22.9 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSpecialRegizorul Alexandru Darie, distins cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor...

Regizorul Alexandru Darie, distins cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor

Directorul Teatrului Bulandra, cea mai titrată companie de teatru românească, Alexandru Darie, a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor – una dintre cele mai importante distincţii acordate de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa.

Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor reprezintă un important omagiu adus personalităţilor ce se disting prin creaţia artistică de excepţie în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia esenţială adusă la răspândirea artelor şi literelor în Franţa şi în lume. Frédéric Mitterand, Ministrul francez al Culturii şi Comunicării menţionează – în documentul ce însoţeşte diploma decernată lui Alexadru Darie că acest ordin reprezintă una dintre principalele distincţii onorifice ale Republicii Franceze.

Alexandru Darie este un nume de marcă în peisajul teatral contemporan, un spirit viu care s-a impus în lumea artistică de peste trei decenii prin creaţii de anvergură, apreciate la superlativ în ţară şi în străinătate. Consacrarea internaţională s-a produs o dată cu spectacolul Visul unei nopţi de vară, pe care ziarul The Guardian l-a considerat a fi cea mai bună montare de la producţia cu acelaşi nume semnată de Peter Brook.

Între timp, regizorul a semnat o serie de alte creaţii, cele mai importante dintre ele fiind „Poveste de iarnă”, „Iulius Caesar”, „Trei surori”, „Iluzia comică”, „Anatomie.Titus.Căderea Romei”. În prezent, publicul poate vedea la Teatrul Bulandra spectacolele sale „Triumful dragostei”, „Orfeu şi Euridice” şi „Însemnările unui necunoscut”. Regizorul lucrează acum la un nou spectaol, la „D’ale carnavalului”. Alexandru Darie a mai montat în Statele Unite, în Anglia, în Japonia, Germania, Belgia şi Serbia.

În 2002 Alexandru Darie a preluatconducerea Teatrului Bulandra, iar în 2006 a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), ducând la bun sfârşit în 2011 două mandate consecutive la conducrea acestei prestigioase instituţii.

În 2008, în calitate de preşedinte al UTE, regizorul a oferit publicului din România şansa de a vedea pe scenele Teatrului Bulandra o serie de spectacole importante din repertoriul teatral european, în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa defsăşurat la Bucureşti, manifestare care a reunit unele dintre cele mai prestigioase teatre europene, precum: Piccolo Teatro din Milano, Maly Teatr din Sankt Petersburg, Teatre Lliure din Barcelona, Teatro de la Abadia din Madrid, Teatrul Naţional Sao Joao din Porto, Dusseldorfer Schauspielhaus. Timp de peste 2 luni publicul bucureştean a fost răsfăţat cu un adevărat regal teatral – 54 de reprezentaţii, ale celor 25 de producţii europene participante reprezentând 20 de companii din 13 ţări. A fost o ocazie unică pentru publicul românesc de a putea vedea spectacole de clasă semnate de unii dintre cei mai mari regizori de teatru ai lumii ca: Lev Dodin, Declan Donnellan, Roger Planchon, Mattias Langhoff, Andrei Şerban sau Pippo Delbono.

Sub conducerea lui Alexandru Darie Uniunea Teatrelor din Europa a cunoscut o revigorare semnificativă, instituţii de marcă completând în mod fericit familia teatrelor europene: Teatrul Dramatic Iugoslav, Teatrul Naţional al Israelului, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Schauspielhaus Graz, Teatrul Naţional al Greciei, Teatrul Naţional din Praga , MC93 Bobigny din Franţa, Teatrul Maly din Moscova şi Teatrul Sfumato din Sofia.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă