“Este cea mai teribilă boală de pe faţa Pământului. Nu aş dori să i se întâmple lucrul acesta nici unui câine cu rabie. Să-ţi vezi copiii aşa…”. Columbianca Laura Cuartas nu îşi mai poate încheia propoziţia. Are 82 de ani şi este nevoită să aibă grijă de trei dintre copiii săi afectaţi de “Nerozie”, aşa cum denumesc localnicii Alzheimerul, scrie The New York Times.
Piveşte la fiul său Dario, care la 55 de ani bolboroseşte ceva nedefinit, în timp ce îşi rupe şosetele şi scutecele. Câteodată, el se agită atât de tare că trebuie legal cu tricouri folosite de scaun.
În aceeaşi casă se află şi fiica sa Maria Elsy, o fostă asistentă medicală, care pe când avea doar 48 de ani a început să uite reţetele pacienţilor pentru ca mai apoi să atace o colegă de muncă, într-o criză de furie. Acum, ajunsă la 61 de ani, e retrasă într-o carapace a tăcerii şi trebuie hrănită cu un tub introdus prin nas.
Alt fiu al doamnei Cuartas, Oderis, în vârstă de 50 de ani, nu recunoaşte că memoria îl lasă. Când pleacă la cumpărături, nu îşi poate aminti mai mult de un singur lucru. Vine înapoi doar cu lapte sau doar cu pâine. Dar nu cu lapte şi pâine. Spune că se otrăveşte singur dacă Alzheimerul îl va copleşi.
De generaţii, această boală i-a chinuit pe cei care din familia apropiată sau îndepărtată a Laurei Cuartas. Mai exact, de 300 de ani, timp în care foarte mulţi membri ai acestui clan de 5.000 de persoane, localizat în regiunea Antioquia, au moştenit o mutaţie genetică ce la va aduce aproape sigur “uitarea”.
Totuşi, familia în cauză ar putea fi cheia descoperirii unui tratament împotriva Alzheimerului.
Trubadurul cu Alzheimer
Această formă timpurie a bolii – care poate debuta puţin după 30 de ani şi se poate dezvolta până la un stadiu definitiv mai devreme de vârsta de 50 de ani – era iniţial considerată de oamenii de ştiinţă distinctă de exprimările clasice ale bolii, ce afectează de obicei persoane trecute de 65 de ani.
Acum însă, experţii au constatat că ambele forme produc aceleaşi modificări în structura cerebrală. Aşa că pregătesc un vaccin de la care speră să prevină pierderea memoriei şi atrofierea creierului.
În lume, sunt 30 de milioanele de bolnavi de Alzheimer care aşteaptă un tratament universal.
Până atunci, clanul din munţii columbieni este măcinat fără oprire de “boala uitării”.
Al patrulea copil al doamnei Cuartas, Carlos Alberto Villegas, a ajuns, din comerciantul activ şi trubadurul de ocazie din tinereţe, bărbatul costeliv, cu privirea pierdută, care nu poate fi hrănit decât cu biberonul.
Iar soţia sa, o vară îndepărtată, are patru din cei 11 fraţi şi surori cu Alzheimer.
Cei doi părinţi transmit o moştenire înspăimântătoare celor trei copii. Natalia, în vârstă de 22 de ani, se întreabă cu frică: “Cât mai am de trăit normal, până la 35 de ani? Nu este cale de scăpare”.
Cheia: tratamentul timpuriu
Oamenii de ştiinţă au descoperit recent că bolnavii de Alzheimer au deja creierul grav deteriorat în momentul în care intervine demenţa. Aşadar, soluţia ar fi un tratament mult mai prompt.
“Nu putem aştepta cu intervenţia medicală până când ştim sigur cauzele bolii”, spune un reprezentant al Institutul Naţional American pentru Bătrâni, Neil Buckholtz.
Graba experţilor este justificată de previziunile sumbre în ceea ce priveşte extinderea afecţiunii: Alzheimerul ar putea să se extindă la 90 de milioane de persoane în toată lumea până în 2050.
