-1.1 C
București
vineri, 16 ianuarie 2026
AcasăSpecialReacțiile publice la moartea regizoarei Malvina Urşianu

Reacțiile publice la moartea regizoarei Malvina Urşianu

Senaristul şi regizorul Laurenţiu Damian a declarat că pierderea regizoarei Malvina Urşianu, care a murit în noaptea de miercuri spre joi, reprezintă un gol în ceea ce priveşte filmul de autor, eleganţa şi aristocraţia unui regizor, relatează Mediafax.

Citește și: Doliu în cinematografia românească: Regizoarea Malvina Urşianu a încetat din viață

„S-a stins în dimineaţa aceasta unul dintre cei mai importanţi creatori de film din România, un autor total, un om de mare rafinament. Malvina Urşianu a vorbit despre condiţia femeii, despre istorie, a realizat filme de mare excepţie, ca «Gioconda fără surâs», «Serata» ori «Trecătoarele iubiri», şi a impus un nou gen – filmul istoric filosofic, cu «Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu». Astăzi merge alături de cei patru mari actori cu care a lucrat pentru majoritatea filmelor sale: Silvia Popovici, Gina Patrichi, Cornel Coman şi George Motoi. E un gol în ceea ce priveşte autoratul de film, eleganţa şi aristocraţia unui regizor”, a declarat pentru Mediafax Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.

Și actorul Valentin Teodosiu a reacționat, după anunțul că celebra regizoare a încetat din viață. El a declarat că Malvina Urşianu a fost o mare regizoare şi că îi pare rău că un cineast mare a dispărut.

„Era o mare regizoare şi ne pare rău că un cineast mare a mai dispărut din rândul nostru. Dumnezeu să o odihnească!”, a spus Valentin Teodosiu, care a lucrat cu Malvina Urşianu la filmul de televiziune „Aici nu mai locuieşte nimeni” (1995).

 Actorul Dorel Vişan a declarat, la rândul său, că regretă decesul regizoarei Malvina Urşianu, spunând despre aceasta că a fost un regizor care iubea actorii foarte mult şi care ştia să se exprime prin ei.

„Am colaborat pentru două filme cu Malvina Urşianu. Am avut şi am o consideraţie pentru această mare doamnă a cinematografiei româneşti. A fost un om extraordinar, o femeie cultivată, un regizor care iubea actorii nespus, care ştia să se exprime prin ei. A plecat dintre noi un om atât de deosebit. Regret dispariţia sa. Din păcate, acesta este destinul nostru, al oamenilor, să ne despărţim”, a declarat pentru MEDIAFAX actorul Dorel Vişan.

Dorel Vişan a jucat în două dintre filmele realizate de Malvina Urşianu, „Trecătoarele iubiri” (1974) şi „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1980).

Regizoarea şi scenarista Malvina Urşianu, un reper al cinematografiei româneşti, a murit joi la vârsta de 88 de ani şi va fi înmormântată sâmbătă, la cimitirul Bellu din Bucureşti.

 

Cele mai citite

Proteste București: Jandarmeria a dat patru amenzi însumând 10.400 de lei

Jandarmii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400 de lei și au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire...

Lars Lokke Rasmussen: Este ‘exclus’ ca Statele Unite să achiziționeze Groenlanda

Este 'exclus' ca Statele Unite să achiziționeze Groenlanda, a declarat joi șeful diplomației daneze de la Copenhaga, Lars Lokke Rasmussen, ca răspuns la comentariile...

Proteste București: Jandarmeria a dat patru amenzi însumând 10.400 de lei

Jandarmii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400 de lei și au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire...
Ultima oră
Pe aceeași temă