Acum câţiva ani, doi cercetători norvegieni au prezentat versiunea lor despre cum ar trebui să arate o cercetare ştiinţifică, cu erorile minore la începutul listei (observaţii şi analiză greşite) şi cu fraudele intenţionate la bază. Au plasat „publicaţia părtinitoare” la jumătatea scalei, dar ar fi trebuit să o plaseze mult mai jos. Faptul că nu au reuşit să publice rezultatele cercetării este, de departe, cel mai banal şi îngrijorător exemplu de comportament ştiinţific şi etic greşit în domeniul cercetării şi a avut, de asemenea, consecinţe letale.
Există de foarte mult timp poveşti despre dovezi care susţin caracterul părtinitor al unor publicaţii. Dar, aşa cum cerinţele pentru înregistrarea studiilor clinice au devenit mai stricte, intensitatea lor a devenit măsurabilă: rezultatele a cel puţin jumătate din studiile clinice care implică pacienţi şi voluntari sănătoşi rămân nepublicate ani întregi după ce au fost finalizate. În plus, este puţin probabil ca studiile cu rezultate „negative” să vadă vreodată lumina zilei. Neraportând cercetările, se poate ajunge la situaţia în care medicii să dea recomandări care se bazează chiar pe studii distorsionate, lucru care poate cauza suferinţe şi chiar moartea unor oameni.
Agenţia americană care se ocupă cu controlul siguranţei medicamentelor şi alimentelor, Food and Drug Administration, a aprobat, în urmă cu mai bine de un deceniu, ca victimele atacurilor de cord să consume anumite medicamente, presupunând că diminuarea anormalităţii ritmului cardiac ar duce la scăderea ratei de mortalitate. Totuşi, aşa cum a arătat jurnalistul de investigaţii Thomas J. Moore, în cartea lui, „Medicina mortală” (Deadly Medicine), când au atins apogeul folosirii, aceste medicamente omorau mai mulţi americani pe an decât au căzut în tot războiul din Vietnam.
Urmărind acest fir, o echipă de cercetători britanici a dat publicităţii un studiu clinic pe care îl făcuse în urmă cu mai bine de un deceniu. Cercetarea lor a arătat că rata deceselor în rândul celor cărora li se administrează un nou medicament împotriva aritmiei era mai mare decât rata morţii în rândul celor cărora li se administra un înlocuitor (placebo). Nu s-au publicat rezultatele, au explicat ei, pentru că s-a renunţat la îmbunătăţirea medicamentului, din motive comerciale. Retrospectiv, ei au observat că rezultatele lor „ar fi putut constitui o avertizare timpurie a problemelor apărute ulterior”.
Dincolo de suferinţa şi morţile care ar fi putut fi evitate, neraportarea acestui studiu a încetinit ritmul cercetărilor ştiinţifice. Este cunoscut pe scară largă faptul că actualul nivel ridicat de investiţii în cercetările din domeniul farmaceutic scoate la lumină prea puţine descoperiri substanţiale.
La o întâlnire legată de transferul rezultatelor studiilor în practică, un membru al unei organizaţii care se ocupă de cercetări la cerere – o companie care oferă servicii de cercetare subcontractate industriei farmaceutice şi biotehnologiei – a adus în discuţie această problemă. „Ceea ce ne deranjează pe noi”, a explicat el, „este să primim o împuternicire de la o companie farmaceutică ca să facem o versiune de probă, când ştim deja că mergem în gol. Şi motivul pentru care ştim asta este că am mai fost în aceeaşi situaţie cu o altă companie, dar respectiva experienţă n-a fost făcută vreodată publică, din motive comerciale”.
Cu alte cuvinte, procesul de descoperire al unui nou medicament este afectat de lipsa eficienţei interne, cauzată de raportarea inadecvată. Dar, în timp ce irosirea acestor informaţii este tolerabilă, evitarea unor tratamente nocive pentru pacienţi nu este. Voluntarii care testează medicamente nu ar trebui să accepte abuzurile existente în domeniu. Nepublicarea rezultatelor testelor clinice reprezintă o formă de trădare a încrederii pe care voluntarii le-au arătat-o cercetătorilor, pentru îmbunătăţirea şi creşterea informaţiei ştiinţifice.
Şi nici publicul nu ar trebui să accepte această risipă de resurse. Nu există nici o justificare pentru nepublicarea rezultatelor studiilor din domeniul sănătăţii. Publicarea lor este un imperativ moral.
Iain Chalmers este un cercetător britanic care se ocupă cu cercetarea domeniului serviciilor de sănătate. Este co-fondator al Cochrane Collaboration şi coordonatorul iniţiativei James Lind.
Copyright: Iain Chalmers, 2012. www.project-syndicate.org
