Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu vede nici un motiv să nu promulge o lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către americani, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„Nu văd motive să nu o semnez, deşi trebuie să văd versiunea definitivă” a acestei legi adoptate de către Parlamentul rus, a declarat Putin în cadrul unei reuniuni la Kremlin.
„Există în lume, fără îndoială, numeroase locuri în care nivelul de trai este mai bun decât la noi. Dar, ce, ne vom trimite toţi copiii acolo? Putem, oare, să ne mutăm acolo chiar noi?”, a continuat preşedintele rus.
El a citat exemplul Israelului, o ţară care se confruntă cu „probleme cunoscute de securitate”. „Şi, ce, israelienii îşi trimit toţi copiii undeva? (…) Se bat în continuare pentru identitatea lor naţională. Fac faţă”, a subliniat Putin.
„Un popor mare, care se simte important, se comportă un pic diferit în privinţa acestor probleme”, a continuat el, evocând Rusia.
„Există impresia că resursele noastre sunt nelimitate, dar nu este cazul”, a continuat şeful statului rus.
„Este necesar să fie susţinute iniţiativele care vizează să facă totul în interiorul ţării pentru a oferi un viitor demn tuturor copiilor noştri, inclusiv orfanilor„, a subliniat Putin.
„Intenţionez nu doar să promulg legea, ci şi un decret privind schimbarea modului în care ajutăm orfanii, dar şi pe cei care sunt privaţi de părinţii lor, în special pe cei care se află într-o situaţie dificilă din cauza stării sănătăţii lor”, a anunţat preţedintele rus.