stradă, erau ceaune în care proprietarii preparau mâncarea. Erau zeci de astfel de restaurante-boutique, unul lângă celălalt, iar fiecare prepara alt fel de mâncare, pentru a-şi face concurenţă. Cel care prepara colţunaşi, de exemplu, îşi frământa aluatul în faţa clienţilor, îl întindea pe după gât, îl ridica şi, cu un adevărat spectacol de îndemânare, producea haz viitorilor consumatori. După ce a aflat că suntem ziarişti din România, ne-a servit 24 de feluri de colţunaşi, fiecare umplut cu altceva, adică, gem, brânză, varză, ca să putem să îi putem admira măiestria.

Am fost şi la Operă, unde artiştii cântau „Cio-cio-san" şi am constatat cu surpriză că, în faţă, erau un soi de loje-bufet unde invitaţii puteau servi ceai ori cafea.

Mao, „înmormântat" într-un recipient de sticlă

Bineînţeles, nu am evitat Piaţa Tien-An-Men, unde a fost înăbuşită cu tancurile prima revoltă studenţească anticomunistă şi unde nu am putut evita vizita la mausoleul faraonic al lui Mao Tze Dun, dictatorul chinez. Trupul acestuia era păstrat într-un sicriu de sticlă, vidat. În preajma acestei pieţe se afla şi Ambasada României, unde socrul lui Adrian Năstase era ambasador.

Am rămas impresionat de ce palat enorm au construit românii acolo, în dimensiunile cerute special de chinezi, pentru a putea avea reciprocitate la Bucureşti.

Contraste între Nordul sărac şi Sudul bogat

Am vizitat şi nordul Chinei şi în tot acest parcurs i-am văzut pe oameni foarte săraci. Trăiau cu multe legume şi zarzavaturi, irigate de ei cu găleţi cărate cu cobiliţele. În schimb, în sudul Chinei am văzut şi prima zonă liberă, care se întindea de la litoral înspre interior, pe o fâşie de 100 de kilometri, unde investitorii străini puteau construi orice, cu scutire de impozite. Guvernul comunist le-a înlesnit accesul la informaţii şi a instalat telexuri şi faxuri, pe cont propriu, în diferite centre mari. Desigur, am vizitat oraşul interzis, al marilor împăraţi. Am vizitat şi Marele Zid Chinezesc, pe care te poţi plimba cu căruţa. La intrare în zona Zidului nu lipseau micii negustori, care ofereau blănuri de diferite animale sălbatice, pe sub mână. Apoi, am văzut "Zona Cavaleriei Îngropate", un adevărat muzeu în aer liber, unde, pentru a nu mai fi omorâţi ostaşii din garda unui lider mort, s-au investat ostaşi călări, în mărime naturală, confecţionaţi din teracotă. Interesant a fost că gradele comandanţilor erau pe spate. Explicaţia este că, pe vremea aceea, ei erau în fruntea luptelor.

Satul cu un milion de locuitori

În acea perioadă, populaţia Chinei era de 1,2 miliarde de oameni. 800 de milioane dintre ei trăiau în sate. Am văzut un sat de un milion de locuitori, despre care mi-e şi greu să explic cum trăiau. În timp ce eram în China, călătorind spre Sud cu un avion plin de tineri, am aflat că ei merg să se angajeze la unele firme străine. Am intrat şi noi într-o asemenea întreprindere, care producea taste de calculator. Patronul ne-a explicat că este foarte mulţumit de resursele umane, dar, ca să nu "dezerteze", le-a organizat pe cont propriu, creşă, le-a ridicat blocuri de locuinţe pe care le vindea angajaţilor în rate sau le închiria acestora. Chiria nu depăşea 1 la sută din salariu. Pentru asemenea condiţii, afluenţa de tineri din Nord era enormă. În China activa şi o firmă românească, Tehnofrig din Cluj, care livrase acolo linii de îmbuteliat şi avea service. Chinezii erau foarte mulţumiţi de relaţiile cu România, dar aveau o singură rezervă. Pentru că este prea departe, costurile de transport erau enorme. Chinezii erau foarte practici în privinţa turiştilor. La un hotel din Sud, parterul erau rotund, segmentat în 10 restaurante, fiecare cu alt meniu.

Veteranul redacţiei "România liberă", Virgil Lazăr, îşi încheie serialul memorialistic ce marchează aniversarea a 135 de ani de la înfiinţarea ziarului nostru cu un moment extrem de important. Este vorba de începutul transformărilor economice care au poziţionat China în postura de "atelier al lumii" şi de jucător global. Ciudatul amestec de comunism şi capitalism, bogăţie şi sărăcie, mentalitate asiatică şi modele occidentale a fost descoperit la faţa locului de către redactorii RL.

 

Piaţa Tien-An-Men

Este locul în care, în iunie 1989, s-a produs o revoltă anticomunistă a studenţilor din Beijing. Revolta a fost înăbuşită cu duritate de liderii comunişti. Piaţa Tien-An-Men a rămas un simbol al luptei pentru libertate în China.

Mao Tze Dun

Mao Tze Dun a fost, până la
moartea sa, în anul 1976, liderul de necontestat al Chinei comuniste. El a condus atât lupta împotriva invadatorilor japonezi din timpul celui de-al doilea război mondial, cât şi lupta împotriva naţionaliştilor chinezi, conduşi de Ciai-Kai-Şî. Învinşi, aceştia s-au retras în insula Taiwan, unde au stabilit o republică separată de cea condusă de comunişti. Mao Tze Dun a instituit un regim autoritar deosebit de dur.

O ţară, două sisteme

Amestecul de capitalism şi comunism din China poate fi caracterizat de formula "o ţară, două sisteme". Este vorba de o viziune care amestecă formule de tip comunist, aplicabile în cea mai mare parte a Chinei, dar şi acceptarea unor soluţii capitaliste, în special în Sudul dezvoltat. Aşa ar fi Taiwanul, pe care Beijingul îl consideră o provincie rebelă, ori fostele colonii occidentale Hong Kong şi Macao.

Cronologie subiectivă


1949 - comuniştii lui Mao Tze Dun câştigă lupta cu naţionaliştii care se retrag în Taiwan. Mao Tze Dun devine liderul de necontestat al Chinei

1976 - se încheie era lui Mao

1989 - studenţii din Beijing se revoltă împotriva comunismului


Citește totul despre:

Comentarii

loading...