Cetatea Băii Mari era socotită odinioară una dintre fortăreţele greu de cucerit ale Europei Centrale şi de Est. În prezent, din vechea cetate nu au mai rămas decât unele rămăşiţe, precum Turnul Măcelarilor. Zidurile au fost demolate în cea mai mare parte după ce dezvoltarea tehnicii militare a redus rolul lor de apărare, iar în locul lor au fost construite unele clădiri de secol XIX din oraş.
Feuda despoţilor sârbi
Oraşul Baia Mare s-a dezvoltat până la stadiul unei importante aşezări urbane în cursul secolului XIV. El a fost atestat pe vremea regilor Carol Robert de Anjou şi Ludovic de Anjou. Din anul 1411, oraşul a devenit feuda despoţilor Serbiei. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, care era şi rege al Ungariei, i-a dăruit oraşul drept feudă despotului Ştefan Lazarevici. Însă Baia Mare, care era cunoscută în Evul Mediu sub numele de Rivulus Dominarum, nu a rămas multă vreme în posesia stăpânilor sârbi. Nepotul lui Ştefan Lazarevici, Gheorghe Brancovici, l-a pus gaj pentru un împrumut acordat de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, cel care avea apoi să devină guvernatorul Ungariei. În anul 1446, pentru că Gheorghe Brancovici nu şi-a putut achita datoria, Iancu de Hunedoara a devenit stăpânul oraşului. El a construit mai multe clădiri, inclusiv Turnul Ştefan, care mai rezistă în picioare. Localnicii din Baia Mare şi-au dovedit fidelitatea faţă de Iancu de Hunedoara şi faţă de fiii acestuia şi în timpul războiului civil din Ungaria, finalizat cu urcarea pe tronul regal a lui Matia Corvinul. Noul rege a fost preocupat de dezvoltarea oraşului. În anul 1458, el l-a numit drept comite al cămării pe nobilul Imre Zapolya, cel care avea să fie tatăl regelui Ioan Zapolya. Practic, numirea noului comite al cămării a marcat începutul ascensiunii acestei modeste familii nobiliare. În anul 1464, Matia Corvinul a răsplătit fidelitatea orăşenilor prin acordarea statului de oraş liber regesc pentru Baia Mare. Orăşenii au căpătat astfel dreptul de a înconjura aşezarea cu un zid de piatră şi cu turnuri de strajă, care au desăvârşit sistemul de apărare al Băii Mari, reprezentat până atunci de unele fortificaţii mai modeste. Aceste ziduri au reuşit să oprească raidurile ostaşilor moldoveni conduşi de Ştefan cel Mare, în contextul conflictului dintre domnitorul Moldovei şi regele Matia Corvinul.
Sub stăpânirea Habsburgilor
În contextul dezastrului suferit de Ungaria în faţa Imperiului Otoman, în bătălia de la Mohacs, nordul Ungariei şi Maramureşul au ajus în stăpânirea Casei de Austria. Împăratul Rudolf al II-lea, cel care avea să devină şi suzeranul lui Mihai Viteazul, i-a dăruit lui Ştefan Bathory oraşul Baia Mare în anul 1583. În anul 1601, armatele austriece, conduse de generalul Gheorghe Basta, adversarul lui Mihai Viteazul, au reocupat Baia Mare. Însă austriecii au fost alungaţi, iar Baia Mare a revenit sub autoritatea principilor Transilvaniei. În anul 1661, după moartea principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea în războiul cu turcii, oraşul a fost reocupat de austrieci. Sub zidurile sale avea să îşi găsească sfârşitul şi renumitul haiduc Pintea Viteazul, ucis în anul 1703, în timpul războiului curuţilor, conduşi de ultimul principe al Transilvaniei, Francisc Rakoczi al II-lea.
Ziduri căzute
Problema demolării zidurilor cetăţii Baia Mare a fost pusă încă din ultima jumătate a secolului al XVII-lea, pentru că ele nu mai erau eficiente în faţa noii artilerii a timpului. Zidurile au fost ulterior demolate pe bucăţi, pentru a face loc dezvoltării oraşului.