Pe 17 august 2016, mă aflam chiar pe Ramblas, stradă pietonală care forfoteşte de turişti la orice oră din zi sau din noapte. Cu o zi înainte, vizitasem Sagrada Familia, cea mai frumoasă Biserică pe care am văzut-o vreodată (ştiu, impresiile sunt subiective), o Biblie povestită de Antoni Gaudi într-o simfonie de piatră şi lumină.
Un an mai târziu, mă aflu tot în Spania, de asta dată în Malaga, când ştirile încep să curgă pe reţelele de socializare. Pe la ora 5 pm, un profesor de engleză din Barcelona postează pe Facebook: „Ştie cineva ce este cu agitaţia asta de pe Ramblas?“. Apoi ştirile se succed sacadat, precum gloanţele unei mitraliere. Atentat terorist. Un şofer intră în mulţimea de turişti…confuzie maximă, lumea în panică, atentatorii sunt pe fugă… Lumea se ceartă pe cifre… o joacă absurdă cu numărul victimelor: unii spun că este un mort, alţii că sunt 15… Mai contează oare ???
Cine pleacă în vacanţă pregătit de a fi călcat cu furgonetă pe o stradă pietonală? Şi tocmai în Barcelona, un oraş atât de primitor cu refugiaţii….mai ales de când cu Ada Colau, primăriţa care militează pentru alungarea turiştilor şi atragerea refugiaţilor, sub pretextul nobil al incluziunii… unde oare i-o caza pe toţi?
Asta în timp ce oraşul lui Gaudi devine tot mai mizerabil pe zi ce trece…Până ieri, Mme Colau încă îl considera pe Donald Trump responsabil pentru actul terorist din Charlotesville… astăzi în schimb, în faţa tragediei din propria ogradă, ea ne atrage atenţia, conform reţetei cu care ne-am obişnuit deja, să nu ne lăsăm dominaţi cumva de ură… ca de obicei, nici atacul de la Barcelona nu are vinovaţi.
Pe reţelele de socializare apar imagini îngrozitoare, cu femei şi copii striviţi, pe caldarâm….Mă înfior gândindu-mă că dacă se întâmpla asta acum un an, puteam fi şi eu printre ei. Aud mai târziu, la ştiri, că nebunii planificau tocmai să distrugă Sagrada Familia…dar providenţa a vrut altfel….nu ştiu, sincer, cum aş putea reacţiona dacă s-ar întâmplă aşa ceva. Sunt furios numai la gândul că munca de aproape 100 de ani a unui geniu se poate face ţăndări în câteva clipe, numai pentru că nişte fanatici au decis că „cealaltă religie“ este „kafir“.
Parcă nu suferi niciodată aşa de mult ca atunci când locurile dragi ţie, unde a rămas o bucată din sufletul tău, sunt terfelite de barbari.
„Să nu ne lăsăm dominaţi de ură“
Pe forumuri, strigăte de indignare, reacţii de spaimă şi ură… Mă abţin să comentez „la cald“ evenimentele. Prefer să acumulez mai multe informaţii. Citesc însă sute de comentarii, toate se învârt în jurul celor două tendinţe clasice. Prima tendinţa este să îi blamăm pe musulmani în bloc şi să îi considerăm responsabili de toate relele. Unii propun soluţia radicală de a-i alunga pe toţi musulmanii din Europa… Dincolo de imposibilitatea fizică a acestui fapt, această „soluţie“ ar condamna pe nedrept milioane de oameni care nu caută, totuşi, scandal.
Cealaltă tabără, aia inclusivistă, cei care cer mereu tot mai mulţi refugiaţi, tace mâlc deocamdată… astăzi, evenimentele nu se potrivesc cu ideologia lor. Abia după o zi şi ceva, capătă şi ei glas: să nu generalizăm, să nu ne lăsăm dominaţi de ură… Ura este adevăratul duşman. A naibii, ura asta, este mereu impersonală, nu are chip şi nici ideologie… Nu mai lipseşte mult până când unii reuşesc să îl scoată vinovat tot pe Donald Trump şi pentru Barcelona! El, şi nu filozofia jihadului, reprezintă pentru progresişti întruchiparea urii.
Oare există soluţii la problema terorismului?
În Danemarca, progresiştii ne oferă una, bineînţeles utopică – să îmbrăţişăm un jihadist, cică să îl biruim cu dragostea noastră. Nu se precizează dacă este sigură respectiva metodă și cât de mult respectivul jihadist ar aprecia gestul. Desigur, progresiştii nu ar îmbrăţişa un conservator, ca să îl „biruiască“ cu dragostea lor….Când e vorba de ăştia, numai bâtele şi incendierile sunt justificate, în numele aceleiaşi „iubiri“ şi „incluziuni“.
Fiind în Malaga, vorbesc cu un musulman marocan. Vorbim şi despre teroriştii din Spania. Îmi spune scurt că dacă în Maroc un individ ar fi prins comiţând acte teroriste sau planificând aşa ceva, ar fi condamnat la moarte fără ezitare. „Legile voastre europene sunt prea blânde. Voi îl prindeţi, îl băgaţi la închisoare câteva luni, apoi ăla se poartă cică frumos în închisoare, îi daţi drumul. Aşa ceva nu s-ar întâmpla la noi“.
Pentru el, soluţia este simplă – aplicarea drastică a legii pentru cei vinovaţi de comiterea, planificarea sau instigarea la acte teroriste. Moscheile şi imamii radicali pot şi trebuie să fie supravegheaţi. Prevenţia ar fi mai uşoară decât tratamentul. Dar o astfel de lege ar fi considerată discriminatorie, probabil, de organizaţiile pentru protecţia drepturilor omului. Şi cine să impună o astfel de lege? Clica progresistă de la Bruxelles?
Ar fi nevoie de politicieni hotărâţi să aplice aceste reţete, care să nu se lase cumpăraţi cu un baril de petrol, şi de o populaţie decisă să aleagă astfel de politicieni. Asemenea oameni sunt însă tot mai rari, vom asista oare neputincioşi la prăbuşirea civilizaţiei occidentale? Nu va trece nici o săptămână de la atentate şi vom află iarăşi, de la aceeaşi politicieni care astăzi plâng cu lacrimi de crocodil, si de la unii ziarişti, că nu facem destul, că trebuie să primim tot mai mulţi refugiaţi, tot pe banii publici. Şi tot aşa până când inclusivismul ne va înghiţi de tot.
Elefantofobia
Nu, nu a durat o săptămână. În nici 48 de ore, presa şi liderii de opinie au început să ne țină lecţii de istorie şi moralitate, și să ne învețe cum să privim atentatele de săptămâna asta. Se pare că s-a dat ordin de la comeduire (Bruxelles et comp.) să nu mai ne holbăm la marele elefant din mijlocul sufrageriei, care dă cu trompa, nervos, în toate direcţiile, dărâmând bibelouri, răsturnând mese şi scaune. Să nu îl provocăm mai rău.
Trebuie să facem efortul de a privi în altă parte. Iată ce poveşti ne mai spun cei ce ne formează opinia noastră cea de toate zilele:
– Că în Europa au avut loc secolul trecut două războaie mondiale care au făcut milioane de victime, şi musulmanii nu au fost implicaţi.
– Că europenii i-au persecutat pe evrei acum 70 de ani, şi nu cumva să facem acelaşi lucru cu refugiații care vin din Africa şi Orient.
– Că est-europenii au năvălit cu milioanele în Vest, în ultimii 27 de ani şi le-au luat ălora joburile, şi că nimeni nu a făcut scandal pe tema asta.
– Că accidentele de circulaţie omoară mai mulţi oameni decât teroriștii.
– Că există boli grave care fac ravagii în lumea de azi, şi nu teroriștii sunt cauza lor.
– Că şi în alte ţări, teroristii omoară chiar şi musulmani, printre alţii.
– Că nu există decât o slabă corelaţie, nicidecum vreo cauzalitate între sporirea actelor de terorism şi creşterea numărului de refugiați din Europa.
– Că victimele sunt de fapt de vină, ce căutau bibelourile şi scaunele în calea trompei? (Ce căutau turiştii ăia pe Ramblas? Vrem mai puţini turişti, mai mulţi refugiaţi!)
– Că elefantul mânios a avut o copilărie nefericită, a crescut într-o grădină zoologică în condiţii grele, şi trebuie îmbrăţişat, iubit, mângâiat pe trompă, şi eventual să i se cânte melodia „Ima-gine“ a lui John Lenon, seara la culcare, să se liniştească.
– Că iubirea şi iertarea sunt soluţia la toate actele de violenţă din lume.
– Că orice act de ură are originea la Casă Albă şi totul s-ar rezolva ca prin miracol dacă turbatul de acolo s-ar da la o parte, ca să nu mai irite jihadiștii.
– Că ştiința lucrează intens la vaccinul contra turbării elefanţilor, şi când va fi gata, violenţele vor dispărea, ca prin miracol.
Acum, că am aflat toate astea, mă simt mult mai în siguranţă!
Să mulţumim presei şi liderilor înţelepţi care ne învaţă atâtea lucruri interesante şi ne vindecă de elefantofobie!
Deoarece ştim că nu suportaţi nedreptăţile capitalismului, pe cei dintre voi care vă îndepliniţi cu bine misiunile precedente, vă trimitem să ieşiţi la pensie în Cuba sau Coreea de Nord, acolo unde egalitatea a triumfat. Dar nu vă luăm bilete la un resort «all inclusive», ci vă luăm «one way ticket», ca să nu fiți ispitiți să vă întoarceți.“
Către cei ce ne dau lecţii
Dragii noştri!
A trecut şi atentatul de săptămâna asta şi iarăşi aţi arătat lumii întregi cât de mult sunteţi capabili să iubiţi şi cât de neînfricat sustineţi cauza egalităţii în lume. Pentru că ne copleşiţi de fiecare dată cu inclusivismul vostru, iar în inima voastră largă este loc pentru toţi, indiferent de sex, orientare sexuală, religie (dar nu cea creştină!), rasă (dar nu cea albă) şi vă pasă de planeta noastră dragă atât de mult, ne-am gândit să vă oferim o misiune pentru care aţi fi foarte utili, iar ca urmare a eforturilor voastre nobile, lumea va deveni cu adevărat mai bună, mai curată, mai uscată.
Pe aceia dintre voi preocupaţi de drepturile omului, în special ale femeilor şi minorităţilor sexuale, vă invităm să vă mutaţi în ţările islamice. Acolo ar fi mare nevoie de activiști pentru aceste cauze. Nu cred că vi se cere vreo viză la intrare. Dacă cumva aveţi probleme cu grănicerii, spuneţi că sunteţi refugiaţi, persecutaţi ai regimului Trump.
Sunt convins că aveţi în faţă aceste situaţii, autorităţile locale vă vor accepta pe loc. Sute de mii de localnici se vor strânge în pieţele publice să vă arate cât de mult vă apreciază. Acolo vă veţi simţi foarte bine, oamenii practică toleranţa şi inclusivismul 24 din 24, 7 zile din 7. Odată acceptați în noua societate, începeţi să faceţi presiuni asupra guvernelor locale, să cereţi legalizarea mariajul gay şi să militaţi pentru drepturile transgenderilor. Mai mult, vă rugăm să insistaţi să se scoată din Coran acele versete incomode, care condamnă homosexualitatea şi care încura-jează violenţa, exact cum faceţi în Vest cu Biblia.
Să nu uitaţi, dragi progresişti, şi de drepturile femeii de a purta mini-jupe şi sânii goi, şi de a avorta când vrea ea şi de câte ori vrea ea. Sunt convins că veţi avea un succes fantastic, care va depăşi cu mult rezultatele voastre din Vest. Veţi avea sentimentul că eforturile voastre dau roade. Se ştie doar că regimurile islamice sunt mult mai deschise la modernitate decât retrograzii din Vest.
Acolo nu veţi vedea picior de bogat
Pentru aceia dintre voi care iubiţi planeta, avem o altă misiune. Va rugăm să plecaţi în China. Acolo poluarea este cam ridicată, şi este mare nevoie de cetăţeni precum voi, cu conştiinţa ridicată, să îi poată sensibiliza şi pe liderii comunişti locali. Sunt convins că guvernul vă va trata cu cel mai mare respect şi va asculta imediat ce spuneţi voi, vor trece la reducerea drastică a consumului de petrol şi vor adopta politici ecologice, iar pe voi vă vor așeza la loc de cinste. În Beijing, nu va fi nevoie decât de un singur meeting pentru salvarea planetei, în piaţa Tiananmen. Acolo este locul ideal să vii şi să dai idei guvernului, deoarece nu am auzit să se organizeze două meetinguri la rând în piaţă aceea, pe acelaşi subiect. Semn clar că guvernul chinez ascultă de prima dată sugestiile populaţiei, nu ca nesimţiţii ăştia din Vest.
Deoarece ştim că nu suportaţi nedreptăţile capitalismului, pe cei dintre voi care vă îndepliniţi cu bine misiunile precedente, vă trimitem să ieşiţi la pensie în Cuba sau Coreea de Nord, acolo unde egalitatea a triumfat. Dar nu vă luăm bilete la un resort „all inclusive”, ci vă luăm „one way ticket”, ca să nu fiți ispitiți să vă întoarceți. Luaţi-i şi pe Bernie Sanders şi pe John McCain cu voi, sunt oameni bătrâni şi au nevoie de îngrijiri medicale de calitate.
Acolo asistenţa medicală este gratuită şi accesibilă tuturor, chiar dacă spitalele nu au paturi sau anestezie pentru operaţii. Acolo egalitatea este totală, toţi oamenii au blidul de orez garantat şi o salată de rădăcini proaspătă, zemoasă, de arbust. Acolo nu veţi vedea picior de bogat. (Ei există, dar voi nu îi veţi vedea). Veţi fi înconjuraţi numai de săraci, pe care puteţi să îi iubiţi toată ziua, oameni care au trăit toată viaţa lor în egalitarism. Veţi cânta toată ziua imnuri conducătorului iubit si veti bate pas de defilare.
Acolo nu mai e nici Trump că să va enerveze cu tweet-urile lui.
În acest fel, dragii noştri progresişti, veţi contribui la răspândirea egalităţii pe pământ şi veţi salva cu adevărat planeta. Dar lăsaţi-ne în pace, pe noi ăştia retrograzii din Vest, care vrem să muncim, să ne creştem familiile şi să trăim liberi. Toleranţa noastră faţă de atot-inclusivitatea voastră a atins şi ea, limitele ei. Am obosit și noi de atâta dragoste.
