30.6 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăSpecialReding cere statelor UE să verifice serviciile de garanţie pentru produsele Apple

Reding cere statelor UE să verifice serviciile de garanţie pentru produsele Apple

Comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding a cerut statelor UE să verifice dacă firmele care vând produse Apple informează clienţii că au dreptul la o perioadă de garanţie de minimum doi ani, cu un an mai mult faţă de garanţia oferită de producător şi promovată în spoturile publicitare, scrie Mediafax.

Reding a transmis autorităţilor competente din statele membre o scrisoare în care le cere să verifice dacă există retaileri care nu-şi informează clienţii că au dreptul la o perioadă de garanţie de minimul doi ani pentru produse precum iPhone şi iPad, potrivit Bloomberg.

„Apple arată în reclame că produsele vin cu o garanţie de un an din partea producătorului, însă nu indică clar faptul că clienţii au dreptul, în mod automat şi fără costuri suplimentare, la o perioadă de garanţie de minimum doi ani, în conformitate cu legislaţia UE. Sunt practici inacceptabile de marketing”, a afirmat Reding în scrisoare.

Citeşte şi:

Apple renunţă să se mai laude că are „cel mai puternic serviciu de hărţi care a existat vreodată”

Moment extrem de RAR la Apple: Directorul general îşi cere SCUZE pentru PROBELMA HĂRŢILOR

Autoritatea italiană pentru concurenţă a sancţionat Apple în luna decembrie cu o amendă de 900.000 euro deoarece compania a dezinformat publicul prin spoturi publicitare care promovau o perioadă de garanţie de un an din partea producătorului, cu posibilitate de prelungire prin achiziţionarea unui serviciu separat.

Contactat de Bloomberg, purtătorul de cuvânt al Apple Alan Hely a refuzat să comenteze informaţiile, făcând referire la pagina privind garanţia de pe site-ul companiei.

Potrivit informaţiilor furnizate de Apple, legislaţia UE de protecţia consumatorilor acoperă remedierea defecţiunilor produsului la momentul livrării, în timp ce garanţia de un an oferită de Apple sau garanţia extinsă ce poate fi cumpărată separat se referă la probleme care apar după ce un produs intră în posesia clientului.

Cele mai citite

Peste 400 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă

Cel puțin până joi vor fi lucrări de înlocuire, modernizare şi reparaţii la conductele reţelei termice Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA anunţă că va interveni...
Ultima oră
Pe aceeași temă