Creştinii reprezintă aproape o treime din populaţia Coreii de Sud, o ţară în care majoritatea bisericilor de acest tip aparţin cultelor neo-protestante, iar celelalte, Bisericii Catolice.
De altfel, este aproape imposibil ca o plimbare pe oricare dintre străzile capitalei Seul să nu-ţi scoată în cale o biserică.
Adesea, acestea sunt vizibile de la distanţe apreciabile graţie crucilor disproporţionate, care continuă să atragă atenţia şi pe parcursul nopţii, pentru că rămân luminate.
Dar dincolo de ceea ce ţine de detaliile vieţii religioase, creştinismul joacă în Peninsula Coreea un rol major din punct de vedere umanitar, politic şi chiar strategic.
Numeroşi creştini sunt implicaţi, prin reţele coordonate adesea de pastori, în popularizarea creştinismului în Coreea de Nord.
Există chiar un trafic de Biblii de buzunar care sunt introduse în Nordul comunist prin China şi care, se speră, ar putea contribui la erodarea în timp a controlului exercitat de dictatura de la Phenian asupra populaţiei. Asta, într-o ţară în care singura divinitate oficial recunocută e una cu trei capete şi prenume care pornesc de la Kim: Ir Sen, Jong Il, Jong Un.
O ţară care, pe de altă parte, fusese supranumită până la începerea războiului inter-coreean (1950-1953) drept Ierusalimul Orientului, dovadă cât de adânc se înrădăcinase creştinismul în zonă. Comunismul de sorginte stalinistă care s-a instalat la Phenian a generat, însă, un adevărat cutremur care a inversat polii: Nordul a devenit leagănul ateismului, iar Sudul punctual focal al creştinismului.
De reţinut, apoi, un alt amănunt interesant: fondatorul Coreii de Nord, Kim Ir Sen, a fost el însuşi un creştin practicant în prima parte a tinereţii.
Cu toate acestea şi dat fiind faptul că provenea dintr-o familie extrem de religioasă, Kim Ir Sen a rămas în istorie, printre altele, ca unul dintre cei mai eficienţi demolatori ai Bisericii.
Nu în ultimul rând, creştinii din Coreea de Sud joacă un rol-cheie în sprijinirea fluxului de refugiaţi dinspre nordul totalitar spre sudul democratic.
An de an, mii de nord-coreeni încearcă să părăsească infernul în care trăiesc, trecând ilegal graniţa în China.
Îşi riscă viaţa la fiecare pas, dar problemele nici pe de parte nu se termină odată ajunşi în ţara vecină. Dacă nu au fost împuşcaţi de grănicerii nord-coreeni sau capturaţi de vii pentru a fi internaţi într-un lagăr de muncă, oamenii care fug din Coreea de Nord trebuie să ştie cum să se ascundă în China şi ce să facă până când vor primi “biletul” de ieşire pe una dintre rutele secrete care în final îi vor duce la Seul.
De ce? Pentru că aici, în oricare dintre cele trei provincii chineze de pe graniţa cu Nordul, refugiaţii sunt vânaţi de poliţie, pentru a fi expulzaţi în ţara natală.
În asemenea cazuri, urmează pedepse drastice, uneori chiar moartea, pe motiv de trădare.
Un alt pericol major pentru aceşti nord-coreeni refugiaţi în China îl reprezintă traficul de fiinţe umane. Femeile sunt cele mai vulnerabile. Multe dintre ele ajung să fie vândute ca mirese (statisticile arată că aproape 30 de milioane de bărbaţi chinezi nu au cum să îşi găsească o consoartă) sau sunt plasate pe piaţa neagră a sexului.
Adesea, multe nord-coreence care trec prin aceste experienţe nu vor mai ajunge niciodată în Coreea de Sud, iar multe dintre cele care reuşesc să scape vor vedea cu ochii lor Seulul abia după ani buni de calvar trăit în China.
Ei bine, tocmai aceştia sunt oamenii pe care îi ajută comunităţile de creştini.
Pentru a fi extraşi din China şi aduşi în Coreea de Sud, refugiaţii-nord coreeni au nevoie de bani, adăpost, hrană şi ghizi care să-i treacă ilegal, până la destinaţie, printr-un lanţ întreg de ţări.
Mai multe pe acest din urmă subiect, în zilele următoare, pe romanialibera.ro versiunea tipărită a ziarului România liberă.
