21.1 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăSpecialREFERENDUM 2012 USL: Băsescu joacă un teatru sinistru. Prezenţa finală va fi...

REFERENDUM 2012 USL: Băsescu joacă un teatru sinistru. Prezenţa finală va fi 52%

USL apreciază că prezenţa finală la referendum va fi 52% şi că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, joacă „un teatru sinistru” bucurându-se de faptul că la ora 21.00 nu a fost întrunit cvorumul, în condiţiile în care votarea s-a încheiat la ora 23.00, potrivit Mediafax.

„Am văzut – şi se pare că îndelunga experienţă pe care o are Traian Băsescu nu-l scuteşte de a juca un teatru sinistru – l-am văzut împreună cu pedeliştii care au mai rămas pe lângă el, bucurându-se de faptul că la ora 21.00 nu se întruniseră 50% din români să voteze pentru schimabre. Îi amintesc, dacă nu ştie, că scorul final va fi cel de la ora 23.00. Cred că în câteva ore vom fi în măsură să vă spunem exact scorul cu care Traian Băsescu a fost demis”, a spus duminică seară vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu.

El a precizat că la ora 21.00 aproximativ 45% din români votaseră, iar potrivit numărătorii paralele a USL de la ora 22.00, fără a fi numărate voturile din absolut toate secţiile, apreciază că scorul final va fi de aproximativ 52%.

„Toate acestea sunt doar evaluări, vom afla în această noapte scorul real”, a spus Fenechiu.

Cele mai citite

5 lucruri pe care le au casele moderne în 2025, pe care nu le vezi în reclame

În 2025, casele care ies din mâna arhitecților nu-și mai etalează doar fațada ventilată și ușile cu amprentă digitală. Diferența reală se vede la interior,...

Aurul, noul safe haven pentru tinerii investitori. De ce aleg generațiile noi metalul prețios în locul criptomonedelor

București, 24 iunie 2025 – Într-un context economic în care opțiunile de economisire și investiții par tot mai volatile, tot mai mulți tineri redescoperă...

Cum devii autonom într-o casă obișnuită

Viața independentă nu înseamnă o cabană izolată de lume, ci folosirea unor soluții inteligente care transformă o casă obișnuită într-un...Source link
Ultima oră
Pe aceeași temă