3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialPutin a câştigat alegerile din Franţa | OPINIE

Putin a câştigat alegerile din Franţa | OPINIE

Dacă nu e clară relaţia lui Vladimir Putin cu viitoarea administraţie americană condusă de Donald Trump, noul ţar a câştigat deja alegerile prezidenţiale din Franţa din aprilie 2017, este de părere Leonid Bershidsky, editorialistul prestigioasei publicaţii „Bloomberg“, care-l consideră pe François Fillon – câştigătorul alegerilor preliminare din cadrul dreptei franceze – „un entuziast filorus, la fel ca Le Pen“.  

Pare şocantă ipoteza, nu? Să vedem cum stau lucrurile într-o ţară în care, prin mai 1968, tinerii de-filau cu pumnul stâng ridicat, purtând în cealaltă mână cartea cu învăţăturile lui Mao. Lectura presei moscovite de la acea vreme şi literatura de spe-cialitate te fac să înţelegi mai bine cum Politbüro-ul Partidului Comunist francez a avut un rol determinant în stârnirea studenţilor anticapitalişti, antigaullişti şi cum i-a acaparat. 

Frontul Naţional de extremă dreap-ta  a primit, în 2014, nouă mi-lioane de euro, împrumut de la banca ru-sească First Czech Russian Bank. În primăvara lui 2016, Le Pen a cerut o suplimentare a creditului cu 27 milioane de euro pentru a pregăti prezidenţialele din aprilie 2017.

Chiar şi conservatorii – care l-au dat câştigător pe Fillon zilele trecute – au conexiuni primejdioase cu  magnaţii Thales, Dassault, Alstom, afacerişti din domeniul apărării. Însuşi candidatul Fillon, fost prim-ministru, tată a cinci copii, mare apărător al familiei, a pledat în campania premergătoare votului intern pentru o Franţă puternică, în măsură se revizuiască relaţiile cu Rusia, pe care a catalogat-o drept „o ţară mare şi importantă“.

Republicanii nu mai sunt consideraţi „dreapta gaullistă“. Astăzi, prin Jean de Boishue, un mediocru secretar de stat care cerea prin 1994 desfiinţarea facultăţilor de politehnică, a celor de mine şi a cursurilor pregătitoare, ajuns mai important doar în timpul guvernării prietenului său, Igor Mitrofanoff, naşul copilului cel mic, considerat în urmă cu 20 de ani „stiloul“ său, Jean-Paul Faugère, purtătorul de mapă şi şef de cabinet, cata-logat drept un „rob al umanismului de stat“, toţi filoruşi şi apropiaţi ai consorţiilor franceze cu interese de extindere în Rusia, François Fillon este predispus la compromisuri, posibil compromiţătoare, cu Vladimir Putin.  

În condiţiile în care stânga nu va avea de ales la prezidenţialele din aprilie 2017, dedulcită şi ea la matrioşka de cacao prin Jean-Pierre Chevenement, reprezentant special pentru relaţiile cu Rusia la Ministerul de Externe, şi Pascal Terrasse, secretar general al Adunării parlamentare a francofoniei, putem spune că Bastilia cade în conjuraţia mizerabilelor legături incestuoase cu Moscova.

Pe vremea când conducea cabinetul, în timpul mandatului lui Nicolas Sarkozy, François Fillon trimitea multe bezele lui Putin. Atunci când trupele din Ucraina, fidele Rusiei, s-au cantonat în estul ţării, Fillon scuza acţiunea prin afirmaţia că teritoriul aparţinea în trecut Rusiei. Când Occidentul impunea sancțiuni Moscovei pentru anexarea Crimeii, el cerea ridicarea lor. Când Rusia a intrat în Siria, pentru a-l asista pe președintele Bashar al-Assad, a ignorat încălcările drepturilor omului și a militat pentru ca europenii să se alăture unei alianțe cu Iranul, Siria și Rusia împotriva ISIS. În timpul campaniei electorale din SUA, Fillon a spus: „Nu mă tem de o alianță Putin-Trump. Îmi doresc una puternică“.

A folosit cuvinte grele împotriva oficialilor NATO, acuzându-i că au provocat Rusia prin apropierea prea mare faţă de granițele sale. A denunţat „imperialismul american“, dorind ca euro să devină o monedă de rezervă pentru a rivaliza cu dolarul SUA și yenul japonez. Numai că, de când a fost el prim-ministru al Franţei, euro a pierdut 12 procente de paritate faţă de dolar.  În ceea ce ne priveşte, treaba e şi mai oablă. „Trebuie să evităm în mod absolut aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, de unde vin cei mai mulţi romi în Franţa“, a declarat Fillon, la postul TF1, înainte de câştigarea alegerilor preliminare. 

Cu două secole şi jumătate înainte de descălecarea mult lăudatului Fillon, Honoré de Balzac l-a creat pe Moş Goriot. Aflat pe patul de moarte, personajul îşi imagina că pleacă la Odesa să cumpere grâne, pentru că acolo sunt de trei ori mai ieftine decât în ţara sa. Cu voce hotărâtă, povestea celor apropiaţi cum va face paste făinoase. Cunoştea meseria. „Marfa n-are să se strice pe drum ca grâul sau făina. Eh, eh, făinoasele o să aducă milioane“, spunea entuziasmat. Câte milioane le va aduce Putin francezilor? Aşa cum le-a adus comunismul în 1968? Ruşii pot inventa noua cărticică roşie. „Trăiască prietenia între popoare!“ Tare aş mai vrea să văd acest îndemn cocoţat deasupra Domului Invalizilor sau ca o pancartă la intrare în Catedrala Notre Dame. Caligrafiat frumos. Plus steaua roşie.  

După alegerile prezidenţiale, cu astfel de preşedinte, dialectica lui Jean-Paul Sartre şi cauza pierdută a Rosei Luxemburg se pot căsători.   Conservatorul Fillon susţine familia tradiţională. 

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...
Ultima oră
Pe aceeași temă