20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodAsociatia care schimba destine

Asociatia care schimba destine

» Asociatia Ovidiu Rom, condusa de Leslie Hawke, mama actorului american Ethan Hawke, a readus pe bancile scolii peste 500 de tineri fara posibilitati.

» Alti 1.700 de copii, dintre care multi nu stiau culorile sau sa numere, au urmat cursuri intensive de recuperare a decalajelor.

» Peste 300 de familii sunt ajutate sa-si tina copiii la scoala.

Catalin intra in ghetourile din Rahova cu dezinvoltura celui care a fost acolo de zeci de ori. Imediat, apare un copil si-l intreaba cand poate sa mearga la scoala. Oricand vrea el, numai sa-i dea un semn si-l ajuta, ii raspunde Catalin, apoi ii promite ca vine mai tarziu sa discute cu parintii, sa aranjeze cu actele. Imi spune ca blocurile-fantoma de pe strada Amurgului fac parte din "zona de recensamant", de unde aduce la scoala copii din familiile sarace. Acolo sunt cele mai mari probleme sociale.
Dintr-o scara iese un alt baiat, ceva mai mare, si-l cearta pe Catalin, amical, ca nu-l mai cheama la cursuri. Mediatorul scolar de la Asociatia "Ovidiu Rom" ii explica ca trebuie sa fie serios si sa se tina de treaba. "Nu ca anul trecut, cand ai spus ca vii si n-ai venit." Baiatul promite ca vine sigur, a inteles ca trebuie sa mearga doar sambata, ca e la fara frecventa. "Sambata e bine, asa imi place si mie", zambeste pustiul.

Mergem mai departe, mai adanc in cartier. O femeie la vreo 50 de ani spala un covor in plina strada, la cismea, si ii striga, razand – toti rad cand il vad pe Catalin –, ca ar vrea sa mearga si ea la scoala, poate invata sa scrie. Ghidul meu printre blocurile murdare, fara apa si curent electric, ii raspunde ca nu e nici o problema, sa vina. "Vorbiti cu Elena, aratati-i certificatele si rezolvam. Il ducem la scoala de pe Toporasi", o indruma apoi mediatorul scolar pe o tanara care vrea sa-si trimita fiul de 10 ani la o scoala ajutatoare.
Lui Catalin Manolache ii place ce face, zambeste tot timpul, stie ce sa le spuna romilor printre care se plimba aproape zilnic, uneori vorbeste pe limba lor. O cunoaste pentru ca si el e tigan caldarar, mandru de asta, dar si profesor de limba romani si istoria civilizatiei rrome. Tocmai a absolvit un colegiu de pedagogie si vrea sa-i scape pe cei saraci de mizeria in care traiesc acum.
Iesim dintre blocuri, Catalin ma lasa, se duce sa ajute niste familii sa obtina certificatele de nastere pentru copiii lor.

Nici un minor fara scoala pana in 2020
Asociatia Ovidiu Rom este condusa de Leslie Hawke, mama actorului american Ethan Hawke, si Maria Gheorghiu. Americanca e in Romania din 2001, a venit initial ca voluntar al PeaceCorps sa-i ajute pe saracii din Bacau. Pana la urma, a decis sa ramana aici. A desfasurat mai multe actiuni de caritate si programe de reintegrare sociala, iar din 2004 cele doua femei, impreuna cu fosti colaboratori si cativa dintre cei salvati, au fondat Ovidiu Rom.
In 2006, asociatia a lansat initiativa nationala "Fiecare Copil in scoala", o strategie pe termen lung al carei principal scop este reducerea si prevenirea abandonului scolar provocat de saracie, care-si propune ca pana in 2020 nici un copil din Romania sa nu mai renunte la studii din lipsa banilor. Deocamdata, programul se desfasoara in Bacau, Buhusi si Bucuresti, dar se spera extinderea lui in cat mai multe comunitati locale.
In prezent, Ovidiu Rom ajuta peste 500 de copii si 300 de familii, pe doua componente. Una sociala, care inseamna consiliere pentru familii, sprijinirea mamei pentru gasirea unui loc de munca sau ajutor financiar pentru a le permite acestora sa-si tina copiii la scoala. "Le asiguram bonuri de masa, in functie de frecventa elevului si de rezultatele scolare, o masa calda copiilor, conteaza foarte mult pentru ei, rechizite si produse de igiena", explica Oana Parvu, responsabil pentru relatia cu presa in cadrul Ovidiu Rom. Componenta educationala presupune includerea copiilor intr-o scoala publica, supravegherea activitatii scolare a acestora, ajutarea lor la teme, dupa orele de curs, sau recuperarea decalajelor de educatie.
Alte proiecte ale asociatiei sunt: "Mozaic – A doua sansa", prin care li se asigura o noua deschidere spre invatamant tinerilor care n-au mers la timp la scoala sau celor care au renuntat la cursuri si sunt acum prea mari pentru a intra in sistemul public; "scoala de Vara sotron", un curs intensiv de zece, douazeci de zile, pentru copii de pana in opt-zece ani carora le lipsesc notiuni de baza (pana acum, au trecut prin acest program 1700 de tineri, din peste 60 de scoli care au aderat la program); "Caleidoscop" – pre-gatirea elevilor de clasa a opta pentru examenul de capacitate.
"Unii copii mici nu stiu nici macar culorile. Nu li se spun povesti, nu sta nimeni de vorba cu ei. La celalalt capat, pentru cei de-a opta, capacitatea e o mare ruptura pentru ei, din cauza sistemului asta, al meditatiilor, la care apeleaza ceilalti copii si care le distruge celor saraci sansele", afirma Oana Parvu.

Elena mergea pe furis la scoala
La 22 de ani, Elena inca nu exista oficial. Maica-sa a fugit din spital cand a nascut-o, deoarece doctorii au amenintat-o ca-i taie piciorul. Nu a mai apucat sa-i faca fetitei certificat de nastere, iar de aici a pornit un intreg cerc vicios. Elena nu a putut merge la scoala, iar mama sa, de rusine, ii tot spunea in fiecare an ca e prea mica, sa mai aiba rabdare. Elena nu a mai avut si s-a dus pe furis la ore, s-a rugat de invatatori sa o lase in ultima banca. Asa a invatat sa scrie si sa citeasca.
Dar nu a fost de-ajuns. Elena a crescut si cand s-a pus problema sa munceasca, s-a trezit ca are nevoie de acte de identitate. Fata lucra cate o saptamana pe la cine o primea, dar cand patronul ii cerea documentele, Elena fugea. N-avea ce sa-i aduca.
Anul trecut, s-a inscris in programul "Mozaic". A terminat intr-un singur an clasele a III-a si a IV-a, iar intre timp si-a obtinut si certificatul de nastere, actul care i-a deschis calea spre o viata normala. si-a gasit si o slujba oficiala, la un hotel din Bucuresti, iar in iunie a primit si o bursa.

Caritatea, un cuvant
aproape strain romanilor

Doua dintre cele mai mari obstacole in calea asociatiei Ovidiu Rom, ca si a altor organizatii si fundatii de caritate, sunt strangerea de fonduri si colaborarea cu autoritatile locale. "La donatii, e o mare problema. In afara de doua companii, in rest toti investitorii nostri majori sunt multinationale. Exista mai degraba o deschidere din partea celor care vin cu o traditie de afara, pana si la multinationale, vorbim mai mult cu directorii straini. Dar vrem foarte mult sa lucram cu mai multe companii locale. Deja conducerile straine se schimba cu unele romanesti, nu mai suntem considerati o tara saraca, iar atunci trebuie sa-i invatam pe romani sa lucreze cu noi", sustine Oana Parvu.
Pana atunci insa calea pare lunga. Un director roman i-a raspuns tinerei ca n-o poate ajuta, deoarece asociatia lucreaza cu romi.
Cele mai multe fonduri, Asociatia Ovidiu Rom le obtine de pe urma balului de caritate pe care il organizeaza anual de Halloween. Numai in 2006 s-au strans aproximativ 435.000 de euro pentru actiuni de binefacere. "70% din fondurile din 2006 vin practic de pe urma acestui bal. O parte vin de la donatori din Statele Unite, altele de la USAID de exemplu, iar o parte din alte donatii. Dar avem nevoie de cat mai multe fonduri." Alte dificultati vin din viziunea "tipic romaneasca" a unor autoritati locale. "Un primar dintr-un sat din Dambovita, cu care am discutat sa ne asigure un autobuz pentru transportul pe doi kilometri al copiilor pana la gradinita, a spus ca are un autobuz, dar nu poate fi folosit pentru cei de gradinita, doar pentru cei de scoala. Apoi, ca de fapt e stricat, daca ar plati cineva reparatia e in regula, apoi ca nu este buget pentru sofer, apoi ca nu sunt bani pentru benzina. Rezolvam una si aparea alta. La final, cand totul a fost pus la punct, am vrut sa facem un reportaj la Pro TV, partenerul nostru. Ne trezim ca primarul aduce un autobuz nou-nout. Noi atunci, mirati, intrebam: «asta va fi autobuzul pentru copii?» Primarul ne spune: «A, nu, l-am adus pentru filmare»", isi aminteste Oana Parvu.

Narcisa se pregateste
sa devina profesoara

Narcisa este un alt caz de succes al asociatiei. S-a nascut la Bacau, intr-un sat de romi saraci si pentru ca nu avea ce manca bunica o lua prin trenuri, la cersit. La 16 ani a fost maritata si a fost nevoita sa renunte la scoala. Ajunsese in clasa a noua. La 20 de ani avea deja doi copii (doua fete) pe care-i crestea singura, sotul fiind la inchisoare. Ca sa-i hraneasca cersea sau vindea fier vechi. Abia la 23 de ani a ajuns la Ovidiu Rom, iar viata ei s-a schimbat radical. A intrat, in 2001, in programul pentru mame "Gata, Dispus si Capabil".
In 2004, a devenit mediator sanitar pentru comunitatea roma, iar un an mai tarziu a absolvit, la New York, studiile Global Students Leadership. In 2005, a ajuns mediator educational, iar in 2006 a terminat liceul. Acum este studenta la Facultatea de Pedagogie a Universitatii Babes-Boylai din Cluj si planuieste sa devina profesoara.

» Bal de Halloween
Cea mai importanta sursa de fonduri pentru Ovidiu Rom este balul de caritate care se desfasoara anual, in ultima sambata din luna octombrie. Anul acesta va avea loc pe 27 octombrie, la Palatul Parlamentului, avand ca tema anii ’20. Se pot cumpara bilete de 325 de euro, pentru tot balul, de 100 lei noi pentru cei care vor sa participe doar la petrecerea ce are loc dupa dineu si bilete de tombola, care presupun doar cumpararea de bilete, tot 100 RON, la care nu e neaparat nevoie sa participilla eveniment. "Din totalul de 347.000 de euro obtinuti in urma balului de anul trecut, 317.000 au mers direct catre program, doar 9% reprezentand cheltuieli organizatorice", a asigurat Oana Parvu, responsabil cu comunicarea la Ovidiu Rom.
Aflat la a treia editie, balul s-a bucurat in 2005 de prezenta actorului Ethan Hawke, iar anul trecut de cea a actritei Vanessa Redgrave.

Cele mai citite

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă