13.7 C
București
joi, 21 octombrie 2021

RAPID – DINAMO 0-1. Dinamo a castigat Cupa Romaniei

Dinamo a castigat Cupa Romaniei dupa o pauza de cinci ani. Echipa din Stefan cel Mare a invin Rapidul cu scorul de 1-0. Unicul gol a fost inscris in minutul 58 de fundasul Scarlatache.

Aceasta este a 13-a Cupă cucerită de Dinamo, care o egalează astfel pe Rapid. Steaua are cele mai multe trofee, 21.

Citeşte şi DINAMO-RAPID 1-0. Răzvan Lucescu şi-a anunţat PLECAREA de la Rapid

LIVETEXT RAPID – DINAMO

MIN 90+1 GALBEN Oros

MIN 88 Asediu total la poarta lui Dinamo

MIN 85 Deviere spectaculoasa a lui Pancu. Deac este blocat in ultimul moment

MIN 81 SCHIMBARE Dinamo Iese Marius Niculae, intra Tucudean

Min 79 SCHIMBARE Rapid Iese Alexa, intra Ionita

MIN 76 Deac şutează puternic de la 20 m, mingea este respinsă cu dificultate de Naumovski

MIN 74 SCHIMBARE Rapid Iese Herea, intra Pancu

MIN 71 GALBEN Grigorie

MIN 69 GALBEN Marius Niculae

MIN 67 SCHIMBARE Dinamo Iese Alexe, intra Pulhac

MIN 65 Herea ratează o ocazie incredibilă, reluarea sa cu capul trecînd puţin pe lîngă poartă

MIN 64 SCHIMBARE Rapid Iese Surdu, intra Grigorie

MIN 58: GOOOOL DINAMO! Scarlatache inscrie cu capul la o centrare din corner

MIN 50 Lovitură liberă pentru Dinamo. Curtean centrează, mingea trece prin faţa porţii lui Coman, fără nici un pericol

MIn 46 Secunzii lui Bonetti au fost trimisi in tribuna

A inceput repriza secunda

S-a terminat prima repriza

MIN 39 Patrundere prin stanfa Curtean, Dinamovistul suteaza si Coman respinge cu dificultate

MIN 30 Surdu îi trimite o pasă excelentă lui Teixeira, însă brazilianul ratează sprint-ul crezînd că este în offside

MIN 19 OCAZIE Rapid Kone greseste. Teixeira intra in careu, dar se impiedica. Mingea a junge la Surdu, care este blocat in extremis de Luchin

MIN 15 RATARE Dinamo Sut din foarfeca a lui Marius Niculae de la 14 metri. Mingea a trecut pe langa poarta

MIN 9 Roman este in careu, trece de Rus, dar centreaza fara adresa

A inceput partida

Echipele de start

RAPID: Coman – Mihai Roman, M. Antonio, Oros, Bozovic – Grigore, Alexa, Teixeira – Deac, Herea, Surdu

DINAMO: Naumovski – Luchin, Grigore, Moţi, Scarlatache – Curtean, Rus, Kone, Alexe – Niculae, Dănciulescu

 

Finala ultimei şanse

Rapid Bucureşti întâlneşte astăzi, de la ora 21:00, pe National Arena, pe Dinamo Bucureşti în finala Cupei României. Cele două echipe ţintesc cucerirea acestui trofeu pentru a salva un sezon cu rezultate dezamăgitoare. Cine va caştiga finala Cupei va intra direct play-off-ul Ligii Europa, iar echipa care va pierde va fi nevoită să dispute două tururi preliminare în plus, unde adversarii pot crea probleme.

Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Răzvan Lucescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că prin calificarea în finala Cupei României – Timişoreana gruparea giuleşteană a revenit în prim-palnul fotbalului românesc după mult timp.

„Avem o stare de spirit excelentă pentru că suntem într-un an foarte bun. Revenim prin această finală în prim-planul fotbalulului românesc după mult timp. A existat şi o dezamăgire mare, dar de moment, pentru că nu a mai fost posibil să ne luptăm pentru campionat până la sfârşit. Acestea totuşi sunt realizătile unei echipe aflate în primul an. Pentru performanţă ai nevoie de continuitate. Important e că nu am clacat, asta arătă că am crescut şi avem o stare de spirit bună. Ne dorim să învingem, ar fi o victorie pentru Rapid şi o bază pentru un viitor succes. Prezenţa în cupele europene dă încredere întreg anturajului echipei. În confruntările cu primele cinci echipe din campionat Rapidul e pe primul loc, asta arată că avem forţă şi ne dă încredere. Dar mâine e un meci special şi nu mai contează nimic, nici tradiţie, nimic. Sunt fericit că pot face parte dintr-o astfel de sărbătoare. Într-un astfel de meci se încununează munca de un an a unor echipe. Ambele formaţii au arătat că au meritat să ajungă aici”, a spus Lucescu, citat de Mediafax.
Referitor la faptul că antrenorul formaţiei Dinamo, Dario Bonetti, a afirmat că Rapid este favorită în finala Cupei României, Lucescu a precizat: „E o finală şi la o finală se adună toate forţele care există într-un individ. Dinamo e o echipă puternică cu jucători cu experienţă deosebită. Noi avem forţa noastră, dar nu cred că există o favorită. Aş aprecia dacă această declaraţie ar fi o recunoaştere a forţei noastre, dar cred că vrea mai mult să pună presiune pe noi”.

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Dario Bonetti, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este optimist în privinţa finalei Cupei României – Timişoreana şi crede că formaţia sa poate câştiga trofeul care îi lipseşte de câţiva ani.

„Eu un moment foarte important pentru noi şi suntem fericiţi că avem posibilitatea de a juca această finală pe un stadion fantastic. Va fi o partidă dificilă, dar ne-am pregătit bine şi cred că suntem în stare să câştigăm cupa care ne lipseşte de câţiva ani. Pentru asta jucătorii trebuie să fie foarte concentraţi. Ei sunt bine pregătiţi şi din acest punct de vedere mă declar optimist. Rapid, până la finalul campionatului, s-a comportat foarte bine, a terminat înaintea noastră. Suntem conştienţi că vom întâlni o echipă dificilă şi din acest punct de vedere consider că Rapidul ar fi favorită. Cu toate acestea cred că echipa mea are şanse să câştige această finală”, a spus Bonetti.

Tehnicianul italian a afirmat că s-a concentrat asupra Rapidului ca un grup şi nu ca individualităţi. „La antrenament l-am pierdut pe Matei, va fi primul care va pleca în vacanţă după ce a avut un contact cu Torje. Ne-am concentrat asupra Rapidului ca un grup compact, ei au câteva individualităţi, dar forţa lor vine din unitate şi nu pot face diferenţe foarte mari asupra individualităţilor. Am avut linişte mereu la echipă. Toate discuţiile au fost pe lângă grupul nostru. Sunt conştient că Dinamo se poate bate de la egal la egal cu orice echipă, chiar dacă am terminat campionatul pe locul cinci”, a precizat Bonetti.

 

Partida Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti este programată miercuri, de la ora 21.00, pe National Arena, fiind transmisă în direct de Pro TV şi LIVETEXT pe romanialibera.ro.

Razvan Voiculescuhttp://razvan-voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Ultima oră
Pe aceeași temă