2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecial"Războiul păşunilor" la Domaşnea

„Războiul păşunilor” la Domaşnea

Sătenii ameninţă cu blocarea drumului cu ajutorul ciurdei de vaci.

 

Oparte a sătenilor din Domaşnea se află în conflict cu conducerea primăriei. Câteva sute de localnici sunt nemulţumiţi de faptul că instituţia publică, în speţă primarul, le pune beţe în roate şi nu vrea să le concesioneze terenul pentru păşunat.

Circulaţia pe Drumul European 70 a fost perturbată şi zilele trecute din cauza protestului sătenilor din Domaşnea. Ei au dus câteva zeci de vaci în faţa primăriei şi le-au dat drumul acolo.

Oamenii spun că primarul a vândut şi concesionat aproape tot izlazul comunal unor oameni de afaceri din afara satului. Ei mai afirmă că, de fapt, la mijloc ar fi intenţia primarului dea desfiinţa Asociaţia Crescătorilor de Animale din Domaşnea. ,,Aceasta numără peste 160 de membri care la un loc au peste 500 de cornute şi cabaline. În această formă, membrii doresc accesarea unor fonduri europene cu care să pună la punct o afacere ce cuprinde toate fazele: de la creşterea animalelor, producţie şi până la procesarea laptelui şi comercializarea cărnii de vită” spune preşedintele Asociaţiei, Petru Izbaşa.

Singurul care a dat piept cu nemulţumiţii viceprimarul Zărie Benghia, care a reuşit să calmeze spiritele, însă doar pentru moment.

 

Cele mai citite

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă