„Puşculiţa de sărbători” a bugetarilor din administraţiile publice locale din Maramureş a fost salvată de o finanţare a Uniunii Europene. „Reducerea Boc” de 25 la sută a salariilor bugetarilor a fost parţial anihilată în luna decembrie de recensământul agricol, 70% dintre cei selectaţi să se ocupe de această acţiune europeană fiind angajaţi la primăriile din judeţ.
Câţi bani primesc funcţionarii
Numai pentru indemnizaţia personalului care participă la efectuarea recensământului, judeţul Maramureş cheltuie 1.077.130 lei, bani din care vor fi plătiţi 76 de coordonatori (aceştia sunt secretarii primăriilor), 142 de recenzori şefi (fiecare dintre aceştia au în subordine cinci-şase recenzori) şi 793 de recenzori (care vor face munca de teren, adică vor merge cu mapele şi formularele de recensământ la gospodării).
Reprezentanţii Comisiei Judeţene pentru Recensământul General Agricol 2010 spun că „munca recenzorilor nu va fi uşoară. În Maramureş sunt înregistrate aproximativ 140.000 de exploataţii agricole – doar 1.000 sunt unităţi cu personalitate juridică (societăţi sau asociaţii agricole, unităţi şcolare, consilii locale∕primării sau instituţii publice, unităţi cooperatiste, composesorate, fundaţii, parohii, mănăstiri etc.), iar restul sunt gospodării individuale”.
Recensământul general agricol se desfăşoară în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. La nivel naţional, pentru această activitate a fost alocat un buget de peste 116 milioane de lei.
Citat: „munca recenzorilor nu va fi uşoară. În Maramureş sunt înregistrate aproximativ 140.000 de exploataţii agricole – doar 1.000 sunt unităţi cu personalitate juridică (societăţi sau asociaţii agricole, unităţi şcolare, consilii locale∕primării sau instituţii publice, unităţi cooperatiste, composesorate, fundaţii, parohii, mănăstiri etc.), iar restul sunt gospodării individuale” – membrii comisiei pentru recensământul agricol.