19.5 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialPurtător de cuvânt al BNR: Mugur Isărescu nu a fost notificat de...

Purtător de cuvânt al BNR: Mugur Isărescu nu a fost notificat de ANI

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, nu a fost notificat de ANI cu privire la începerea verificării averii, a declarat purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu, informează Mediafax.

​Citește și: Averea guvernatorului BNR Mugur Isărescu, verificată de ANI

El a precizat că informaţiile din declaraţiile de avere sunt clare şi corecte, inclusiv în ceea ce priveşte creditele şi derularea lor.

„Lucrurile sunt clare şi explicate la nivelul informaţiilor incluse în declaraţiile de avere, documente oficiale, şi unde sunt toate creditele trecute, în desfăşurarea lor. Nu există o altă sesizare faţă de cea a Asociaţiei Parakletos, iar ANI trebuie să răspundă, potrivit legii”, a explicat Suciu.

Citește și: Ce a trecut Mugur Isărescu în declarația de avere

Agenţia Naţională de Integritate verifică averea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, după ce a primit recent o sesizare în acest sens, susțin surse Rl.  Denunțul a fost depus de Asociația PARAKLETOS din 18 februarie 2015.

Asociatia a cerut  ANI să stabilească dac există vreo stare de incompatibilitate sau de conflict de interese între calitatea lui Mugur Isărescu, ca DEBITOR al Băncii Volksbank și aceea de guvernator al Băncii Naționale a României .
 
Isărescu ar fi negat că ar fi avut un CREDIT  de 700.000 lei, contractat la această BANCĂ , deși acest credit ar fi apărut în declarația sa de avere din 2007.

Mugur Isărescu, doctor în ştiinţe economice, este guvernator al Băncii Naţionale a României din septembrie 1990 şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. În 1990, numirea sa a fost făcută de către Guvern, iar din 1991 a primit mandat din partea Parlamentului, care a fost reînnoit de trei ori până în prezent, cu o durată de cinci ani, respectiv în decembrie 1998, noiembrie 2004 şi octombrie 2009.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă