27.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSpecialRaed Arafat: La IGSU nu există niciun document de autorizare pentru activităţile...

Raed Arafat: La IGSU nu există niciun document de autorizare pentru activităţile din Clubul Colectiv

Vineri seară, clubul găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – "Mantras of war". Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Trupa Goodbye To Gravity care a concertat în clubul Colectiv este formată din cinci tineri, evenimentul fiind anunţat pe pagina de Facebook a localului drept ”un show de lumini customizat, precum şi de efecte pirotehnice”.

Martori aflaţi în club au declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăţi din plafon, care era capitonat şi el cu burete fonic, s-au desprins şi au căzut peste oameni.

Potrivit celor aflaţi la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creându-se busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator. Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta "ieşind în valuri" pe uşa de la intrare.

Potrivit acestora, primele ambulanţe au sosit după aproximativ un sfert de oră. La faţa locului au venit ulterior zeci de ambulanţe, unii dintre răniţi fiind preluaţi şi duşi la mai multe spitale din Bucureşti. Unora dintre cei răniţi li s-a acordat primul ajutor pe caldarâm. Intervenţia a fost îngreunată de accesul dificil al ambulanţelor în curtea clubului.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, sâmbătă dimineaţă, că la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu există niciun document de autorizare pentru activităţile din Clubul Colectiv, unde 27 de persoane au murit, iar alte aproximativ 200 au fost rănite într-un incendiu.

"La nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nu există nicio solicitare, niciun document că ar fi fost emisă vreo autorizaţie pentru desfăşurarea activităţilor în locaţia respectivă", a spus Arafat.

El a făcut aceste declaraţii sâmbătă dimineaţă, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care a avut loc la ora 7.00 la Palatul Victoria.

Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată că 27 de persoane sunt decedate şi alte 146 de persoane sunt internate la acest moment la spitalele din Capitală.

 

Arafat a precizat că 17 din cele 26 de persoane decedate în afara spitalelor nu au fost identificate. De asemenea, sunt neidentificaţi 5 din cei 146 de răniţi internaţi la acest moment.

Clubul Colectiv era autorizat să funcţioneze din ianuarie, iar ultimul control la local a avut loc pe 21 octombrie, ocazie cu care s-a constatat lipsa personalului calificat.

Clubul avea autorizaţie de funcţionare de la Primăria Sectorului 4 din 14 ianuarie 2015, potrivit reprezentanţilor primăriei, iar Poliţia Locală a efectuat ultima oară un control la local pe 21 octombrie, ocazie cu care agenţii au întocmit un proces-verbal pentru lipsă calificare personal.

Clubul Colectiv se află în subsolul fostei fabrici Pionierul, o clădire de patru etaje, de pe strada Tăbăcarilor, nr. 7. Acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv din Capitală este Alin Anastasescu, acesta mai având alţi doi asociaţi.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă