Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Doctorii de butoaie

» De cand se stie, nea Ioan Tache din Brostenii Vrancei mestereste la doagele uriaselor butoaie de lemn in care cramele marilor podgorii ale Moldovei pun vinul la invechit. Are 74 de ani, iar in toata viata lui a fost doar pana la ...

Share

Mihnea-Petru Parvu 0 comentarii

05.09.2007 - 00:00

» De cand se stie, nea Ioan Tache din Brostenii Vrancei mestereste la doagele uriaselor butoaie de lemn in care cramele marilor podgorii ale Moldovei pun vinul la invechit. Are 74 de ani, iar in toata viata lui a fost doar pana la Focsani si i s-a parut suficient. De altfel, nici n-a avut nevoie. Locul sau de munca a fost si-i este inca atelierul din fundul bataturii din satul de pe valea Milcovului. I-a invatat meserie si pe cei doi fii ai sai, Ionel si Vasile, de 43, respectiv 44 de ani. Neam de dogari din tata-n fiu.

"Nepotii insa nu mai vor la doage", se plange mosu’. Din ’89 incoace, butoaiele uriase din stejar, budane cum li se zice in zona, de sapte, opt si chiar zece sau doisprezece mii de litri nu mai au cautare. Lemnul a fost inlocuit parsiv de inox si, mai ales, "polistif", un material sintetic mult mai ieftin. Meseria aproape s-a pierdut. Mai nou, UE a hotarat ca vinul trebuie invechit tot in vechile budane. Partea urata e ca nu prea mai are cine sa le faca.

O budana de 10.000 de litri
– 10.000 RON

Cand era in vana, nea Tache, ajutat de ucenici, "cercuia" si cate cinci butoaie de fag, a cate zece "deca", adica decalitri, pe zi. Acum abia daca mai poate unul. A lucrat la butoaie de salcam, dud, paltin si frasin pentru rachiu si tuica, dar parca cel mai drag ii e tot stejarul, folosit la vin. A inchegat de la balerci de 50 de litri pana la butoaie de 20 de deca si a batut cu ciocanul bratarile de fier ce strang doagele budanelor cu o capacitate de 10 tone. Dar de-astea mari n-a mai facut de pe timpul lui Ceausescu. Pretul lemnului insa a tot crescut. Astfel, o balerca de 5 deca costa cam 500 mii lei vechi, un butoi de o suta de litri cam 1,5 milioane de lei vechi, iar o budana de 5.000 de litri poate sa sara de 40 de milioane. Cat depre una de 10 tone, sub o suta de milioane nici nu se discuta. "Au venit din Franta unii sa le fac o «ovala», adica o budana in forma de para de sapte mii de litri, si, cand le-am cerut 60 de milioane, au zis ca e prea scump. Pai un metru cub de stejar e la noi 8 milioane…", povesteste amar batranul dogar. Are 4 milioane pensie acum, dupa ultima marire, si, daca are clienti, dubleaza suma din ce scoate pe butoaie.

Instrumentar de dogar
Copiii il mai ajuta pe nea Tache in timpul liber. Cel mic, Ionel, e dogar cu acte-n regula de 14 ani la Vincon Focsani, firma lui Gigi Netoiu si a partenerei sale Luchi Georgescu. Dar nici acolo nu se mai fac budane gigantice, ci doar sunt reconditionate cele vechi. Cand nu-i la lucru la Focsani, pe Ionel il gasesti alaturi de Vasile, frate-sau mai mare, in atelierul cu pereti de chirpici si acoperit de sindrila de lemn, facuta in curte din resturile de la doage. Alaturi de batran era ieri doar Ionel. Munceau de zor la un butoi de 20 de deca si o cada, un vas in forma de trunchi de con folosit la strivitul strugurilor. Se completeaza reciproc si se misca precum niste ceasornice. Atelierul n-aduce nicidecum cu o sala de operatii, insa numele uneltelor te duce cu gandul la instrumentarul chirurgical. "Zetamarul", de-i mai zice si "ceachie", un fel de pana pentru intarit cercurile metalice, "garhoblul", o rindea mititica pentru slefuit doaga pe interior, "stimoglul", tot o rindea ciudata, "gardenul", un agregat care sapa santul in care se prinde capacul, si "timandrul", o scula de curatat fundul butoiului, sunt – alaturi de tesla, barda si ciocan – ustensilele cu care isi castiga painea.

Stejarul, invins de inox si "polistif"
In curtea gospodariei, langa atelierul dogarilor, tanti Nicoleta, nora lui nea Tache, pregateste legumele pentru iarna. Borcanele cu zacusca si vinete coapte ti-aduc aminte de tulburelul care abia a inceput sa fiarba in butoaie. Dintr-un ceaun de fonta, pus pe-o janta veche de masina mica in care arde jarul, iese un miros innebunitor de tocana de legume. "E pentru la iarna. Se mananca in postul Craciunului", iti taie pofta pe loc gospodina. Apoi, in compensatie, te imbie cu niste pere galbene si parfumate. Discreta, fara sa auda barbatii, isi lauda sotul absent, plecat la munca intr-un sat de sinistrati: "Sa-l fi vazut p-al meu! E mai iute decat frac-su. A lucrat in toata tara, si la Bucuresti, la hotel Dorobanti, pe vremea comunistilor. Le-a facut putine pentru branza si masline si a venit cu de toate de-acolo". Alaturi, sporovaind de zor, nea Tache si feciorul sau ignora aromele: "A scazut cererea din cauza inoxului si polistifului, fibra aia de plastic", constata sec nea Tache. "Asa e, e mai scump inoxu’, da’ mai usor de intretinut", il completeaza Ionel, in timp ce slefuieste o doaga la "abric", singura unealta din tot atelierul, alaturi de un joagar mic, actionata electric. In afara de acestea, doar papucii de plastic ai batranului dogar si doua extinctoare ruginite, dar functionale iti arata ca nu te-ai intors in timp, pe la inceputul secolului trecut. Nu lipseste din peisaj nici paznicul casei, un catelandru patat botezat, cu umor, Becali. Care dintre membrii notoriei familii l-a inspirat in alegerea numelui mosul n-a vrut sa precizeze. Insa la alegeri va vota cu tizul catelului, Gigi. "Nu de alta, da’ tin cu Steaua", se insinueaza hatru nea Tache. Rumegusul e maturat cu grija si pastrat pentru la iarna, pentru foc. Nimic nu se pierde.

Budanele se asambleaza in crame pentru ca nu incap pe usa
"Durata de viata a unei budane poate depasi 60-70 de ani daca e bine intretinuta", spune expertul in viticultura Vasile Bercaru, proprietarul exploatarii viticole Luvos Vin din Odobesti, care detine una dintre cele mai vechi crame din Vrancea, Crama Gaicu. "Trebuie sa nu fie lasata goala fara sa fie data cu pucioasa, adica bioxid de sulf", adauga viticultorul. "Dar s-o luam de la inceput. Prima oara se asambleaza budana afara, in curte. Ca nu pot s-o bage dogarii in crama, ca nu incape pe usa. Cele mari, de peste 7 tone, sunt cat casa. Dupa care se «focaresc». Adica se pune jar in interior. Datorita caldurii doagele devin elastice, se pun cercurile, se bat si li se da forma budanei. Apoi o demontezi, o bagi in crama si repeti operatiunea, dar fara s-o mai «focaresti». Dupa ce o asezi pe niste suporturi de lemn denumite «podvale», urmeaza "papurirea", in speta captusirea cu papura de balta pe la incheieturi, se pun fundurile si se da o gaura de 20 pe 25 de centimetri pentru «portita». Pe acolo intra un om mai mic de statura, care spala interiorul cu o perie de sarma si soda de rufe care nu are miros. Se clateste bine, se umple cu apa sa vedem daca nu curge si… «liber la program»", spune pe de rost expertul Bercaru. z

 

 

 SANSA
» Inapoi la TRADITIE

"Budanele din «polistif» nu ca sunt mai ieftine, dar sunt mai mari si pot sa «fiarba» mai mult vin. Sunt mai economice.
Dar nu sta vinul in polistif cum sta in budana de stejar!", mai adauga viticultorul. Oricum, normele UE spun ca vinul trebuie depozitat in butoaie de lemn, recomandat in acest sens fiind stejarul.
Distractia e ca pe langa Odobesti sa tragi cu pusca si nu poti sa aduni o duzina de dogari. si aia ori in varsta, ori nu prea priceputi la butoaiele uriase, ca nu s-au mai facut de dinainte de ’89 decat sporadic. "Au plecat oamenii la munca in strainatate ori si-au schimbat meseria. Poate ca doar asa sa fie bine, sa nu le mai dea voie cu inox si polistif…", spune cu tristete nea Tache, dogarul din Brostenii Vrancei.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...