Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat, în cadrul unui summitul al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, propunerea omologului iranian Hassan Rohani de a efectua o vizită în Iran, relatează agenţia rusă Itar-Tass, conform Mediafax.
„Invitaţia a fost acceptată cu mulţumire, iat data vizitei va fi stabilită pe cale diplomatică”, a declarat secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, după o întâlnirea lui Putin cu Rohani.
Preşedinţii celor două state au discutat despre necesitatea de a consolida relaţiile bilaterale, însă tema cooperării în domeniul nuclear nu a fost abordată detaliat.
Peskov a adăugat că Putin s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Afganistanului.
„Nivelul dezvoltării (cooperării economice dintre Rusia şi Afganistan) a fost clasificat drept nesatisfăcător”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Peskov a subliniat că la întâlnire partea rusă a cerut ca „în orice circumstanţe, Afganistanul să nu devină un teritoriu, de pe care cineva să acţioneze împotriva Rusiei”. Liderul afgan a asigurat că acestui subiect îi este acordată o atenţie specială.