14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleFoodOstrovu Mare - poarta inchisa a tarii

Ostrovu Mare – poarta inchisa a tarii

Infiintat in 1985, punctul de trecere a frontierei Portile de Fier II nu a fost niciodata cu adevarat operational. Toata lumea este de acord ca redeschiderea lui ar fi un lucru bun pentru descongestionarea traficului rutier de la punctul Portile de Fier I si pentru economia zonei. In plus, trecand prin aceasta vama, drumul catre Bulgaria, Macedonia si Grecia ar fi mult mai scurt. Localnicii care si-au facut planuri de afaceri legate de punctul de frontiera le-au vazut naruite. Acum, ei traiesc intr-o saracie lucie, mangaiata doar de frumusetea peisajului si de cursul lin al Dunarii. Pentru locuitorii din zona, singura speranta a ramas presedintele Basescu, care in campania electorala le-a promis ridicarea barierei de la capatul podului de peste Dunare.#
Pornim, in zori, catre insula Ostrovu Mare, pentru a ajunge apoi la vama Portile de Fier II. Ploaia de peste noapte a lasat pe intinderea valurita o ceata usoara, care se pierde incet sub razele soarelui. In fata, o uriasa limba de pamant iti da senzatia ca pluteste pe apa vinetie a fluviului. Pe malurile devenite negricioase in timp, Dunarea isi depune colectia de mizerii cu care s-a imbogatit in amonte. Pe pamantul reavan, ciorile stranse intr-un card dezordonat si-au pornit obisnuitul colind in cautare de hrana. Croncanitul lor asurzitor distoneaza cu clipocitul ritmic si odihnitor al apei, spart insa si el la intalnirea cu barajul care i s-a inaltat in cale. Peste baraj, se afla insula, mica la prima vedere, dar care, in realitate, este cel mai mare ostrov de pe batranul fluviu. Cu trei decenii in urma, inainte de inceperea lucrarilor la hidrocentrala, insula se intindea pe 14 kilometri, sfarsind in aval si in amonte in unghiuri ascutite, in bataia regulata a apei care nu reusise, sustin localnicii, sa o inunde vreodata.
In scurt timp, turla alba a unei biserici ne avertizeaza ca nu-i departe asezarea pe care o cautam, scormonita la temelii de catre arheologi. Odata patruns in perimetrul zidurilor macinate de vreme, al valurilor de pamant si al celor patru metereze din preajma stravechiului sat Ostrovu Mare, aerul curat al diminetii, antrenat de o adiere usoara pornita dinspre fluviu, aduce mirosul de tamaie din cimitirul de langa drum. Aici, in zilele de sarbatoare, zabovesc batranele care-si plang mortii intr-un bocet – mai mult duios, decat sfasietor -, nemaiintalnit prin asezarile din Lunca Dunarii. Aceasta tanguire isi pierde originea in negura timpului, cand navalirile oarbe ale dusmanilor aveau sa distruga, in cateva randuri, satul cu oameni pasnici, multi dintre ei luand drumul pribegiei.

Amagiti si abandonati

Configuratia insulei este acum mult schimbata si cei care au provocat-o nu i-au despagubit pe localnici. “Niste escroci, dom'le!” – afirma inginerul Gheorghe Hanes, primarul comunei Gogosu, care administreaza acest teritoriu. Prin inaltarea celor doua baraje, a centralelor hidroelectrice si a ecluzei, din suprafata initiala a ostrovului s-au pierdut sub ape 309 hectare de teren arabil, paduri si fanete. Lunca – singura zona fertila pe intinderea de nisipuri spulberate de vant – a fost si ea inundata, instalandu-se pe mai bine de 100 hectare mlastinile care avanseaza in intindere, bogate doar in trestie, papura, rogoz si broaste. “Daca adaugam alte 38 de hectare pe care s-a organizat santierul si s-au deschis drumurile de acces – a afirmat primarul -, aveti imaginea aproape completa a prejudiciului adus proprietatii ostrovenilor”.
In pas cu “recordurile” in producerea energiei, Dunarea sapa intens malul romanesc al insulei, iar lucrarile de protectie stationeaza. Imaginea malului romanesc, in comparatie cu cel sarbesc, are aspect selenar. El este preferat doar de catre imbuibatii zilei, sositi la cate un chiolhan prelungit. Petrecaretii se feresc insa de apa fantanilor din ostrov, a caror oglinda s-a ridicat de la aproape 20 metri la 6-7 metri si este infestata, prin curentul panzei freatice, de fluviul poluat. Pentru ca Dunarea Mare – cum o numesc localnicii – a devenit “o balta plina de alge”, in care ajung si dejectiile din gospodarii.
Constructorii au parasit zona, colonia a fost in cea mai mare parte demolata, iar putinii santieristi care au mai ramas traiesc in cea mai crunta mizerie, fara apa si curent electric, taman aici, unde se produce energia. De 17 ani cohortele de guvernanti au lasat in urma numai promisiuni care le-au provocat localnicilor, in izolarea lor, vise frumoase…
Gandind la acea cale ferata, la autostrada si mai ales la zona libera care le-au fost promise, multi dintre santieristi s-au hotarat sa ramana la Ostrovu Mare. Foarte putini insa s-au incumetat sa puna de-o afacere, dar cei care au facut-o au abandonat repede ceea ce au inceput. Doar vreo doua benzinarii si tot atatea popasuri turistice au rezistat ceva vreme, alimentate nu de veniturile pe care le-au realizat, ci de speranta ca guvernantii isi vor tine promisiunile. Viitorul insulei este legat insa indisolubil de intrarea in functiune a Punctului de Trecere a Frontierei de Stat si implicit a vamii botezate “Portile de Fier II”.

Dupa 21 de ani de asteptare…

La capatul podului de peste Dunarea Mare, lung de 1111 metri si pentru a carui constructie s-au excavat 42 milioane tone de pamant, o cladire impunatoare, cu peretii coscoviti si parasiti de tencuieli, prin al carui acoperis ploua, iti atrage atentia. Este sediul punctului de control pentru trecerea frontierei si al vamii cu patru piste de intrare si de iesire, cu birouri pentru schimb valutar, cu restaurant si cu o intinsa platforma betonata destinata parcarii mijloacelor de transport. Vamesi si politisti de frontiera, toti navetisti de la Drobeta-Turnu Severin (cale de mai bine de 70 kilometri), dau vizibile semne de plictiseala. Ei asteapta in zadar redeschiderea punctului de frontiera.
Infiintat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143 din 14 mai 1985, punctul nu a devenit niciodata operational pentru tranzitul de marfuri si persoane intre Romania si Iugoslavia. Pentru o scurta perioada de timp, el a functionat, in august 1993, dar numai pentru transportul cu mijloace navale a TIR-urilor in tranzit, intre Ostrovu Mare si Vidin (Bulgaria). Graba cu care a fost pus in functiune atunci a fost generata de supraaglomerarea vamii de la Calafat, dar, mai ales, de interesul unor persoane din conducerea judetului Mehedinti de a pune in miscare o morisca de bani pentru propriile buzunare. Acum, punctul de trecere a frontierei s-a deteriorat, s-a inchis, iar reconstructia lui ar costa circa 3 miliarde de lei. Mai multe firme mehedintene s-au oferit, fara pretentii, sa execute reparatiile necesare, dar autoritatile centrale considera acum ca “neoportuna deschiderea acestui punct de frontiera”. Ce se ascunde sub aceasta oportunitate? Cumva interesele de afaceri ale unor firme care opereaza in alte vami la Dunare?

Ordinara cacealma

Pe 29 iunie 1999, ostrovenii au fost martorii celei mai ordinare cacealmale girate de catre autoritatile statului roman. In prezenta mai-marilor Mehedintiului si a unor reprezentanti ai politiei de frontiera si ai vamii sarbesti, la Ostrovu Mare, s-a ridicat bariera de la capatul podului ca semn al devenirii operationale din acea zi a punctului de trecere. La un asemenea eveniment nu se putea fara un praznic pe masura organizat acolo, la un cochet popas din vecinatatea vamii si a ecluzei. Insa cei care au dorit sa treaca Dunarea peste pod au fost intorsi din drum, ceea ce a reprezentat o alta mare si dureroasa dezamagire pentru ostroveni. “Un angajat de-al nostru, pe nume Mitu Botoaca, a trecut pana mai incolo pe pod si a fost intors inapoi. Pacat de aceasta investitie. Noi am bagat bani spre a deschide afaceri aici, dar a fost o prostie”, afirma Anisoara Carciumaru, patroana unei societati comerciale de langa vama. In fata cladirii care arata jalnic, o femeie maruntica, cu fata cutata, da cu matura pe asfaltul platformei. “Daca s-ar deschide vama – spune Lenuta Belciug – nu cred ca ar mai exista vreun sarac pe aici si am avea de toate. Ia uitati acolo ce au ajuns constructorii hidrocentralei. Scormonesc dupa fier vechi”.
Nu mai devreme de anul trecut, secretarul de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, Anghel Andreescu, a aterizat cu elicopterul in fata vamii din Ostrov. A analizat starea cladirilor, dotarile existente, a avut o scurta discutie cu personalul si cu primarul asezarii. La plecare, a afirmat: “Cu certitudine, in scurt timp, bariera de la capatul podului va fi ridicata”. De atunci insa, iar nu si-a mai amintit nimeni de aceasta poarta inchisa a tarii, intarind convingerea ostrovenilor ca a fost o alta promisiune amagitoare.

Ultima promisiune

Constantin Saceanu, subprefectul Mehedintiului, da acum o noua speranta ostrovenilor: “In cadrul viitoarei euroregiuni avem ca obiectiv major si problema acestui punct de trecere a frontierei. Din discutiile purtate cu autoritatile politiei de frontiera si ale vamii sarbesti am retinut ca acestea ar fi de acord sa lucreze in aceeasi cladire cu autoritatile romane pana isi vor construi si ei infrastructura”. Cert este ca, trecand prin aceasta vama, drumul catre Bulgaria, Macedonia si Grecia ar fi mult mai scurt.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă