Un film in jurul caruia s-a facut atata valva inca din timpul productiei (datorita zvonurilor ca intre cele doua vedete s-ar fi nascut o idila) e sortit sa fie privit cu patru ochi. Exista o a doua poveste, pe care spectatorul se straduieste s-o intrevada in spatele intrigii si pe care ar putea-o deduce dintr-o anumita privire, din gesturi. Or, atata valva s-a facut in jurul amorului dintre Angelina Jolie si Brad Pitt, amor infiripat pe platoul de filmare la „Mr. and Mrs. Smith”, incat ti-ar fi greu sa nu te intrebi daca n-a fost totul o problema de marketing, sortita sa creasca interesul pentru film. Un plan care a scapat din mana atunci cand cei doi si-au luat rolurile in serios. Nu e cazul, totusi, sa filozofam despre cat de moral a fost gestul Angelinei (am inteles ca multi americani o dezaproba pe Jolie si o compatimesc pe Jennifer Aniston). N-are importanta daca Jolie e o distrugatoare de casnicii si o devoratoare de barbati, sau daca nu e decat o femeie care-si urmeaza impulsurile. Cert e ca pe ecran se vede alchimia dintre Pitt si Jolie, lucru care ajuta filmul.
Si nu e numai idila care s-a latit de pe ecran in viata si care, se spune, ar duce in curand la o casatorie. Interesant e si cum povestea din film a devenit un fel de oglinda (un pic cas) a realitatii. In film, Jolie si Pitt interpreteaza rolurile a doi soti care isi descopera dupa cativa ani adevaratele identitati. Amandoi sunt ucigasi platiti. Se trezesc pe pozitii adverse. Trebuie ca unul dintre cei doi sa moara. Incercand sa se ucida, cei doi isi vad pasiunea renascand. Filmul e dinamic si abunda in bune secvente de actiune, semn ca regizorul Doug Liman nu si-a iesit din mana de la „Identitatea lui Bourne” incoace. Dar in spatele luptelor fizice (uneori prea „baletizate”), care ajung sa puna la pamant („efectiv”) domiciliul conjugal, se ascunde lupta pentru putere din orice cuplu, pe care scenaristul si regizorul o vizualizeaza un pic altfel decat prin discutii ori prin vizite la terapeut. Sunt si vizite la terapeut, dar ele reprezinta copertele si nu prea sunt din acelasi material cu continutul filmului. De altfel, scenariul e inegal si are destule lucruri prea putin argumentate, cum e, de exemplu, motivul pentru care relatia celor doi eroi, atat de pasionala si de irezistibila la inceput, ajunge in timp atat de monotona. Pe de alta parte, sa fie ambii parteneri sado-masochisti, daca se aprind cand incep sa traga unul in celalalt? La un moment dat, cine n-a apucat pana atunci are ocazia sa vada in spatele luptei „pe bune” fundalul conflictului conjugal exacerbat in nota absurda: sotul ajunge chiar sa-i dea picioare in burta sotiei.
Cele doua personaje sunt, ca si actorii in realitate, ca doi olimpici sau ca doua persoane cu sange albastru care nu pot face echipa decat cu altii de seama lor. Frumosi, bogati, celebri, imbatabili – actorii nu se ascund in spatele personajelor. Peripetiile, uneori spectaculoase, nu fac decat sa-i apropie unul de altul si sa-i indeparteze de restul lumii.
Cele mai multe poante vin din jocul dintre aparenta (cuplul-model, burghez, cuminte) si esenta (doi killeri care-si ascund armele unul in pivnita, altul in cuptor). Granita dintre aparenta si esenta se pune si intre film si viata. Umorul dospeste atunci cand mai raman urme de neincredere intre cei doi.
Dar cele mai savuroase momente raman cele oferite de traducerea romaneasca a filmului, facuta cu piciorul stang, dar extrem de haioasa. Cand spui „linii” in loc de „replici” (engl. „lines”) – acesta fiind doar un exemplu dintr-o pleiada de „perle” – deja nu mai conteaza umorul de pe ecran. Cum spunea cineva dupa lansarea filmului, organizata de revista „Beau Monde”, ar trebui sa-l cautam pe traducator si sa-i spunem „sa ne dea o frana” (de la „give me a break” = „mai lasa-ma” si „brake” = frana).
„Dl si dna Smith”/”Mr. & Mrs. Smith” – 2005,
regia Doug Liman, scenariul Simon Kinberg, cu: Brad Pitt, Angelina Jolie, Vince Vaughn, Kerry Washington. Distribuit de Prooptiki Romania.
