Razbunarea Dunarii

Asistam, zilele acestea, la un foarte sever avertisment pe care Dunarea ni-l da noua, romanilor, pentru tratamentul la care am supus-o in anii '50-'60 ai secolului trecut. Optand pentru indiguirea totala si insubmersibila a Dunarii romanesti, cu credinta falsa ca se vor recupera sute de mii de hectare de teren pentru agricultura, autoritatile comuniste au investit sume uriase intr-o lucrare extrem de paguboasa, cum observam acum, si periculoasa!

Pentru romani, Dunarea si lunca ei au fost, din cele mai vechi timpuri, o importanta sursa de venituri ieftine, sigure si de lunga durata. Indiguita complet, cu diguri insubmersibile, Lunca Dunarii a suferit o degradare economica, ecologica si socio-culturala profunda si, in actualele conditii, ireversibila. Economic, scria in 1921 Grigore Antipa, in lucrarea „Dunarea si problemele ei stiintifice si economice si politice”, „puterea de productie a apelor Dunarii, cu baltile, garlele si lagunele ei, se manifesta aici in prima linie prin productia de peste”. Si continua: „Marimea productiunii de peste dintr-o apa este in functie de hrana de peste din acea apa si de calitatea si siguranta locurilor prielnice de reproductiune, pe care le gaseste acolo pestele… Atat cantitatea de hrana, cat si locurile de reproductie depind de suprafata ce se poate inunda in fiecare an; cu cat aceasta este mai mare, cu atat hrana este mai bogata si locurile de reproductie sunt mai bune si deci productia de peste este mai mare”. In acest sens, Gr. Antipa spunea: „Am facut proiecte de amenajare a baltilor permanente”, iar „daca imprejurarile vor ingadui punerea lor in executie – si nu e motiv serios sa se amane – atunci vom asigura tarii unul dintre cele mai mari izvoare de venituri”.

„Baltile cele mari formeaza un tot organic cu fluviul” – Grigore Antipa

Indiguirea totala a Dunarii, avertiza marele savant, „ar duce la consecinte incalculabile”, caci „baltile cele mari formeaza un tot organic cu fluviul”, pe care, „separandu-le, le-am transforma in mlastini neproductive”, iar „pescaria din intreaga Dunare si chiar din intreaga Delta ar fi distrusa… de indata ce pestii migratori vor fi lipsiti de locurile lor de reproductie si hrana”. Dar, subliniaza marele naturalist, „Lunca Dunarii, in conditii naturale, nu produce numai peste, ci si ingrasaminte (mal) pentru culturile agricole si pentru pasuni, cum produce si lemn, si stuf, si vanat, si fan, din utilizarea carora milioane de romani isi castiga existenta, aducand, in acelasi timp, un important venit la stat, sub forma de taxe si impozite”. Cu toate ca studiile lui Antipa erau foarte bine cunoscute in epoca, partizanii indiguirii totale a fluviului, actualizand propunerile lui Anghel Saligny, de indiguire generalizata, propuneri sustinute la acea vreme (1904-1925) si de G. Ionescu Sisesti, de a se extinde suprafata agricola a tarii pe sema Luncii Dunarii, au executat indiguirea fara sa tina seama de avertismentele oamenilor de stiinta mult mai avizati. Asa s-a ajuns ca o suprafata de peste 400.000 ha de teren inundabil, cu o mare productivitate naturala, sa fie transformata, in doar cativa ani, in teren agricol (aproape) steril, ce trebuie permanent ingrasat pentru a da o productie cat de cat rezonabila. (A se vedea, in acest sens, rezultatele obtinute de Culita Tarata in Insula Mare a Brailei). Consecintele ecologice sunt profund negative, mii de tone de azotati de amoniu patrund in apele freatice, iar de acolo in Dunare si in mare, infestandu-le si ucigand biodiversitatea.

Dunarea, rezervor de inmagazinare a marilor viituri

Pe baza unor studii indelungate, Grigore Antipa a ajuns la concluzia ca Dunarea prezinta trasaturi distincte fata de alte rauri, iar interesele economice si de conservare a biodiversitatii impun un tratament specific. El a emis teoria ca lunca Dunarii reprezinta un rezervor de inmagazinare a marilor viituri si trebuie amenajata in acest scop. Dupa indelungi cercetari, Grigore Antipa a ajuns la concluzia ca, in lunca, in anii ploiosi, se pot refula circa 26 miliarde metri cubi, ceea ce ar scadea enorm presiunea asupra localitatilor din aval, pe de o parte, iar pe de alta, ar regulariza debitul fluviului in perioadele de seceta, usurand navigatia. Pentru aceasta, insa, indiguirea Dunarii trebuie gandita altfel. Pe de o parte, cu diguri submersibile, la marginea localitatilor si a teraselor, spatiul dintre ele fiind destinat culturilor de care am vorbit mai sus. Acelasi mare savant sugera utilizarea, in scopuri turistice, a peisajelor Dunarii salbatice. Nimic dintre toate acestea nu se afla la Dunarea romaneasca si, dupa atitudinea autoritatilor, tot nimic nu se va intampla! Nu voi intra acum in detalii si amanunte tehnice, deoarece presanta este ideea de regandire a sistemului de indiguire actual in favoarea unuia flexibil si eficient economic si ecologic. Fundatia noastra se pune la dispozitia autoritatilor interesate, cu sugestii si specialisti. E timpul, cred, ca Natura sa fie considerata ca partener cu drepturi egale, si nu ca servitor caruia ii poruncim ce sa ne pregateasca la cina. Despre beneficiile economice, ecologice, turstice si socio-culturale, cu alt prilej.

Program de reconstructie a ecosistemelor acvatice traditionale

In plus, iata ca acum ne confruntam cu o situatie exceptionala: posibilitatea ruperii digurilor si inundarea a sute de localitati riverane fluviului. Ceva asemanator cu ceea ce s-a intamplat pe Mississippi in 1927 si chiar mai recent. In cazul nostru, cel mai mult vor avea de suferit marile asezari urbane din partea de jos a Dunarii, respectiv: Giurgiu, Calarasi, Braila, Galati si Tulcea. Gravitatea situatiei in care se afla aceste localitati rezida in faptul ca, datorita digurilor inalte, intreaga viitura ce intra in tara se scurge cu repeziciune spre varsare, ridicand cotele apelor Dunarii spre inaltimi de necontrolat. Primele semnale au aparut deja. Gandind la ceea ce s-ar putea intampla intr-o situatie precum cea de fata, Fundatia Nationala pentru Management Ecologic a elaborat si a supus atentiei organismelor abilitate ale statului, inca din 1998, Programul „Dunarea vie”, de reconstructie a ecosistemelor acvatice traditionale, de pe Dunarea romaneasca. De fapt, un program national de reabilitare economica, ecologica, turistica si socio-culturala a Luncii Dunarii romanesti, cu scopul refacerii conditiilor initiale de mediu si de valorificare profitabila si optimala a produselor acesteia. Am pus la baza acestui program conceptia naturalist-economica a marelui Gr. Antipa, conceptie ce se poate formula in cateva cuvinte: fiecare unitate naturala (ecosistem, cum ii spunem noi astazi) sa fie astfel amenajata, incat sa se respecte intocmai „indicatiunile naturii”. Adica sa se dea naturii posibilitatea sa „produca” pentru noi, cat mai mult si cat mai ieftin. Or, izoland fluviul de lunca lui, acest lucru nu se mai poate realiza. Incorsetata si supusa unor constrangeri nefiresti, mai devreme sau mai tarziu, Dunarea se va razbuna. Fie ruperea digurilor, la o viitura de nivelul celei din 1897 (35.000 mc/secunda), sau in cazul unui accident la hidrocentralele de la Portile de Fier, maturand totul in cale (cum s-a intamplat in 1927 pe Mississippi), fie, indirect, prin favorizarea inmlastinirii si saraturarii terenurilor desecate, a fenomenelor de seceta si desertificare din Campia Romana, a erodarii solurilor agricole etc.

Dupa 80 de ani, lectiile lui Grigore Antipa revin in actualitate

La 5 iunie 2000, de Ziua Mondiala a Mediului, Romania, Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina se angajau sa creeze un sistem de arii protejate de-a lungul Dunarii inferioare, incluzand Delta, care sa cuprinda initial: 775.000 ha – arii protejate existente la acea data, 160.000 ha – noi arii protejate si 225.000 ha – situri cu regim de protectie.
Anul trecut, la 29 iunie, cu ocazia Zilei Dunarii, functionarii Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor informau ca Zona romaneasca a Coridorului Verde al Dunarii era reprezentata de malul stang al Dunarii, intre Bazias si Sulina. Totodata, anuntau ca s-a realizat Planul de management integrat pentru Insula Mica a Brailei si pentru Parcul National „Portile de Fier”. De asemenea, s-au finalizat proiecte destinate reconstructiei ecologice: zona Babina (suprafata: 2.100 ha), zona Cernovca (suprafata: 1.580 ha), zona Enisala (suprafata: 180 ha) si zona Popina (suprafata: 3.600 ha). In acest an, sunt in curs de executie urmatoarele proiecte: Reconstructia ecologica a incintei Fortuna din Delta Dunarii (suprafata: 2.115 ha), Reconstructia ecologica a amenajarilor piscicole abandonate din zona Holbina-Dunavat (5.630 ha), Reconstructia ecologica a zonei Magearu-Cardon (decolmatarea a 6 km de canale), Consolidare de mal la platforma Centrului de Monitorizare Ornitologica Grindul Lupilor.

Viata acum 6.500 de ani: un mediu favorabil

„Datorita unui mediu foarte bogat in resurse si a unui climat fara indoiala mai temperat decat cel actual, arid, al Dobrogei, comunitatea gumelniteana de la Harsova a folosit cat a putut mai bine resursele alimentare oferite de cadrul natural ce prezenta numeroase nise ecologice. Marele fluviu si campia sa inundabila ocupau un loc important, platourile si versantii acestora, adesea ocupati de palcuri de padure, oferind, de asemenea, diverse posibilitati pentru procurarea hranei. La fel puteau fi folosite zonele mai indepartate de Dunare, mai mult sau mai putin stepice”, notau in 1996 autorii expozitiei romano-franceze „Viata pe malul Dunarii acum 6.500 de ani” (Muzeul National de Istorie a Romaniei; Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie din Constanta; Musee de l'Homme din Paris; Musee de Prehistoire d'Ile-de-France din Nemours si Museum d'Histoire Naturelle). Evenimentul stiintific si cultural prezentat atunci publicului bucurestean la Muzeul National de Istorie a Romaniei era rezultatul unei cercetari pasionante desfasurate vreme de patru ani de catre arheologi romani si francezi pe un santier-pilot Harsova tell. In urma unor studii amanuntite, multidisciplinare, cercetatorii au reusit sa reconstituie o frantura din viata cotidiana pe malul Dunarii, „relatand” despre locuirea, hrana, stapanirea focului, relatia cu lumea…