» Premiera oficiala a filmului "Vietile secrete ale Pippei Lee" va avea loc in acest weekend, la Londra, dupa ce a fost prezentat in festivalurile de la Berlin, Sydney si Edinburgh.
» Principala protagonista a premierei este Rebecca Miller, autoarea cartii cu acelasi nume, lansata anul trecut si in Romania, fiica celebrului dramaturg Arthur Miller si sotia actorului Daniel Day-Lewis, actrita, regizoare si scriitoare.
Rebecca Miller revine cu o noua productie cinematografica, mai speciala, adaptata dupa propriul sau roman, lansat in urma cu doi ani: "Vietile secrete ale Pippei Lee", publicat in 2008 si in Romania. Miller a mai regizat filmul "Angela" (1995), care a obtinut trei premii, si "Personal Velocity" (2002), adaptat dupa un volum de proza scurta scris de ea, distins cu Grand Jury Prize de la Festivalul Sundance.
Lansarea "Vietilor secrete ale Pippei Lee" este asteptata si urmarita de presa britanica, fiind vorba si de o "reactivare" a altor nume celebre pentru cinematografia mondiala, precum Robin Wright Penn, Alan Arkin sau Winona Ryder, dar si alte staruri in roluri secundare, precum Monica Bellucci, Keanu Reeves sau Julianne Moore.
Propriile experiente, punct de plecare
Asemenea eroinei din romanul sau, viata Rebeccai Miller este captivanta, febrila si plina de cautari. A trait marcata de coplesitoare prezente masculine, reusind in timp sa-si gaseasca vocatia creatoare, si aproape intotdeauna intamplarile din viata ei au avut ecou in munca sa. Asaltata de ziaristi inaintea premierei, Rebecca Miller a acceptat sa acorde un interviu publicatiei Times, in timpul careia s-a lasat, la un moment dat, prada emotiilor si lacrimilor.
Rebecca Miller provine dintr-o familie cu greutate in lumea artei: mama ei, Inge Morath, fotograf, nascuta in Austria, a murit bolnava de cancer in 2002, la varsta de 78 de ani. Este de notorietate faptul ca ea l-a cunoscut pe tatal Rebeccai, regretatul dramaturg Arthur Miller, pe platourile de filmare ale filmului "The Misfits", al carui scenariu era scris de el special pentru sotia lui de atunci, Marilyn Monroe. Cuplul s-a casatorit in 1962, la 13 luni dupa divortul lui Miller de Monroe, iar Rebecca s-a nascut nu dupa mult timp (15 septembrie 1962).
Rebecca si-a intalnit sotul prin intermediul tatalui sau, in timpul filmarilor la "Vrajitoarele din Salem" (1996), adaptare dupa celebra drama lui Arthur Miller, "The Crucible". In noiembrie acelasi an, Daniel Day-Lewis se casatorea cu Rebecca.
Un copil foarte iubit, viitoarea regizoare a crescut intr-o casa pe un domeniu foarte intins, unde tatal se retrasese sa isi scrie opera, iar mama isi facuse un studio pentru fotografie. Aici Arthur Miller obisnuia sa mai sculpteze mobila – o mai veche pasiune, pe care o impartaseste si ginerele sau – sau sa mai picteze. Obisnuia ca aceste lucrari sa le ofere in dar prietenilor. Pe unul dintre peretii casei, pe vremea cand abia se casatorise fiica lui, avea afisat un poster al Rebeccai cu o fotografie realizata la debutul sau cu filmul "Angela" din 1995. Legat de aceasta imagine, cineasta constata ca odata cu inaintarea in varsta seamana din ce in ce mai mult cu mama sa, desi recunoaste detalii fizice mostenite de la ambii parinti.
Are inaltimea si lungimea membrelor specifice tatalui sau, iar privirea este ca a mamei. Morath era "o mica explozie de energie", ca o tornada, pe cand Arthur Miller era un tip puternic si calm. Dramaturgul a murit la 89 de ani, in 2005. Ei au mai avut un copil, pe Daniel, de 42 de ani, nascut cu sindromul Down, pe care au fost nevoiti sa-l interneze intr-un institut de specialitate. Insa Rebecca a mai mostenit vocea autoritara si increzatoare a tatalui sau, fara sa fie stridenta, si de asemenea o voce autoritara in proza, reflectata in povestirile ei. Releva acest fapt colectia de proza scurta "Personal Velocity" si romanul "Vietile secrete ale Pippei Lee", care sunt pline de observatii nebanuite si de mesaje emotionale de o mare acuitate.
Cititorii cauta referinte biografice
Episodul cu internarea fratelui a fost traumatic pentru Rebecca, scrie si Vanity Fair, la fel ca si cel al mortii parintilor, scriitoarea devenind persoana careia i se cereau explicatii legate de familia ei. Ziaristii se intrebau cum a putut Arthur Miller, aceasta figura a umanitatii, sa fie capabil sa-si calce pe inima fata de propriul copil? Un detaliu devastator, descoperit si publicat in presa, arata ca Inge Morath a incercat sa-si aduca fiul acasa, avand doua sau trei tentative in acest sens, dar sotul ei nu i-a permis. Se pare ca ea reusea sa-l viziteze aproape in fiecare duminica in Southbury, la zece minute de Roxbury, unde isi aveau resedinta, insa in aceste escapade nu era insotita de dramaturg. Exista zvonuri ca in acea perioada cei doi soti discutau despre un divort, insa ar fi cazut de acord ca Rebecca nu trebuie sa treaca prin dificultatile unui partaj si sa fie nevoita sa aleaga un parinte.
Rebecca Miller povesteste prin vocea sau actiunile personajelor sale, care sunt "toate amestecate cu mine insami", cum spune scriitoarea. Ea adauga ca cele mai multe scrieri sunt impletiri literare intre parti preluate de la persoane cunoscute sau imaginare si o parte din experienta proprie: "Intotdeauna exista o tentatie de a reduce fictiunea la o legatura autobiografica, care este si nu este importanta, pentru ca in final aceasta se reduce doar la o schimbare din condei spre barfa, ca sa fiu sincera. Cand te intrebi mereu daca exista aceasta persoana sau daca asta este acel personaj, ajungi la un impas". Dar vine un moment cand publicul devine interesat de un scriitor sau de un artist, vrea sa afle cum afecteaza propria viata munca lui. Mai ales cand anumite teme ating viata privata, cum ar fi un sentiment de tristete cauzat de lipsa fratelui. In "Vietile secrete…" exista, de asemenea, o relatie dificila intre Pippa si fiica ei Grace, fotografa.
Fiica este marcata pentru ca simte ca mama nu o iubeste la fel de mult ca pe fratele ei, sau iubirea asta fata de ea este mult mai simplificata. Este posibil ca, aparent cel putin, Daniel Day-Lewis sa fi fost cel care a facilitat o reapropiere intre fratele Rebeccai, Daniel, si tatal sau, Arthur Miller, caruia i-a lasat o parte egala din mostenire. In 2007, Rebecca spunea ca "Danny este o parte foarte importanta din familia noastra" si ca are propria lui viata, "o viata fericita, inconjurat de oameni care il iubesc".
Viata la tara
De cativa ani, familia Miller-Day-Lewis locuieste la tara, in Irlanda, in tinutul Wicklow, impreuna cu cei doi fii: Ronan, de 11 ani, si Cashel, de 7 ani. Miller nu prea agreeaza frigul din tinut, dar precum un soldat a rezistat, nevoita sa se ocupe de campania de promovare a noului ei film.
Stresata si delicata in acelasi timp, nerabdatoare sa scape de interviu, dar calma cu intreaga echipa, inclusiv cu fotografii, ii lasa pe toti sa o admire in naturaletea ei. Privire ei profunda seamana foarte mult cu cea a tatalui ei, Rebecca remarcand ca probabil gena de polonez evreu a fost mai puternica.
Miller este o feminista declarata, in acelasi timp reusind sa scrie despre aceasta categorie de femei aflata pe cale de disparitie, despre cele care sprijina carierele puternice ale barbatilor, uitand de ele numai pentru a duce pana la capat acest rol. Trecutul Pippei, de exemplu, un capitol de mare amploare in roman, este definit de o relatie sufocanta, in adolescenta, cu un barbat mai in varsta, casatorit. Ca sa scape din aceasta relatie, se refugiaza intr-o gasca de strada, pe Lower East Side din New York, inainte ca ea sa fie salvata de Herb. Romanul este mult mai intunecat si mult mai interesant decat filmul. Framantarea si complexitatea personajelor sunt mai pregnante.
Rebecca a scris romanul, l-a adaptat si apoi a regizat filmul. Succesiunea acesta de intamplari a bucurat-o pentru ca a putut sa faca exact ce a vrut cu propriile ei personaje: "Este vorba despre totalitatea experientelor, ceea ce e foarte hranitor, foarte interesant pentru mine. Desi mi-ar placea sa scriu si un scenariu dupa cartea altcuiva". I-ar placea sa faca o adaptare dupa creatiile Donnei Tartt, dar si din cele scrise de Rachel Cusk, Jeanette Winterson, Jonathan Franzen sau opera tarzie a lui John Updike.
