Despre numerosii provocatori si agenti ai serviciilor de informatii infiltrati in randurile manifestantilor din Piata Universitatii isi aduce aminte si inginerul Ioan Rosca, presedintele Asociatiei "Dialog Piatra Neamt”: "Asadar puterea s-a plasat net pe pozitie de forta, neprecupetind nimic pentru a inabusi un foc care ii punea dominatia in pericol.
O alta arma (pe langa propaganda si intimidare) pe care puterea a folosit-o cu multa eficacitate a fost infiltrarea manifestatiei cu provocatori si a nucleelor de decizie cu agenti de influenta. Ideea era simpla: in loc sa inchizi gura cuiva, il insotesti cu alti o suta care tipa. Principiul bruiajului (acoperirea cu zgomot) s-a dovedit, o data in plus, mai bun decat al reprimarii. Piata a fost asaltata de personaje dubioase, foarte galagioase dar la o privire mai atenta, de un anticomunism neconvingator, artificial. Apareau oameni cu mari saci cu sticle goale, pe care le lansau printre picioarele multimii. Intamplator, scena era imediat filmata, dovedind orgia alcoolica. Tribuni de nestavilit sustineau discursuri compromitatoare. Din cand in cand se intrezarea cate o antena iesita din camasile unor "manifestanti"…
Arma provocatorilor lucra pe mai multe niveluri. Mai intai, la modul direct, influentand cursul manifestatiei. Apoi, pe un plan mai subtil, compromitand-o. In sfarsit, pe planul cel mai rafinat, paralizand initiativele, din frica de provocatori! Era o adevarata psihoza a provocatorilor, nu puteai sustine un punct de vedere mai taios fara a fi privit cu suspiciune. Fiecare ii privea pe ceilalti cu o indoiala care coroda solidaritatea. Astfel, infiltrarea reusea exact atunci cand parea contracarata: starnea o reactie de prudenta care ucidea initiativa!”.
Despre asa-zisul "dialog” manifesanti-CPUN si comunicatele care circulau cu nemiluita, ing. Rosca a apreciat ca: "S-a declansat un fel de razboi al comunicatelor privind dialogul. Am participat la redactarea comunicatelor Aliantei care incercau contracararea anunturilor puterii, falsuri grosolane. Pe 8 mai, delegatia Pietei se prezinta la CPUN pentru dialog, desi Iliescu pusese drept conditii preliminare: retragerea din piata, nepunerea in discutie a legii electorale si a datei alegerilor. Se dorea totusi sa nu se rateze ocazia de a i se spune cateva adevaruri, in auzul intregii tari. Probabil ca tovarasii au fost preveniti, pentru ca delegatia a fost intampinata cu o ultima conditie, contrara intelegerii initiale: reuniunea nu va fi televizata. Ca atare delegatii s-au retras. Lucrul a fost anuntat, dar nu si motivul. Intalnirea a fost amanata.
Pe 11 mai, Alianta anunta esecul incercarii de dialog si denunta puterea. Pe 12 mai, domnul Iliescu anunta ca a asteptat delegatia din Piata Universitatii, care nu a mai venit. Uita sa precizeze ca pusese conditii care anulau orice discutie, in continuare la adapost de periculoasele camere tv… Adevaratul scop al lui Iliescu&Co. a fost sa tergiverseze pana la alegeri, cand, o data cu dizolvarea conducerii provizorii si legitimarea conducerii "alese democratic" urma sa se astupe gura carcotasilor”.