16.8 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăSpecialPutin: Expansiunea NATO a schimbat situaţia geopolitică

Putin: Expansiunea NATO a schimbat situaţia geopolitică

Extinderea de după anul 1991 a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a schimbat în mod semnificativ situaţia geopolitică, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin.

"Am asistat la două valuri ale expansiunii NATO începând din 2001", a declarat preşedintele rus. "Dacă îmi amintesc corect, şapte ţări – Slovenia, Slovacia, Bulgaria şi trei ţări baltice, Estonia, Letonia şi Lituania – au aderat la NATO în 2004. Alte două ţări au aderat în 2009. Acestea au fost schimbări semnificative ale jocului geopolitic", a apreciat cel mai puternic om din Rusia, citat de Mediafax.

"În plus, numărul bazelor militare creşte", a continuat liderul de la Kremlin, adăugând "are Rusia baze militare în toată lumea? NATO şi Statele Unite au baze împrăştiate pe tot globul, inclusiv în zone din apropierea frontierelor noastre, iar numărul lor creşte".

"Şi mai mult, recent s-a decis mobilizarea unor Forţe pentru operaţiuni speciale, din nou, în apropierea frontierelor noastre", a insistat şeful statului rus.

Putin a mai declarat că Rusia a reluat zborurile aviaţiei strategice în urmă cu mai mulţi ani, după ce a observat că Statele Unite şi NATO nu au făcut paşi în aceeaşi direcţie cu Rusia.

"Aţi menţionat diverse exerciţii, zboruri, mişcări de nave şi aşa mai departe", a răspuns preşedintele rus unei întrebări, adăugând "continuă toate acestea? da, într-adevăr".

"Însă, mai întâi, aţi spus… că au fost efectuate în spaţiul internaţional european. Ei, bine, spaţiul aerian este ori internaţional (neutru) ori european", a spus el. "Deci, notaţi vă rog că exerciţiile noastre au fost efectuate exclusiv în apele internaţionale şi în spaţiul aerian internaţional", a subliniat Putin, potrivit Mediafax.

"În 1992, am suspendat zborurile aeronavelor noastre strategice, iar acestea au rămas la bazele lor aeriene mulţi ani. În acest timp, partenerii noştri americani au continuat zborurile aeronavelor lor nucleare în aceleaşi zone ca înainte, inclusiv în zone aflate în apropierea frontierelor noastre", a spus liderul de la Kremlin.

"De aceea, în urmă cu mai mulţi ani, văzând că nu există evoluţii pozitive, (văzând că) nimeni nu este pregătit să se întâlnească cu noi la jumătatea drumului, am reluat zborurile aviaţiei noastre strategice către zone îndepărtate", a mai declarat Putin.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă