Faptele cu iz apocaliptic au ajuns la ordinea zilei. Ici un tsunami izbeşte în obiective atomice, punând în pericol supravieţuirea unei părţi consistente a omenirii. Acolo se anunţă căderea unui satelit dezactivat peste ţări felurite. Tocmai ne-a „ratat” un meteorit de mărime gigantică, ce-ar fi putut anihila până şi peisajul natural de pe planeta pe care o locuim, dacă ne-ar fi căzut în cap. Au apărut şi ştiri certe despre existenţa extratereştrilor, anunţ care pare că pregăteşte opinia publică în vederea unei confruntări iminente sau a unei invazii a alienilor în perioada imediat următoare.
Nici pe pământ lucrurile nu stau grozav -şi iarăşi este vorba despre ştiri ferme, nu zvonuri sau bancuri. Marile economii ale lumii nu sunt doar la pământ, ci sub ele se profilează chiar o prăpastie. Populismele înlocuiesc tot mai mult practicile şi modul de gândire democratic. Iar pe acest fond, Uniunea Europeană decretează, conform diagnosticelor puse de felurite organisme economice internaţionale, că măcar una dintre ţările care o compun a ajuns falimentară, deschizând altor câteva portiţa spre un accelerat picaj apropiat. Se vorbeşte deja despre posibila spulberare a Zonei Euro, în timp ce spaţiul Schengen – altă denumire pentru aceeaşi (în principiu) realitate comunitară – se zăvoreşte în faţa mai nou-admişilor în UE, deşi ceea ce li s-a cerut acestora s-a îndeplinit. A apărut la scenă deschisă chiar dl Barosso, trăgând un semnal viguros de alarmă că, de astă dată, e într-adevăr un moment de cumpănă în destinul Europei unite, nu o simplă campanie retorică în grandilocvenţa negativă.
În România s-a deschis, cu o nouă vigoare, pe acest fundal, perspectiva înfometărilor, o dată cu anunţul că preţurile la utilităţi se vor ridica la noi apoteoze, iar salariile şi pensiile vor scădea şi mai mult. Ca o consolare şi un fel de compensaţie – în logica principiului morţii caprei vecinului – Guvernul pomeneşte de noi reduceri de personal în sectorul bugetar; concedieri, care va să zică. Iar plecarea unui trust de telefonie mobilă din Transilvania e tratat ca un soi de semnal al declanşării definitive a unei noi molime: stingerea investiţiilor străine în România.
Nu poţi zice, citind această recapitulare din avion, că nu sunt momente care să işte legitime întrebări sau că lipsesc argumentele pentru o viziune pesimistă asupra viitorului apropiat. Cu toate acestea,însă, apocaliptica ce se dezvoltă în media sau la nivelul conversaţiilor particulare pare mai potrivită pentru potopul biblic, arderea Sodomei şi Gomorei sau a imploziei Pământului. Îngrijorările fireşti în astfel de împrejurări, în loc să stimuleze imaginaţia creativă a oamenilor şi să îi mobilizeze pentru a găsi soluţii care să înlăture măcar o parte din obstacole, par mai active în anunţarea dezastrelor iremediabile.
Să fie oare, într-adevăr, cel mai deprimant moment al istoriei omenirii acesta? Au devenit oamenii mai labili psihic sau organic decât oricând? Sunt incapabili să îşi găsească resursele interioare pentru a-şi păstra calmul şi a găsi demnitatea, stăruinţa şi nobleţea de a-şi concentra constructiv forţele vitale şi inteligenţa?
Auzi destui semeni din proximitate făcându-şi planuri de plecare, ca acum un an, acum zece şi acum treizeci. Vor să migreze, temporar sau definitiv, deşi ţintele visate sunt, astăzi, ele însele în derivă. Este chiar de studiat cum le vine, aproape automat, reflex, înainte chiar de a-şi elabora o strategie de luptă pentru mai bine la ei acasă, să se azvârle în necunoscut (căci, repet, destinaţiile şi-au schimbat caracteristicile şi nu mai etalează precum odinioară perspectiva unor locaţii primitoare şi ademenitoare).
Nu pare totuşi că harta continentelor se va schimba. Dunărea şi Carpaţii tot pe unde se află azi se vor afla şi anul viitor. Uniunea Europeană poate suferi sincope, dar nu şi colapsuri definitive. România rămâne, deocamdată, pe hartă, într-unul din cele mai bune momente ale sale din istorie (parteneriat cu Vestul, spaţiu securizat, lupta pentru obţinerea reală a unor standarde de viaţă compatibile şi asemănătoare cu cele apusene). Stă în putinţa noastră să găsim guvernanţi mai buni decât cei care ne nemulţumesc, strategii mai eficiente, mai multă linişte şi legalitate, ori performanţe economice superioare. Fie ne declarăm taraţi şi incapabili să producem mai binele, fie acceptăm provocarea şi dibuim căi mai inteligente şi mai chibzuite pentru a ieşi din impasurile momentane.
Nu cred, ca atâţia alţii, că toate aceste răspunsuri mai lucide şi mai potrivite producerii de bune rezultate pot veni numai şi numai de la conducătorii noştri politici şi doar de la instituţiile statului. Cred că fiecare dintre membrii comunităţii pe care o reprezentăm poate căuta şi, eventual, găsi calea, singur, iar apoi împreună cu alţi semeni, folosind cadrele deja existente sau inventând altele, în societatea civilă, în cadrele private sau în cele publice, în parteneriate inventive şi exuberante. Dacă acest lucru a şi început să se producă sau nu, rămâne de văzut. Oricum, viteza şi limpezimea de concepţie, ca şi fidelitatea transpunerii unui gând chibzuit pot aduce ieşirea din starea de abulie şi dezolare mai iute, făcând binele mai curând.
Cum se vede, gândul meu îşi trage multa sau puţina originalitate din aceea că el exprimă un anume optimism şi calm într-un peisaj populat de ţipete exagerate. Dacă el ajunge până la dvs., producând cât de mici efecte, îşi va fi atins ţinta.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai
