Crucea de uraniu

In localitate radiatii nu sunt. Cel putin asa indica aparatele de masura si rapoartele de control ale institutiilor autohtone si internationale de profil. si totusi, in comuna Crucea, unde se afla cea mai mare mina de uraniu din tara, am ...

Share

Rl online 0 comentarii

18.06.2007 - 00:00

In localitate radiatii nu sunt. Cel putin asa indica aparatele de masura si rapoartele de control ale institutiilor autohtone si internationale de profil. si totusi, in comuna Crucea, unde se afla cea mai mare mina de uraniu din tara, am intalnit oameni de 30 si ceva de ani care au schimbat deja trei randuri de proteze dentare, iar ulitele sunt pline de vadane. Oamenii nu se plang, pentru ca mina reprezinta singura lor sursa de venit.

Dupa 35 de kilometri de la Vatra Dornei, parcursi cu o hodoroaga de autobuz de pe vremea Impuscatului, poposesc la intrarea in comuna Crucea.
Ma intampina o imagine usor sinistra. In mijlocul unui soi de parculet circular troneaza o cruce metalica neagra de vreo trei metri inaltime. In varf, doua felinare de fier forjat cam kitschoase si doua tablite cu deja cunoscutele ciocane incrucisate ale mineritului. Ar mai lipsi din tot ansamblul si un miner rastignit. Sucursala Crucea a Companiei Nationale a Uraniului este gazduita de o cladire alba si sclipitoare care se inalta pe malul drept al paraului neguros cu acelasi nume.
Chiar langa cladire, un butic, in jurul caruia cativa localnici stau la o masa de lemn, la "una mica" sau la o cafea. Dau buna ziua si-i intreb cum stau cu radiatiile prin zona. Se codesc sa raspunda. Unul mormaie printre putinii dinti pe care ii mai are in gura: "Ghini!". "Ghini pi dracu’", izbucneste o femeie. "Avem noi uraniu si-n mate, si-n cur!"
La sediul administrativ al sucursalei, pe usa biroului directorului, troneaza un anunt lipit cu scotch: "ZONa DE SECURITATE CLASA I. ATENTIE! INFORMATII CLASIFICATE DE NIVEL STRICT SECRET! SE INTERZICE ACCESUL PERSOANELOR CARE NU AU AVIZ PENTRU ACEST NIVEL DE SECURITATE!"
Nu trece mult timp si apare seful securitatii. Imi propteste in fata un formular si ma pune sa-l citesc cu atentie. Este vorba de un angajament conform caruia nu am dreptul sa dezvalui informatii strict secrete. Semnez. Acum sunt bine pregatit sa acced in camera misterelor.
Directorul Murariu ma intampina cu o privire rece si circumspecta si refuza sa raspunda la mai toate intrebarile, indiferent cat de banale ar fi ele: care este productia, cat de rentabila este exploatarea, care este continutul de uraniu din minereu, cat costa tona etc. Raspunsul e stereotip: strict secret, strict secret, strict secret, strict secret. Secrete care, de altfel, le-am aflat cu usurinta la carciuma, de la mineri sau de la ceilalti sateni.
In ce priveste radiatiile, pentru a ma convinge ca nu este nici o problema, directorul scoate dintr-o geanta un radiometru antic, de productie sovietica. Imi spune ca fondul natural de radioactivitate al Pamantului se cifreaza intre 15 si 30 micro REM (roentgen/echivalent om). Pune aparatul pe masa si-l porneste. Afisajul digital incepe sa functioneze. Valorile oscileaza pe undeva pe la 16-20 micro REM. Ma priveste satisfacut. Apoi, ia de pe un dulapior o bucata de minereu negru-cenusiu si o apropie de aparat! Dracovenia o ia razna. Cifrele cresc ametitor. Indeparteaza apoi bucata la un metru distanta. Tarteata incepe sa-si revina pana ajunge la valori normale. Nu e, dom’le, periculos!

Pensionar la 33 de ani
Minerii sunt dotati cu dozimetre, care sunt citite permanent. In caz ca se descopera o expunere care depaseste norma admisa, respectivului i se schimba locul de munca.
La exploatare lucreaza in prezent 700 de mineri, in doua schimburi de sase ore. Acestia primesc gratuit cate doua randuri de echipament de protectie, ciorapi, lenjerie intima, prosop si o masa "antidot" consistenta. Beneficiaza de 54 de zile de concediu pe an si de 250 de bilete de tratament si odihna gratuite. Mai mult, dupa 15 ani de munca, sau 17 la cerere, minerii se pensioneaza. Cel mai tanar pensionar inregistrat avea 33 de ani.
De altfel, la Crucea poti intalni cei mai tineri pensionari din tara. Cei mai multi dintre ei au intre 35 si 50 de ani. Inclusiv viceprimarul localitatii care s-a pensionat la 37 de ani. In comuna (mai) traiesc astazi aproximativ 620. Pensiile lor variaza intre 650 si 900 RON.
Potrivit datelor oficiale, morbiditatea la mina Crucea a fost anul trecut de 39,55%. Adica din 531 de persoane investigate, 210 au probleme de sanatate. Paradoxal, sau nu, bolile depistate nu au vreo conexiune cu fenomenul de iradiere radioactiva. Pe primul loc se afla bolile de nutritie si metabolism. Urmeaza apoi bolile cardio-vasculare si, apoi, cele osteoarticulare (discopatii, majoritatea de tip lombar, artroze, reumatism).
Ce nu mentioneaza insa raportul este ca urmarile expunerii repetate si indelungate la radiatii isi fac aparitia dupa ani si ani. Potrivit unui studiu efectuat de organizatia "Terra Mileniul III", bolile produse de iradiere constau in cancer al cailor respiratorii (cea mai frecventa, din cauza inhalarii atat a particulelor de praf, cat si a radonului – gaz care se degaja in urma "puscarii" frontului de lucru), cancer al cailor digestive, afectarea pe termen lung a functiilor renale, afectiuni hepatice, ale sistemului vascular, ale pielii, oboseala cronica. Sucursala a fost controlata in nenumarate randuri. Au facut aici masuratori si Garda de Mediu si CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatii Nucleare), ba chiar si AIEA (Agentia Internationala pentru Energie Atomica). Toate rezultatele au dus la concluzia ca situatia se prezinta in limite normale si nu exista incalcari ale normelor de securitate.

Tarii cat mai mult uraniu!
Transportul minereului se face cu basculante cu prelate pana la statia Argestru, unde este incarcat in vagoane speciale cu destinatia Feldioara. Diuranitul rezultat din prelucrarea minereului ajunge la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitesti, unde se produc fasciculele de uraniu imbogatit pentru CNE Cernavoda. Asadar, declara dl. Posa, directorul pentru Protectia Muncii, sistemul de securitate este eficient si nu exista poluare radioactiva in zona.
Un nor de praf ma invaluie la iesirea din sediul sucursalei. O basculanta, purtand pe laturi cunoscutul semn al radioactivitatii, trece val-vartej pe langa mine. Cateva clipe ii zaresc bena "protejata" cu o prelata. Intr-un colt se iteste o portiune neacoperita de minereu cenusiu. In urma masinii se prelinge o dara de apa, semn ca minereul a fost udat ca sa nu-l imprastie curentul, care spala generos soseaua.
Un grup de mineri se indreapta spre cantina sa ia "masa antidot". Ii urmez. Cantina luceste de curatenie. Ortacii stau la coada, la "impinge tava". Ciorba, sarmale cat pumnul, doua bucati de friptura la tava, doua batoane de ciocolata.
Peste drum de cantina se afla o terasa micuta. Minerii obisnuiesc sa bea aici cate o bere rece la iesirea din sut. Ma alatur lor si incerc sa intru in vorba. Cu greu reusesc sa smulg cateva vorbe de la ei. Munca la mina e grea. Intrarea in frontul de lucru se face prin putul de la Crucea. Apoi, au de strabatut, pe jos, prin galerie circa 3 km pana la Botusana, unde este exploatarea principala. O jumatate de ora de mers vartos. In drum mai aprind cate o lumanare la capela amenajata in pantecul minei in anul 2003, la aniversarea a 20 de ani de la infiintarea exploatarii, sa nu-i uite Dumnezeu.
In front ortacii lucreaza cu utilaje ultramoderne: sapa, lopata, trocul si roaba. Trocul este o cutie din tabla in care se incarca minereul si se transporta la vagoneti. Frontul de lucru este foarte ingust. Vana de minereu este depistata cu ajutorul unui radiometru. Se perforeaza dupa aceea peretele cu ciocanul pneumatic. Dupa introducerea dinamitei, urmeaza puscarea. Timp de o jumatate de ora se face apoi aerarea pentru eliminarea radonului, gazul cel mai nociv pentru mineri. Apoi se armeaza galeria cu barne din lemn. Urmeaza sapa, lopata, trocul, roaba si vagonetul. Sapa, lopata, trocul, roaba si vagonetul. Sapa, lopata, trocul, roaba si vagonetul. sase ore pe zi, cinci zile pe saptamana, zece luni pe an, cincisprezece ani din viata. O mie de RON pe luna, in mana. Atat. "Se lucreaza mai rau ca pe vremea lui Ceausescu!", spune un miner.
Ii intreb de radiatii. "Ehe, zice unul dupa ce trage un gat zdravan din halba aburita, cumnatu’ o lucrat saptispi ani la mina si acu’, la saizesi di ani o facut un copil! Nu ni omoara pi noi radiatiile, ca suntem obisnuiti. Da’ am auzit ca altii, de prin alti locuri, cari or lucrat aisi in mina si or plicat acasa, dupa doi-trii ani i-o luat gaia! Noi aisea suntem imuni!"
"Suntim ‘ai, da uiti eu am schimbat al treilea rand di dinti!", intervine altul, pe la vreo patruzeci de ani, aratandu-si cu mandrie proteza din portelan dentar. Privesc cu atentie gurile celor din jur. Mai toti au (daca au) coroane dentare false, unii chiar de aur sau argint. "Domnu’ ziarist, ia vezi matali se scrii acolo, ca daca inchid astia mina, murim di foami!", ma apostrofeaza un ortac intre doua varste.
"Aiasta-i singura noastri sursi di venit. Esploatarea forestiera s-o terminat, di crescut viti nu renteaza. Prin alti parti di pi o pasuni hranesti sinsi vasi, la noi di pi sinsi pasuni hranesti una! Iar pi kila di lapti ni si da sinsi mii di lei vechi. Din se sa traiesti? Macar de-ar mai tini vreo sinsi ani sa ies si io la pensii!" Un comesean se baga si el in vorba: "Dupa se or iesit la pensii, multi dintri noi au luat calea pribejiei. Or plicat sa lucreze prin Italia si Spania, ca-s omini inci in puteri. La Madrid iesti o colonii di patruzasi di mineri di la noi di la Crusea".


Ulita cu 19 vadane
Tanti Genoveva Racila locuieste chiar pe soseaua care duce catre mina. Are 74 de ani si e macinata de boli. Zilnic, basculantele cu minereu ii trec prin fata portii. Se plange ca masinile nu sunt izolate. "Uiti cum trec cu moarte pi langa noi", spune ea. "Nimini nu zise nimic, vor sa traiasci pi moartea noastra. Frateli mieu o carat ani di zili minereu de-aisi di la mini. O fost sofer. N-o fumat, n-o baut. O murit di canser la plamani la 66 di ani. In trii saptamani s-o dus. Omul mieu o murit si iel di canser la prostata. O lucrat 17 ani in mini." Pe tanti Genoveva o podidesc lacrimile. si le sterge cu dosul palmei crapate de munca si batranete. "Apai vezi, mata, ulita aiasta pi care suntem? Ii ulita noastra, a vadanelor. Nouspi cu toati." Incepe sa mi le insiruie: Emilia, Elena, Genoveva, Maria, Floarea, Tuca, Stela, Floarea, Anisoara, Margareta, Maria, Elisabeta... Nu le mai tine minte pe toate. "Toti barbatii lor or lucrat in mina aiasta blestemati", ofteaza tanti Genoveva.
Parasesc comuna Crucea cu acelasi autobuz hodorogit. Bistrita curge tumultuos printre versantii muntilor impaduriti cu brazi, de o frumusete rara. Ma incearca un sentiment greu de definit. Este Crucea (ce nume predestinat…) un loc bantuit de moartea din adancuri? Doar Bunul Dumnezeu poate sti.

ISTORIC
Pana in 1965 locuitorii nu stiau ce se ascundea in maruntaiele muntelui. In acel an, prospectiunile geologice efectuate in zona semnaleaza, in locul numit Cracul Rau, existenta minereului de uraniu. Dupa 18 ani, in anul 1983, se contureaza zacamantul in perimetrul Crucea-Botusana. Tot atunci se infiinteaza Exploatarea Miniera Crucea. Doi ani mai tarziu se deschide si frontul de la Botusana, care in prezent este cel mai intens exploatat. Pe vremea aceea mina numara peste 3.000 de angajati si se castiga foarte bine. In medie, 10-15 mii de lei.

Citește totul despre:

Comentarii