36.1 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialRecep Erdogan critică SUA. Vezi de ce!

Recep Erdogan critică SUA. Vezi de ce!

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat, sâmbătă, reacţia Statelor Unite la acuzaţiile privind implicarea Israelului în înlăturarea preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, transmite Mediafax.

„De ce fac Statele Unite declaraţii pe această temă?! Casa Albă nu trebuia să vorbească despre acest subiect. Dacă era cineva care trebuia să vorbească era Israelul”, a spus Erdogan.

Casa Albă a condamnat vehement, marţi, declaraţiile premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat Israelul că a organizat demiterea preşedintelui Egiptului, Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată, pe 3 iulie. „Aceste declaraţii sunt foarte agresive, lipsite de fundament şi false”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, referindu-se la premierul Turciei, un aliat al Statelor Unite.

Recep Tayyip Erdogan afirmase că Israelul se află în spatele planului care a condus la înlăturarea de la putere a preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi. „Ştiţi ce se spune în Egipt, că democraţia nu se bazează pe urne. Cine se află în spatele acestei situaţii? Israelul”, a declarat Erdogan la Ankara, în cursul unei reuniuni a formaţiunii conservatoare din care face parte, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP). „Ministrul israelian al Justiţiei şi un intelectual evreu au afirmat înaintea alegerilor care au avut loc în Egipt în 2012: «Chiar dacă Fraţii Musulmani vor câştiga alegerile, nu vor fi învingători, pentru că democraţia nu se bazează pe urne»”, a adăugat Erdogan.

Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani denunţă o „lovitură de stat militară”, organizând proteste zilnic, bilanţul violenţelor fiind de mii de morţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă