-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialReacția lui Traian Băsescu la scandalul infecțiilor din spitale

Reacția lui Traian Băsescu la scandalul infecțiilor din spitale

Fostul președinte Traian Băsescu a scris, joi, pe Facebook, că Preşedinţia a tras un semnal de alarmă privind riscul de contaminare cu bacterii al pacienților din spitale, încă din 2008.

Reacția fostului președinte vine ca răspuns la declarațiile unui medic de la Spitalul de Arşi, potrivit căruia mulţi răniţi în incendiul de la clubul Colectiv au murit în spitale din cauza infecţiilor.

Citește și: Colectiv: Mai mulți pacienți internați la Spitalul de Arși au murit din cauza infecțiilor

”Domnilor miniştri ai Sănătăţii: nu vă faceți că nu știați din 2008. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România – 2008. Asistenţa medicală spitalicească din România nu se bazează pe ghiduri sau protocoale, iar furnizarea serviciilor şi rezultatele obţinute nu sunt evaluate şi monitorizate corespunzător, activitatea spitalelor nefiind decât sporadic supusă auditului şi evaluării clinice. În aceste condiţii, infecţiile nosocomiale revin periodic, cu consecinţe ce merg până la decesul pacienţilor şi în special al celor mai sensibili, nou-născuţii şi vârstnicii. O altă metodă de îmbunătăţire a calităţii larg utilizată pe plan internaţional, acreditarea spitalelor nu este pusă în practică în ciuda prevederilor legale atât din 2006, dar şi din 1999”, a scris Traian Băsescu.

 

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă