Doi dintre absolvenţii Liceului „Mircea“ din Constanţa, ai promoţiei 1944, George Cuşa şi Traian Petcu, s-au întâlnit cu generaţia de astăzi a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“.
Timp de mai bine de o oră, cu o deosebită vivacitate şi putere de concentrare, George Cuşa a captat atenţia elevilor, povestindu-le acestora despre anii de teroare pe care i-a îndurat în mai multe închisori comuniste. Din cei 42 de absolvenţi ai Liceului „Mircea” ai anului 1944, şapte tineri au făcut închisoare, din 1948 până în 1964. În acele timpuri şi în asemenea condiţii aprige, mulţi nu au rezistat, iar cei care au supravieţuit au rămas cu sechele. „După 25 de ani mi-am revenit…”, spune George Cuşa. Despre anii de detenţie, un singur cuvânt spune totul: „cumplit”. George Cuşa a intrat în calvarul închisorilor la Ministerul de Interne, apoi şi-a ispăşit „pedeapsa” la Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud, dar şi în temniţa constănţeană.
”Când am terminat liceul, era în timpul războiului. O parte dintre colegii mei au fost luaţi pe front, o parte şi-au dat examenele şi au intrat la facultate şi o parte am fost arestaţi. Deceniul al IV-lea din secolul trecut a fost cel mai sângeros din istoria mapamondului. După liceu, am intrat la Filozofie şi Medicină şi în anul al IV-lea am fost arestat. M-au condamnat la 21 de ani. Din aceştia, am făcut numai 12 ani de temniţă, în urma unui decret”, a rememorat invitatul. Coşmarul său nu a luat sfârşit însă nici după eliberare, deoarece constănţeanul a fost urmărit pas cu pas de către Securitate.
La limita supravieţuirii
În celulele mici şi insalubre, oamenii luptau clipă de clipă cu epuizarea psihică şi fizică. În patru paturi suprapuse, opt deţinuţi politici erau zăvorâţi. „Ni se dădea printr-o vizetă mâncare, ca la animale. Geamurile cu zăbrele erau căptuşite şi cu obloane de aşa natură pentru a nu putea privi cerul. După zece ani de zile am primit prima carte poştală pentru a scrie acasă. Până atunci, părinţii mei nu ştiau unde mă aflu. Când auzeau că a ieşit cineva din închisoare, umblau să întrebe dacă fiul lor mai trăieşte pe undeva”, a povestit George Cuşa.
”Detenția a fost un fel de Purgatoriu”
Pentru că nu au vrut să renunţe la idealurile lor, mulţi au fost ucişi, alţii au înnebunit. De la poeţi precum Radu Gyr sau Nechifor Crainic a primit hrană spirituală, însă relaţia sa cu Divinitatea a fost în acei ani singurul său sprijin. „Am avut o legătură deosebită cu Dumnezeu, altfel nu se putea. Detenţia a fost ca un fel de Purgatoriu. Au încercat să ne şteargă memoria, să ne spele creierele. Umilinţele şi bătăile erau cumplite. Nu aveai voie să stai în pat, nu aveai voie să te uiţi la fereastră, deşi fereastra era oblonită, nu aveai voie să vorbeşti la perete cu vecinul tău. Când am plecat, ni s-a spus să nu cumva să spunem pe unde am trecut, cu cine am stat de vorbă, cine au fost temnicerii. Oamenii, directorii şi slugile lor, toţi erau învăţaţi şi ştiau că noi, deţinuţii politici, eram nişte criminali care aveam la activ de la două crime în sus”, a rememorat constănţeanul.
Şi totuşi, închisoarea a fost „un fel de universitate”, a mai spus fostul deţinut politic, elevii având să afle cum au reuşit puşcăriaşii să adapteze un sistem de comunicare, prin alfabetul Morse bătut în sistemul de încălzire, prin calorifere. Aşa s-a învăţat istorie, geografie sau poezie.
MESAJ. Duceți mai departe „spiritul mircist”
La aceeaşi întâlnire, fostul deţinut, dar şi unul dintre adolescenţii prezenţi la eveniment au recitat „Iisus în celulă” şi „Unde sunt cei care nu mai sunt”. La final, oaspetele le-a spus adolescenţilor să menţină, peste ani, cu acelaşi drag „spiritul mircist”. La rândul său, Traian Petcu, fost absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, a fost la fel de încântat de întâlnirea cu liceenii de astăzi, cărora le-a transmis să nu se uite nici ei peste ani şi să se reîntâlnească, indiferent în ce locuri îi va purta viaţa.
