Scandalul ascultarilor ilegale a mii de personalitati de catre tabloidele din Marea Britanie a readus la lumina practicile dubioase, ilegale, ale presei populare in goana dupa "scoop". In centrul scandalului, imperiul media News Group al lui Rupert Murdoch. Magnatul acuzat de premierul italian ca a orchestrat campania de presa contra sa.
Tabloidele britanice Sun si News of the World, componente ale News Group alaturi de Times, ar fi efectuat mii de ascultari telefonice pentru a obtine informatii privilegiate despre unele personalitati, scrie un alt cotidian britanic, Guardian iar Scotland Yard intentioneaza sa deschida o ancheta. Grupul de presa al magnatului australian Rupert Murdoch, 78 de ani, a platit peste un milion de lire sterline pentru a evita un proces, impiedicand astfel, potrivit Guardian, "ca publicul sa ia cunostinta de sutele de pagini de dovezi care figureaza in dosar si sa ia cunostinta de comportamentul potential penal al jurnalistilor".
Dezvaluirea secretelor "clanului" lui Rupert Murdoch a readus in discutie articolele recente din Times contra premierului italian Silvio Berlusconi, acuzat de relatii cu minore si cu prostituate platite. Atunci, Berlusconi, aflat si el in fruntea unui imperiu media, a declarat la televiziune ca este "tinta" lui Murdoch, cu care in trecut a incercat sa faca afaceri. Dar, pactul de neagresiune dintre ei s-a rupt dupa intrarea australianului pe piata italiana cu SkyItalia. Pentru Murdoch, a inceput perioada turbulentelor italiene. La Milano, la sediul Mediaset, unul din "bratele armate" ale lui Berlusconi in audiovizual, angajatii au inceput sa vorbeasca despre "lansarea unui razboi contra lui Murdoch".
La razboi ca la razboi! In ziare sa ne balacarim sau in televiziuni sa ne macelarim? Referindu-se la acuzatiile aduse premierului italian in The Times, scriitorul italian Aldo Guannulli – departe de a fi un "berlusconian", dimpotriva, un simpatizant al stangii si membru al Comisiei de cercetare a arhivei Mitrosin – "doua indicii inseamna coincidenta, dar cinci inseamna deja dovada unui complot". Atunci cand in mai putin de o luna in presa apar nemultumirile sotiei lui Berlusconi, sentinta Mills, afacerea Noemi, fotografiile de la vila Certesa si dezvaluirile animatoarei D'Addario, totul inainte de europarlamentare, nu se poate sa nu intri la banuieli.
In Italia se stie ca Murdoch este interesat in preluarea postului Rete 4, apartinand Mediaset, imperiul lui Berlusconi, care a pus la punct un canal care sa concureze SkyItalia si care va fi inaugurat luna aceasta. Un lucru deloc pe placul mogulului australian care, potrivit unor analisti, ar intentiona sa provoace inlaturarea premierului italian. Deocamdata, in razboiul titanilor media, ultima mutare a fost a lui Murdoch…
Si italianul Silvio Berlusconi, 72 de ani si australianul Rupert Murdoch, 78 de ani, sunt miliardari. Unul este mogul media si politician, celalalt mogul media si cu suficienta putere politica pentru a influenta alegeri. Unul este prim ministru al Italiei si controleaza actiunile imperiului Mediaset, cea mai mare retea tv comerciala din tara. Celalalt este presedinte director general si controleaza actiunile News Corp, un imperiu media global. Ambii sunt "razboinici" duri in lumea afacerilor, acum se lupta intre ei si niciunul nu vrea sa cedeze. Cine va castiga? Rupert Murdoch este celebru pentru apetitul sau pentru scandaluri. Aflat in posesia primului grup editorial al planetei, un imperiu tentacular care reuneste presa, tv, cinema si web (Myspace), modelul sau favorit este tabloidul. In Marea Britanie, tabloidul impune agenda, schimba politicieni, schimba cultura.
Reteta sigura de succes care arunca pe piata produse confectionate pentru barbatul de clasa de mijloc si elaborate cu un amestec de agresivitate, fotomodele, sport, informatie si burlesc. Reteta perfectionata de Fox News, devenit cel mai puternic concurent al CNN, "un tabloid al micului ecran", cum scrie Il Giornale. Richard Johnson, directorul Page Six, a marturisit in paginile acestuia o lista lunga de greseli deontologice si abuzuri de putere. "Ziarul a fost folosit pentru a corupe, a ameninta, a pune la cale vendete".
Murdoch, al carui grup News Corp detine ziarele americane Wall Street Journal si New York Post si britanicele Sun, Times si News of the World, are si in Italia buchetul satelitar Sky, concurent al grupului Mediaset (al familiei Berlusconi), care controleaza trei canale italiene. Reteaua satelitara Sky Italia a dominat segmentul televiziunii cu plata in aceasta tara inca de la infiintarea ei in 2003. Compania Fininvest a familiei Berlusconi a incercat sa schimbe situatia, in pofida puternicei pozitii a Sky, cu peste 4,7 milioane de abonati italieni. Competitia s-a incins anul acesta, cand s-a decis crearea unei firme pe acelasi segment.
Actiunile lui Berlusconi au escaladat tensiunile cu Murdoch, in decembrie guvernul sau decizand ridicarea taxelor pentru Sky cu 20 de procente, la acest nivel disputa devenind inversunata. Acum doua luni, Sky l-a recrutat pe Rosario Fiorello, cel mai cotat showman in televiziunea italiana care lucrase pentru Mediaset si RAI. Pentru a nu fi scoase din joc, Mediaset si RAI au creat in comun Tivu, un serviciu satelitar fara plata care trebuie lansat la jumatatea lui iulie. Spre totala neplacere a lui Murdoch. Brusc, in Times din Londra au aparut "problemele" lui Berlusconi cu tanara Noemi, apoi suferintele sotiei premierului care declara ca nu mai poate sta alaturi de un barbat care "frecventeaza minore" si a cerut divortul. Au aparut apoi fotografii deocheate facute la petrecerile selecte din luxoasa vila Certosa din Sardinia a premierului italian, fotografii facute de un profesionist despre care nu se stie cum a putut intra sau apropia de vila ultrapazita.
Au urmat detalii oferite de un fost model, Patrizia D'Addario, care a declarat ca a primit bani pentru a participa la party-uri oferite de Berlusconi la vila din Sardinia si la Palatul Grazioli, resedinta acestuia din Roma. Ea a mai oferit si o inregistrare video secreta facuta in dormitorul premierului. Cum a putut intra in resedinta sa cu un aparat de filmat fara a fi depistata de multiplele instalatii speciale de securitate cu care este dotat palatul?
Desi se pare ca Murdoch si angajatii sai s-au distrat de minune pe seama acestor dezvaluiri, Berlusconi este cel care va rade la urma. Ca patron al Mediaset, controland efectiv RAI ca sef al guvernului cu o majoritate parlamentara, arma sa a lovit profund. Nu numai ca lansand Tivu a declansat o campanie urata, dar RAI a anuntat ca nu va reinnoi contractul cu Sky, care va expira curand. Or, fara canalele mediaset si RAI, ofertele SkyItalia vor fi mai putin substantiale. Ce va urma? Desigur ca din partea unor astfel de adversari te poti astepta la orice.
Incident colateral
Silvio Berlusconi, implicat in afacerea Naomi Laetizia, tanara de 18 ani cu care este suspectat ca a avut o relatie, neaga vehement informatia sustinand ca este tinta magnatului rupert Murdoch si a presei straine. El a afirmat la televiziunea italiana ca "ziarele straine care il critica sunt inspirate de unele publicatii italiene apartinand cuiva care este impotriva grupului tv Mediaset". Stanga italiana si presa de opozitie au dus campanie contra "Il Cavaliere" (porecla lui Berlusconi) dupa dezvaluirea afacerii Noemi in Times, apartinand lui Murdoch. Atunci, presedintele italian, Giorgio Napolitano si-a chemat premierul si i-a cerut intre altele sa se impace cu magnatul australian.